2017 are toate premisele sa fie un ”an foarte bun”: volumul tranzactionat in real estate comercial ar putea atinge nivelul din 2008, industrialul va reprezenta o mina de aur in timp ce retailul si dezvoltarile de birouri ar putea crea un ecosistem in care spatiile definite ar putea disparea, totul in folosul angajatilor, spun reprezentantii companiei de consultanta imobiliara Colliers International.

Anul acesta stocul modern de spatii de birouri din Bucuresti atinge 2 milioane de mp. Volumul livrarilor planificate pentru intregul an se ridica la 360.000 mp.

”Pentru anul viitor ne asteptam la livrari de 210.000 mp de spatii pentru birouri doar in Bucuresti: 120.000 mp in zona centru-vest, 40.000 mp in zona Dimitrie Pompeiu, 49.000 mp in zona Floreasca – Barbu Vacarescu”, afirma Ilinca Paun, managing director la Colliers International.

Mai mult, aproximativ 200.000 mp de spatii de birouri vor fi livrati in tara in urmatoarele 12-18 luni la Brasov, Iasi, Cluj-Napoca si Timisoara.

”Exista potential pentru 500.000 mp de spatii de birouri noi doar in zona Aurel Vlaicu din Bucuresti. Fara lucrari de infrastructura din partea autoritatilor nu vor putea insa sa fie livrati”, puncteaza Ilinca Paun.

La randul sau, George Didoiu, associate director in cadrul departamentului de birouri Colliers International, sustine ca o tendinta observata pe segmentul office este faptul ca firmele au inceput, intern, sa acorde mai multa atentie angajatilor, iar extern cladirile de birouri beneficiaza de servicii conexe.

”Am observat o sofisticare a chiriasilor, ei dau tonul si vin cu solicitari de la companiile-mama. Certificarea verde este acum un must. De asemenea, dezvoltam la Colliers o solutie prin care facem spatiile de lucru mai primitoare – se numeste work-place solutions, prin care pe langa solutii de amenajare a spatiului oferim si solutii care sa imbunatateasca lucrul intre angajatii diferitelor departamente. Lucram deja pe zona aceasta cu 3-4 clienti din zona financiara, din asigurari, IT”, afirma Didoiu.

Industrialul, o mina de aur

Daca in Cehia exista opt milioane de mp de spatii industriale, Romania se afla la 2 milioane de mp, dintre care 70% revine logisticului. Putem insa ajunge la 5 milioane de mp in urmatorii 5-6 ani, crede Laurentiu Duica, associate director al diviziei industrial al Colliers International.

Laurentiu Duica

”Exista potential pentru dezvoltare pe partea industriala chiar si in Moldova, insa nu exista sprijin de la autoritati pentru infrastructura. Primarii cu viziune fac asta, insa sunt unii care bat pasul pe loc. (…) Conteaza si accesul la ajutoarele de stat. (…) Si daca primarii ar da titulatura de parc industrial mai des ar fi mai castigati. De exemplu, salariul unui angajat in depozit la noi este de 300-350 de euro, in timp ce in strainatate ajunge la 700 euro. Cu cat sunt mai multe fabrici intr-un parc industrial pe modelul celor din vest cu atat creste competitivitate si implicit salariile”, crede Laurentiu Duica.

Romania ramane pe radarul retailerilor din Turcia si Polonia

Dupa ce anul acesta retailul de fashion din Romania a mai castigat cateva nume internationale noi – Lanidor, Forever 21 si COS fiind doar cateva exemple in acest sens – 2017 se anunta cel putin la fel de interesant, Polonia si Turcia pastrand Romania pe radarul extinderii, spune Liana Dumitru, director retail Colliers International.

”Polonia este un generator de branduri. Mai mult Polonia este vazuta ca un punct de lansare in regiune a unor branduri care vin tocmai din SUA, spre exemplu. De asemenea, exista interes din partea Turciei, producatorii fiind in cautare de parteneri locali pentru deschiderea de magazine in franciza. Mizeaza pe aceasta strategie intrucat un partener local are expertiza, cunoaste piata mai bine”, spune Liana Dumitru.

Liana Dumitru

Mai mult, retailerii si-au mutat atentia dinspre piata rusa, marcata de instabilitate, catre Romania, puncteaza si Daniela Popescu, senior associate in cadrul departamentului retail l Colliers International.

2017 va reprezenta anul retail park-urilor, arata datele Colliers International, 100.000 mp urmand sa fie livrati. Pe lista se afla proiectul din Ramnicu Valcea (27.000 mp), Shopping City Galati (27.000 mp – extindere) si alte proiecte din Satu Mare, Oradea, Galati.

”Exista planuri de extindere din partea Kaufland, Dedeman, Lidl, Penny. Mega Image are in plan intrarea in orase precum Cluj sau Timisoara”, adauga Liana Dumitru.

Investitii noi sunt asteptate si in Centru Vechi din Capitala, acolo unde H&M a deschis primul sau magazin stradal, tranzactie intermediata de Colliers, si unde retailerul turc Koton va inaugura in luna noiembrie un nou magazin. ”Ar ajuta investitii in cladirile existente. Un alt impediment este amprenta mica, sunt cladiri pe trei niveluri, retailerii ar avea nevoie de maxim 2 etaje si o amprenta mai mare”, mai spune Dumitru.

Tranzactii pe office si retail

Dupa anul 2008 piata de investitii in real-estate a experimentat o ”cadere”, afirma Robert Miklo, associate director al departamentului de investitii al Colliers International. Anul viitor insa se anunta unul ”foarte bun”, piata putand atinge volumul tranzactionat in real estate comercial din 2008, respectiv 1,5 mld. euro.

Robert Miklo

”Sigur vom vedea noi jucatori in piata. Vom vedea tranzactii pe office, pe retail. In Romania este nevoie de cateva nume mari care sa investeasca aici pentru a declansa punerea Romaniei pe radar si sa nu mai fie aceasta problema de lichiditate. Romania are in acest moment o problema de lichiditate, nu sunt foarte multe tranzactii. Insa din moment ce vom avea produse pe partea de office la vanzare vom avea tranzactii”, puncteaza Robert Miklo.

Sursa foto: Mircea Dragos Photography

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri