Sunt pe 4 niveluri, intr-o cladire renovata: un fel de crama la subsol, cate un salon mic la parter si la etaj si o terasa la ultimul nivel, cu acoperis retractabil - rooftopul promis in prezentare, insa fara vedere panoramica, din cate mi-am dat eu seama. Saloanele nu sunt mari, incap cam 20 de oameni in fiecare, ceva mai putini la parter, unde spatiul e ocupat si de bucatarie si bar.

The Ace e mobilat intr-un stil clasic, interbelic, cu mobilier din lemn masiv, canapele cu catifea la perete, tablouri cu rame groase. Muzica e agresiva, data tare, nu te poti auzi cu cel din fata ta de la masa.

Au doua meniuri la The Ace, si chiar pe cartoane diferite: unul de bistrou si unul mai sofisticat, se vrea bucatarie internationala fina. Nu sunt lungi, ceea ce ne-a inspirat incredere, la inceput.

Noi am luat o Placinta vegana cu spanac, o crusta de aluat cu spanacul in interior, destul de buna; apoi o Pleskavita The Ace, recomandarea lor, care era mai tare decat chifteaua aceea sarbeasca, de unde si-a luat numele. Acestea doua au fost din meniul de bistrou. Din meniul celalalt, "de restaurant", am luat Tagliatelle cu trufe si ragu de vita, bunicele, dar nimic special cu ele, si un Butterfish cu ceva, care nu a fost bun, si nici ce era langa el nu a fost, poate cu exceptia cartofilor. Si nu au amuse-bouche la The Ace.

Nu stiu daca i-am nimerit noi pe cei din bucataria lui The Ace in cea mai proasta zi a lor, sau daca pur si simplu cheful de acolo nu are talent, dar cred ca nu e buna ideea cu doua meniuri, sugerand ca al doilea ar fi cu mancare mai buna, mai fina, mai sofisticata. Dar deloc buna ideea, ca sa nu zic mai mult...

Serviciul a fost bun, au niste chelneri muncitori si dedicati acolo. Chelnerita, cel putin, a fost adorabila: deschisa, naturala, cu un zambet de la natura. Si ceilalti s-au straduit sa isi faca bine treaba, chiar daca nu prea stiau sa vorbeasca, si nici nu se prindeau prea repede.

Preturile sunt relativ mici la The Ace, cu vreo 200 de lei poti avea o masa intreaga in doi.

The Ace s-au pozitionat riscant, dupa parerea mea, pe un fel de lux cam demodat, care nu se mai poarta, si cu atat mai putin in Centrul Vechi, unde oamenii, chiar si cei care vor sa manance bine, nu tin sa o faca intr-o ambianta scortoasa, cu chelneri cu papion si autocenzura. Am vazut multe restaurante de acest fel, mai ceremonioase decat o pot duce. Cea mai mare problema a lor este atunci cand bucatarul sef nu poate tine pasul cu asteptarile clientului care, intr-o astfel de atmosfera asteapta instinctiv o mancare fina pe care acel chef nu stie sa o faca...

Sursa foto: George Butunoiu