VINCON, producătorul de vinuri din România, va lua o nouă înfățișare sub numele de Beciul Domnesc. Odată cu schimbarea denumirii, brandul va beneficia şi de o nouă identitate vizuală, alături de repozitionarea mesajului și a retoricii.

Rebrandingul a însemnat o rafinare a poziționării prin însuşirea unei identităţi de actualitate. Deși va avea o nouă identitate, calitatea vinului va rămâne aceeași.

Înfiinţată în anul 1949, VINCON Vrancea, în prezent Beciul Domnesc, este unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România.

Dacă vrei să afli cele mai noi informații și trenduri în retail, te poți înscrie AICI la cea de-a 9-a ediție a conferinței RetailArena, organizată de Retail.ro, în parteneriat cu wall-street.ro.

Citește și Încep înscrierile la retailArena: A Game of the Future. Înregistrează-te și află cele mai noi date din industrie.

Compania exploatează peste 1.400 de hectare cultivate cu viţă de vie nobilă, amplasate în renumitele podgorii Cotești, Odobești, Panciu și Huși. Mândria companiei este Monumentul Beciul Domnesc, care datează din vremea lui Ştefan cel Mare şi găzduieşte peste 100 000 sticle de vin. Datorită importanţei sale istorice, Monumentul Beciul Domnesc a fost inclus în patrimoniul cultural al României.

Sursa foto: Compania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri