Monica Radu are o experienta de peste 15 ani in industria de moda, unde a lucrat la diversi producatori, dar a lansat si propriul brand de fashion, Muna. Pentru ca nu avea un spatiu fizic in care sa-si expuna si sa-si vanda articolele vestimentare, Monica, impreuna cu prietena sa, Ioana Bica, au deschis un showroom multibrand care vinde creatiile designerilor romani. Povestea The Room Showroom, unul dintre putinele magazine offline care aduna creatiile a mai multor designeri locali.

Vrei sa afli mai multe despre industria de fashion? Fashion ROute, conferinta dedicata industriei de fashion, se reintoarce cu a treia editie pe 21 mai. Sub deviza Fashion Upgrade, Fashion ROute isi propune sa exploreze toate transformarile prin care industria trece si care este impactul acestora asupra pietei romanesti. Detalii, AICI.

Situat intr-o zona centrala din Capitala, pe strada Episcopiei, The Room Showroom are in portofoliu peste 38 de branuri apartinand designerilor romani. Detine si un magazin online, care a fost inaugurat cateva luni mai tarziu de la lansarea showroom-ului din luna mai, anul trecut.

Cum a inceput totul? Printr-o conjunctura de evenimente care au dus in final la un business. S-au cunoscut la o nunta, in urma cu mai bine de trei ani si au pastrat legatura. In timp ce Ioana Bica era fotograf si lucra pentru un alt magazin multibrand, Monica pleca pentru aproape un an in Senegal, alaturi de sotul ei. Inca dinainte de a se muta, Monica avea nevoie de un spatiu fizic pentru Muna, iar Ioana, la randul ei, isi dorea un atelier foto. Cumva, in perioada in care Monica a fost plecata, cele doua au “copt” proiectul The Room Showroom.

“Am gasit spatiul perfect si ne-am pus pe treaba. Eu mai mult virtual, de la distanta, Ioana s-a ocupat mai mult. In The Room Showroom eu puteam sa expun produsele Muna, iar Ioana sa amenajeze un atelier foto”, povesteste Monica.

Cele doua prietene au renovat spatiul, dar pentru ca era destul de mare si nu-si puteau permite sa achite chiria doar din doua surse de venituri s-au gandit sa faca un magazin multibrand care sa vanda, pe langa brandul Muna, si creatiile altor designeri romani.

“Ii stim, sunt colegii nostri cu care ne intalnim de 5 ani la targurile de fashion, suntem o comunitate care ne regasim de vreo 10 ori pe an. Din acest punct de vedere ne-a fost usor pentru ca deja ne cunosteam, nu a trebuit sa facem un research amplu”, spune Ioana.

The Room Showroom

Cum functioneaza The Room Showroom

The Room Showroom gazduieste branduri romanesti care sunt prezente in mediul online si au nevoie de o experienta offline, dar si branduri care detin propriul magazin: Laris Dragna, Komoda, Koja Concept, Lyria, Chotronette, Framboise, Ramelle si multi altii. “Pentru ei inseamna mai multa promovare, iar pentru cei care au showroom propriu reprezinta un atuu, nicidecum nu le canibalizeaza afacerea. Unii designeri prefera sa trimita clientii la noi decat sa se ocupe de vanzare pentru a se concentra pe productie”, explica Monica.

Preturile produselor din The Room Showroom sunt aceleasi cu cele practicate de designeri in magazinele online sau ateliere. Selectia articolelor difera insa, in showroomul Monicai si al Ioanei existand o selectie a fiecarui model si o singura masura.

“Insa in cazul in care ne trebuie o alta masura, acestia ne-o livreaza repede. Avand mai multi designeri in portofoliu, nu putem avea un stoc foarte mare, showroom-ul nostru este mai mult de prezentare, se adreseaza clientilor care vin sa vada brandul, sa le probeze, isi pot face pe comanda articolele, noi cream o legatura intre designer si client, nu doar vindem”, explica fondatoarele The Room Showroom.

In cadrul showroomului, designerii care aleg sa isi expuna creatiile platesc un comision, un fel de chirie, semnificativ mai mica decat ar plati daca ar detine propriul magazin. “Incercam sa le transmitem clientilor ca nu suntem niste comercianti care profita de pe urma designerilor. Ei au nevoie de un spatiu de prezentare pentru produse si daca nu isi pot deschide, suntem noi sa acoperim aceasta nevoie”, spune Ioana.

Investitia initiala in spatiul fizic a fost de 10.000 de euro, dar investitiile continua in magazinul online, marketing si promovare. Desi nu pot vorbi inca despre rezultate financiare, antreprenoarele vand mai mult in showroomul fizic decat in magazinul online, care a fost lansat mai tarziu si care abia acum incepe sa performeze.

Cat de greu este sa sustii un astfel de business? “Ne vine sa renuntam in fiecare zi”, glumeste Monica. “E o provocare, dar cred ca conteaza foarte mult si mindsetul pe care il ai, daca reusesti sa treci de la o zi alta cu mai multa speranta in suflet ca iti faci bine treaba si ai luat cele mai bune decizii”, adauga Ioana.

The Room Showroom

Una dintre provocarile pietei locale de fashion este ca romanii aprecieaza produsele din afara tarii, iar cand vine vorba de vanzari, brandurile fast fashion fac legea. “Noi speram ca in viitor sa se schimbe aceste perceptii. Trebuie mai multa promovare, sa intelegem ca designerii locali trebuie sustinuti pentru ca fac o treaba mult mai buna, iti ofera un produs de calitate si aproape unicat, nu trebuie sa ne imbracam toti de la aceleasi branduri, sa ne uniformizam”, considera Ioana.

Cum vad cele doua antreprenoare industria de fashion din Romania?

“Ofertanta, cu foarte multi designeri noi, care ii invadeaza pe cei vechi. Se selecteaza natural, raman cei care stiu sa imbine partea creativa cu businessul, din pacate sunt foarte multi tineri talentati care nu-si dau seama de partea practica, ei stiu doar sa creeze si astfel dispar”.

“Daca vorbim de productie, industria este decimata, atelierele apar si dispar si ele, tot din cauza lipsei de forta de munca, care prefera sa plece in strainatate, e o munca grea, de aici apar problemele. O alta provocare - furnizorii. Nu ai de unde sa iei tesatura de calitate in Romania, trebuie sa importi din afara”, explica Monica. Brandul sau Muna se fabrica la trei ateliere din Bucuresti, desi pana anul trecut externalizase productia la 5 astfel de atelire.

Ce planuri au antreprenoarele cu The Room Showroom

Ca in orice business la inceput de drum, cele doua antreprenoare se ocupa de tot: de la management, vanzari, gasirea si listarea noilor designeri si pana la fotografierea produselor si urcarea lor pe site. Monica si Ioana sunt increzatoare in apetitul romanilor pentru produse romanesti, spera intr-o educare a pietei si in dezvoltarea acesteia.

Pe termen lung, vad The Room Showroom lansat la nivel international, initial in mediul online, dar nu exclud nici posibilitatea lansarii unui magazin fizic, care ar fi, intr-adevar mai greu de gestionat, “dar romanii apreciaza un lucru dupa ce il vad mai intai in afara tarii, asa ca de ce nu?”, spune Monica.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »


Setari Cookie-uri