Asociația Producătorilor din Industria Apei (APRIA) transmite că apa îmbuteliată se va scumpi cu până la 20% din cauza noilor prețuri la energie, ambalaje și combustibili.

„Din păcate, scumpirile uriașe din ultima perioadă nu mai au cum să fie acoperite în integralitate de producători, așa că vom asista în următoarea perioadă la o majorare a prețului cu 20%”, precizează reprezentanții APRIA.

Anul acesta producătorii de apă de izvor plătesc facturi de energie electrică cu 90% mai mari față de 2020, prețul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20% și, în plus, a crescut cu aproape 50% prețul ambalajelor (PET-uri, carton, folie).

Membrii APRIA spun că resimt și presiunea cursului de schimb leu-euro, din cauza investițiilor majore realizate în ultimul timp, evoluția acestuia reprezentând o permanentă îngrijorare.

Aceștia transmit că vor continua să investească în utilaje moderne pentru a crește gradul de eficiență și se vor orienta spre soluții inovatoare de producție și utilizare a energiei. Cu toate acestea, reprezentanții APRIA consideră ca efortul lor trebuie să fie dublat și de acțiuni ale autorităților, să sprijine companiile care produc în România și să încurajeze demersurile care își propun realizarea unor activități economice sustenabile.

Asociația Producătorilor din Industria Apei (APRIA) apără interesele membrilor săi și de a veghea la respectarea dreptului românilor de a avea acces la cea mai importantă resursă: apa. De-a lungul timpului, APRIA s-a dovedit un partener vocal de dialog al autorităților, care a luat parte la orice schimbare legislativă, cu misiunea să întărească mediul de afaceri și să susțină un produs final corect pentru consumator.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri