Sofiaman, brand romanesc fondat in 1993, a vandut anul trecut pijamale si haine de casa in valoare de 17 milioane lei, cu 10% mai mult decat in 2017. Florin Cucu, directorul Sofiaman, a povestit pentru wall-street.ro despre evolutia si planurile afacerii, dar si cum vede viitorul industriei de fashion in Romania.

Vrei sa afli mai multe despre industria de fashion? Fashion ROute, conferinta dedicata retailului de fashion si industriei textile, se reintoarce cu a treia editie pe 21 mai. Sub deviza „Fashion Upgrade”, Fashion ROute isi propune sa exploreze toate transformarile prin care industria trece si care este impactul acestora asupra pietei romanesti. Detalii, aici.

Sofiaman, nume cunoscut in productia de pijamale, si-a inceput activitatea in 1993, printr-un “mic lohn”. La momentul respectiv, initiatorii afacerii au gasit in Bacau un atelier de productie pulovere, care nu mai avea comenzi si care a acceptat sa lucreze cateva articole pentru copii, distribuite ulterior in cateva magazine principale din tara. Dupa un timp, productia s-a mutat pe zona articolelor din bumbac si a fost relocata in Targu Neamt, locul de origine al proprietarilor afacerii.

Anul trecut, Sofiaman a vandut in cele 14 magazine si in mediul online, pijamale si articole de casa in valoare de 17 milioane lei, cu 10% mai mult decat in anul anterior.

“Sunt multipli factorii care au generat aceasta evolutie, insa in principal aceasta s-a datorat optimizarii proceselor interne de lucru si a gestionarii mai coerente a gamelor de produse. De asemenea, un plus a venit si din ajustarea si planificarea mai corecta in productie a gamelor de produse pentru a evita “rupturile de stoc”. Practic am imbunatatit mult diversitatea si disponibilitatea marfurilor la raft, in special in a doua jumatate a anului trecut”, spune Florin Cucu.

Pentru anul in curs, directorul Sofiaman vizeaza o crestere de aproximativ 20% a cifrei de afaceri, mizand pe continuarea politicilor din anul precedent, dar si prin deschiderea unor noi magazine si modernizarea platformei online.

De altfel, magazinul online sofiaman.ro a inregistrat in primele 2 luni ale acestui an o crestere de peste 50% fata de perioada similara din 2018. Anul trecut, vanzarile de pe site au reprezentat 4% din cifra de afaceri totala, in crestere cu aproximativ 20% fata de 2017.

“Comertul on-line este un canal de distributie pe care il vedem cu potential de crestere consistenta pentru afacerea noastra. In acest sens am investit in modernizarea site-ului de vanzari, fiind in acest moment in faza finala de lansare a unei variante mult mai moderna si imbunatatita tehnic, care va oferi clientilor o experienta de cumparaturi mult mai facila si placuta. Investitiile pe acest plan vor continua pe tot parcursul anului atat pentru imbunatatirea experientei de navigare a clientilor, dar si pentru cresterea numarului de cumparatori prin diverse campanii de crestere a notorietatii si vizibilitatii site-ului”, spune Florin Cucu.

4 magazine noi Sofiaman in acest an

In prezent, reteaua Sofiaman cuprinde 14 magazine monobrand, din care 8 sunt proprii, air 6 sunt deschide in sistem franciza. “Planul este sa deschidem inca cel putin 3-4 unitati in acest an. Urmarim in primul rand orasele mari fie in centrele comerciale existente sau ce urmeaza a fi deschise, dar si in spatii amplasate stradal cu trafic pietonal”, spune Florin Cucu.

Investitia necesara deschiderii unui magazin Sofiaman graviteaza in jurul sumei de 350-400 euro per mp, aferenta amenajarilor, la care se adauga intre 800-1200 euro per mp pentru stocul de marfa. Un magazinSofiaman presupune un spatiu intre 50 si 100 de mp, optimul operational fiind in jurul suprafetei de 75-80 mp.

“Spatiile noastre sunt dedicate si specializate in comercializarea produselor de purtat in casa. Doar in anumite perioade ale anului cumparaturile pentru acest gen de produse sunt planificate, iar clientii cauta magazinul in mod particular cu intentia de a cumpara un astfel de produs. In majoritatea cazurilor aceasta este o achizitie oarecum de impuls, valabil in general pentru centrele comerciale. Insa un client Sofiaman cumpara de aproximativ 4-5 ori pe an produse din aceasta categorie in functie de necesitati sau oportunitati. Noi suntem despre vestimentatie de interior pentru toata familia. Consumatorii nostri ne cauta in mod frecvent pentru pijamale si tinute de casa, cumparate cu diverse ocazii”, explica directorul Sofiaman.

Provocari in industria textila

Articolele Sofiaman sunt produse in cadrul fabricii din Targu Neamt, unde lucreaza peste 155 de angajati. Cea mai mare provocare a industriei textile este, de cativa ani buni, lipsa fortei de munca. “Si in acest an, insa totusi mai putin ca pana acum, am suferit de exodul catre strainatate al celor care isi doresc un castig mai bun. Insa noi am reusit sa mentinem o fluctuatie destul de scazuta a personalului din productie, fapt care in timp s-a simtit in doua aspecte: mentinerea calitatii produselor la un nivel ridicat si cresterea constanta a productivitatii in productie. Ne dorim o crestere a capacitatii interne de productie si acest lucru presupune si angajarea mai multor persoane in zona de productie. Speram sa reusim ce ne-am propus”, spune Florin Cucu.

Citeste si:

    Industria in care ne desfasuram si noi depinde mult de clientii europeni. Cunosc multe branduri din Europa care isi reorienteaza capacitatile de productie spre zonele limitrofe Europei din motive de costuri. Cu siguranta argumentul de pret(cost de fabricatie redus) nu mai functioneaza la noi. Cu toate acestea sunt foarte multe fabrici care au capacitatile pline si lucreaza bine. Cei care se vor orienta spre produse care inglobeaza mai mult decat manopera, cu siguranta vor rezista si in viitor.

    Cat despre cum priveste Sofiaman schimbarile de natura legislativa care pertuba stabilitatea mediului economic, Florin Cucu spune: “Ne asteptam ca in urmatorii ani sa traversam o perioada de asa-zisa criza. Pana la urma totul este ciclic si nu poate reprezenta o surpriza deosebita aparitia unei astfel de perioade. Depinde totul si de intensitatea cu care aceasta se va manifesta in piata. Credem totusi ca suntem mai bine pregatiti decat in anii 2008-2011 si vom putea traversa ceva mai usor o eventuala perioada mai dificila. Mediul economic se schimba deja foarte mult si mai cu seama consumatorii si obiceiurile de consum se schimba o data cu noile generatii. Atat timp cat vom cunoaste mai bine ce doresc cei pe care ii tintim ca si clienti ai nostri si vom reusi sa le transmitem faptul ca si noi suntem o optiune in decizia lor de cumparare, cred ca vom putea depasi orice perioada dificila”.

    Citeste si:

      Piata de fashion ar trebui sa adune mai multe branduri autohtone

      Directorul brandului romanesc Sofiaman considera ca piata de fashion este una limitata, cu putine optiuni de luat in calcul pentru consumator. Totul este dominat de cateva grupuri multinationale care ocupa mult din spatiile comerciale destinate fashionului.

      “Consider ca pentru o tara care in care industria textila inca are o prezenta substantiala, numarul de branduri autohtone care auincercat sa fie prezente in piata de aici este extrem de redus. Daca in trecut produsele romanesti nu erau foarte apreciate, acum putem spune ca traversam o perioada propice in acest sens. Atunci cand sunt descoperite, produsele romanesti devin din ce in ce mai apreciate, iar consumatorii nu mai au retineri in a le cumpara. Probabil si in 2019 lucrurile vor avea un trend pozitiv, daca nu apar factori (sociali, politici, etc.) care nu pot fi controlati de catre jucatorii din piata. Anticipez un an bun, cu cresteri, insa moderate”, spune Florin Cucu.

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Andra Imbrea
      Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Companii »


      Setari Cookie-uri