Numarul de participanti nou atrasi la fondurile de pensii private facultative a fost de aproximativ 35.000 in ultimele 12 luni, conform datelor publicate de ASF la noiembrie 2017. Si contributiile virate anual la Pilonul III au crescut: de la 108 milioane de lei in 2011, la 272 milioane de lei, in anul 2017, conform datelor transmise de APAPR la decembrie 2017 (Bilant APAPR 2017).

Totusi, nu doar dezbaterile intense din 2017 pe tema Pilonului II de pensii private administrate privat au sporit interesul pentru Pilonul III, apreciaza seful BCR Pensii.

"Desigur, discutia despre Pilonul II a adus pensiile private facultative (Pilonul III) pe agenda populatiei. Dar, cred ca interesul crescut pentru Pilonul III mai vine si din alta zona si anume faptul ca spre deosebire de acum 5-7 ani, piata fortei de munca se afla intr-o alta etapa. Practic, concurenta pe piata fortei de munca s-a intensificat in ultimii ani, iar angajatorii lupta pentru fiecare talent. In acelasi timp, beneficiile extrasalariale de baza au cam fost bifate in ofertele de angajare. Astfel, daca acum 7-8 ani oamenii isi doreau tichete de masa si asigurari de sanatate, astazi aceste tipuri de beneficii au devenit de baza la majoritatea companiilor", a declarat Radu Craciun (foto).

In opinia sa, astazi "daca vrei sa te diferentiezi ca angajator trebuie sa treci la nivelul urmator al beneficiilor. Si zona de pensii private facultative constituie un altfel de diferentiator, pentru unii angajatori si de aceea exista si mai multa apetenta din partea lor". El mai arata ca fondurile de pensii au un rol important in sustinerea economiei Romaniei si, in acelasi timp, adreseaza o nevoie sociala acuta pentru economisire pe termen lung.

"La momentul in care va exista o masa critica de companii care va oferi angajatilor beneficii extrasalarile de tipul pensiilor private facultative, este posibil sa vedem si un efect de amplificare a acestei tendinte. Din acest motiv sunt destul de optimist, deoarece bulgarele a inceput sa se rotogoleasca", a mai spus Radu Craciun.

Fondul de Pensii Facultative BCR Plus este administrat de BCR Pensii SAFPP S.A.