Vino la RETAIL ARENA 2018 si vei putea discuta direct cu Rafael Campos, Vicepresedinte al companiei. Nu rata evenimentul anului in retail!

Odata cu deschiderea biroului din Romania, VTEX il numeste pe Ionut Farcas in functia de Country Manager. Acesta are o experienta de 10 ani in ecommerce, iar anterior a ocupat pozitia de Business Developer la evoMAG si Project Manager Online Sales Department la Astra Asigurari, roluri ce i-au permis sa-si consolideze experienta acumulata in industria romaneasca de ecommerce.

Obiectivele imediate de business ale VTEX in Romania sunt construirea echipei si dezvoltarea unui ecosistem ce va asigura buna functionare a companiei pe piata locala, prin stabilirea de parteneriate cu agentii pentru implementarea solutiei VTEX, integratori de plati si companii mari care isi doresc integrarea platformei, in vederea dezvoltarii propriilor canale de comert electronic. La nivel mondial, VTEX are peste 1.000 de parteneri, stabilirea de noi parteneriate fiind principala directie pe care se va concentra compania in perioada urmatoare, ca parte a strategiei de dezvoltare.

Motivele extinderii in Romania

Deschiderea biroului VTEX in Romania a luat in calcul cresterea accelerata a industriei locale de comert electronic inregistrata pana acum, dar si potentialul sectorului.

„Ne asteptam, in continuare, la o crestere semnificativa a pietei locale de comert electronic in Romania, generata de schimbarea comportamentului de consum in favoarea achizitiilor online, dar si de nevoia cumparatorilor de a avea experiente de shopping online cat mai placute”, spune Ionut Farcas, Country Manager VTEX pentru Romania, mentionand ca toate aceste schimbari cerute de consumatori vor presupune investitii din partea retailerilor in vederea imbunatatirii experientelor online, dar si a ratei de conversie.

VTEX a bugetat investitii de peste 2 milioane de euro in urmatorii 5 ani in Romania. Pana la finalul lui 2019, planurile companiei vizeaza si cresterea echipei din Romania, in functie de ritmul de dezvoltare.

„Aducand in Romania o tehnologie disruptive, asa cum este VTEX, le oferim companiilor solutii pentru a fi mai competitive, de crestere a ratei de conversie si reducere a cheltuielilor operationale”, spune Farcas. Potrivit Gartner Magic Quadrant Report, clientii VTEX afirma ca beneficiaza de un TCO imbunatatit, iar companiile care utilizeaza platforma inregistreaza o crestere medie de 54% a ratei de conversie.

Fondata in 1999, ca o platforma de tip CRM in sistem SaaS, VTEX s-a transformat in furnizor de solutii ecommerce. In 2007, Walmart a ales VTEX pentru magazinul sau online. In 2013, VTEX a lansat VTEX SmartCheckout, o tehnologie patentata de plata online fara parola, care genereaza din start o crestere de peste 20% a ratei de conversie pentru magazinele care o implementeaza.

Spre deosebire de alte platforme, VTEX ofera un TCO scazut, timpi de implementare mai rapizi si ajuta la cresterea loialitatii clientilor fata de retaileri, prin solutia end-to-end oferita.