Iesirea la export a unei companii romanesti aduce, la pachet, o serie lunga de provocari. De la intelegerea pietelor, gasirea unui partener de incredere, pana la probleme logistice sau birocratice. Speakerii primului modul al conferintei retailArena au explicat ce provocari au intampinat, cum le-au depasit si ce trebuie sa stie un business local care vrea sa depaseasca granitele Romaniei.

Inainte de discutia despre provocarile companiilor locale la export, Claudiu Vrinceanu, secretar de stat in Ministerul Economiei, a explicat care sunt masurile adoptate de minister pentru a sustine aceste directii.

“Am identificat mai multe unelte si programe, se pot face multe lucruri pe termen scurt si mediu. In primul rand, Ministerul Econoniei sustine participarea la targuri internationale si am lansat recent ghidul exportatorului roman, ce contine o cartografiere a situatiei exporturilor si sfaturi concrete. Se pot face multe lucruri, vom incepe in curand restructurarea retelei de atasati comerciali, care vor da concurs pentru a ocupa aceste posturi”, a declarat Claudiu Vrinceanu.

Secretarul de stat a mai spus ca ministerul va continua proiectul de incubator de export, pe structura actuala de oficii teritoriale cu puncte de contact in toate orasele mari ale tarii.

Din datele Ministerului reiese ca doar 20.000 de IMM-uri se externalizeaza prin exporturi, numarul reprezentant 5% din total.

Intrebati care sunt principalele provocari in procesul de iesire la export, speakerii primului panel au raspuns:

Claudiu Vrinceanu, secretar de stat Ministerul Economiei:

“Accestul la know how, accesul la piete si identificarea unor oameni de incredere cu care sa poti face business. Din discutiile pe care le-am avut cu diversi antreprenori si manageri, am constatat ca aveam mare problema: noi nu avem incredere in romani. Unui roman ii este mai usor sa faca business cu strainii, decat cu romanii”

Eliodor Apostolescu, co-fondatorul companiei care produce pufuletii Gusto

“O experienta relevanta este cea pe care am avut-o in Germania. Daca nu am fi avut directorul nostru de acolo, stabilit de multi ani, as fi avut mari probleme in a intelege ce vorbeam. Nu ma refer la cuvinte, ci la faptul ca nu intelegeam mentalitatea, gandirea de business. Cred ca aici este cea mai mare provocare, cand vrei sa te dezvolti in alta tara. Nu sunt de acord ca romanii nu colaboreaza bine intre ei, cel mai mult ne-au sustinut in alte tari romanii stabiliti acolo, in special cei stabiliti de multi ani”.

“E foarte important sa te adaptezi la specificul pietei si sa cauti acele piete care pot genera vanzari. De exemplu, desi Bulgaria este foarte aproape, acolo vindem maxim 5 paleti pe saptamana – este o piata foarte ieftina. Insa, in tari precum Germania, unde o punga de pufuleti costa 1,5 euro, sau in Suedia, unde acelasi produs se vinde cu 3 euro, trimitem zeci de milioane de pungi annual. Chiar daca sunt costuri logistice si de transport mai mari, ele sunt acoperite de pretul de vanzare. Este o gandire orientata catre produs"

Marius Bicu, managing partner De la Ferma

“In 2009, cand am inceput sa iesim la export, provocarea logistica a fost una foarte mare. Clientii nostri aveau transporturi frigorifice rar, nu ne puteam permite sa inchiriem un tir frigorific. Pana la urma, am rezolvat prin asocierea cu un producator de mezeluri. Pe langa logistica, o alta mare provocare a fost legata de obtinerea documentelor necesare exportului. Era o noutate, se schimbasera multe odata cu aderarea la UE si, practic, am obtinut primul certificat sanitar din judetul Mures”.

“Lipsa informatiilor din piata este o problema majora. La inceput, nu stiam ce fac distribuitorii mai departe. Noi vindem intr-o piata etnica, ne adresam romanilor din alte tari, vindem in magazine romanesti si prin distribuitorii pe care nu ii cunosteam. In 2010, am fost in vizita in Spania, unde am ramas uimiti: noi aveam deja in Romania retaileri mari, magazine frumoase iar acolo am gasit un magazin mic, prost luminat, cu o vanzatoare in spatele tejghelei si fara autoservire. Abia atunci am inteles de ce nu reuseam sa vindem la fel de bine la export produsele de top din Romania. Am inteles ce fel de produse se vand si ne-am adaptat comportamentului".

Ioana Borza, Marketing Manager, Farmec

"Cel mai important este sa iti stabilesti o strategie de business. La inceput mergi in functie de cerere, risipesti bani si resurse fara sa obtii rezultatele pe care ti le doresti. SI noi am mers mult dupa aceasta metoda, pana ne-am dat seama ca nu era ceea ce ne dorim. Alegerea pietelor este dificila, trebuie sa le studiezei, sa te uiti la concurenta, la comportamentul de achizitie de consum. Sunt multe diferente intre piete, lucru care face alegerea dificila. Acum, strategia noastra este de a consolida pozitia pe Europa si ne uitam catre Orientul Mijlociu.
In industria cosmeticelor, dureaza 1-2 ani de cand iti doresti sa intri pe o piata, pana reusesti efectiv, perioada fiind necesara pentru inregistrarea produselor si gasirea unor parteneri seriosi. Experienta noastra in Polonia a fost interesanta, nu ne-am atins obiectivele propuse, dar am invatat ce inseamna o piata matura".

Partenerii evenimentului sunt Microsoft (Technology Partner), Omnichannel Day delivered by FAN Courier, Media Galaxy (partener), Altex(partener), PayU (partener), ING Bank(partener),Carrefour (partener), Service Return (sponsor) si VE Interactive (sponsor).

Sursa foto: Mircea Dragos Photography

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri