Meli Melo Paris, retailer de accesorii si decoratiuni prezent pe piata din Romania de mai bine de 20 ani, a deschis un nou magazin. Noua locatie este situata in Bucuresti, in centrul comercial Veranda si este cel de-al 62-lea magazin al retailerului.

Noul magazin Meli Melo are o suprafata de 58 de metri patrati, este amplasat la parterul Veranda Mall si isi intampina clientii cu o gama larga de produse din colectia de toamna-iarna 2019 „Rendez-vous avec toi-meme”, respectiv bijuterii (cercei, coliere, bratari, inele, pandantive, brose), accesorii pentru par, accesorii clasice (genti, portofele, curele, esarfe, palarii, ochelari de soare, manusi, caciuli, fulare), accesorii pentru copii, precum si articole de imbracaminte si incaltaminte.

In plus, cu ocazia deschiderii, Meli Melo Paris a pregatit in noul magazin o oferta speciala pentru pasionatii de shopping. Timp de 4 zile, in perioada 7-10 noiembrie, toate produsele pot fi achizitionate cu 20% reducere din pretul initial, in limita stocurilor disponibile.

Meli Melo – Paris a deschis primul magazin in anul 1998 in Bucuresti, in prezent detinand un total de 62 de magazine, dintre care 1 magazin Exclusive, 1 magazin in sistem de franciza, 2 department stores, 7 magazine deco, 3 magazine in Chisinau (Republica Moldova), 3 magazine in Belgrad (Serbia) si 3 magazine in Sofia (Bulgaria), precum si un online shop: melimelo.ro.

Stephane Dumas povestea, pentru wall-street.ro, cum a venit la 20 de ani in Bucuresti, doar cu un rucsac in spate si mult entuziasm si a creat aici unul dintre cele mai longevive businessuri din fashionul romanesc, Meli Melo.

“Am emigrat in Romania in 1994, la varsta de 22 de ani. Voiam sa descopar o noua tara, sa am parte de noi experiente si aventuri. Am ales Romania pentru ca aici se mutase cel mai bun prieten al meu in urma cu sase luni. Cand am plecat, am luat cu mine doar un rucsac, 2.000 de dolari, dar multe vise si energie. Eram pregatit de orice pentru a reusi pentru ca nu aveam nimic de pierdut”, spune Stephane Dumas.

Stephane Dumas a pus bazele Meli Melo in 1998, dupa un concept similar din Franta. Omul de afaceri recunoaste ca a fost inspirat de o retea de magazine franceza. “In urma cu douazeci de ani, piata romaneasca era una virgina. Nu intrasera inca brandurile internationale si era momentul potrivit sa incepi o afacere”.

Cand e intrebat de cum a reusit sa faca Meli Melo un brand de referinta in piata de accesorii, francezul spune ca strategia Meli Melo a fost de a-si adapta colectiile in functie de preferintele consumatorilor: “Am incercat in toti acesti ani sa urmarim trendurile din piata, sa ne ascultam colegii din magazine, dar si clientii si sa fim flexibili in functie de situatiile pe care le intampinam”, explica Stephane Dumas.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri