Gabriel Sandu, un fermier din Piatra Neamt, a investit in urma cu trei ani in doua culturi putin cunoscute pe plan local - usturoiul negru si cartoful mov – dar foarte apreciate in Europa. In urma unui proces special de maturare, usturoiul devine negru si isi sporeste proprietatile vindecatoare, in timp ce cultura de cartof mov poate aduce venituri mai mari de zece ori decat o plantatie dintr-un soi obisnuit.

La 46 de ani, Gabriel Sandu, care a investit initial in sectorul imobiliar, a aflat despre usturoiul negru intr-o vizita in Coreea de Sud, locul unde acest produs a fost inventat si dezvoltat. A inceput sa cultive acest soi in urma cu trei ani si in prezent lucreaza la perfectionarea proiectului.

“Nu am scos inca acest produs pe piata. Vrem sa obtinem o productie de 100%. Anul trecut am obtinut 60%. Asadar nu am recuperat investitia, inca investim. Dar din momentul in care iesim cu el pe piata ne asteptam ca investitia sa o amortizam dupa primul an”, a explicat fermierul pentru wall-street.ro.

Pentru cultura de usturoi negru fermierul a alocat o suprafata de 80 mp pentru o sera. Materialul saditor l-a achizitionat din Coreea de Sud, cea mai mare partea a investitiei fiind insa alocata cumpararii utilajelor folosite la maturare.

“Pentru a deveni negru, tipul asta de usturoi, trece printr-un procedeu de maturare la o temperatura si umiditate fixa. Macerarea se realizeaza intr-un interval de 45 de zile”, completeaza Gabriel Sandu.

In plus, prin procedeul de maturare proprietatile produsului final cresc cu pana la 12 ori, usturoiul negru nefiind caracterizat de mirosul deranjant al usturoiului clasic. De asemenea, isi pastreaza aroma si isi sporeste proprietatile vindecatoare (este recunoscut pentru combaterea unor afectiuni printre care si cancerul).

Pretul cu care isi propune sa iasa pe piata este de 6 lei per capatana de usturoi negru, mai spune Gabriel Sandu.

Cartof mov

Aceasta nu este singura cultura in care fermierul din Piatra Neamt a investit. Acesta mai cultiva pe o suprafata de 6.000 mp cartof mov, soi original Peruan, fiind, potrivit declaratiilor sale, singurul producator din Europa al acestei culturi.

“Cartoful mov a crescut natural la nivel mondial doar in zona lacului Titicaca. La nivel mondial au inceput sa apara si modificari genetice ale acestui produs, dar nu se compara la culoare, gust si proprietati. Incepand cu acest an am hotarat sa vindem samanta la producatorii romani. Pretul unui kilogram este de 30 lei”, afirma Gabriel Sandu.

Anul trecut fermierul a obtinut o productie de 39 de tone la hectar, la fiecare kilogram plantat obtinand 11 kilograme. “Lucrarile la hectar sunt in jur de 3.000 lei fara samanta. Practic se castiga de zece ori mai mult. Productia pe care o scoatem in august este in proportie de 85% precontractata”, mai spune Sandu.

Sursa foto: Usturoi negru, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri