Supraviețuirea în online

Ziua a doua a început cu o dezbatere despre explozia online-ului din ultima perioadă și schimbările pe care retailerii din offline au fost obligați să le facă.

„Nu ești în online, nu exiști”, a fost, în mod cert un aspect cu care toate companiile din România au trebuit să se conformeze odată cu venirea pandemiei, despre care Mihai Bonca, Senior Consultant la Brand Architects spune că este ca și cum „ai fi racordat la electricitate”.

Dacă sunt un retailer în offline și nu am în online, am un dezavantaj competitiv, așa că primul lucru pe care-l fac e să rezolv dezavantajul pentru că acela mă matură din piață.

Mihai Bonca, Senior Consultant la Brand Architects

Pentru multe afaceri din România, tranziția către digital a reprezentat un instrument fără de care nu ar fi existat o supraviețuire pe piață. Arthur Rădulescu, fondator și CEO al MerchantPro atrage, însă, atenția că intrarea în online nu trebuie să fie privită drept o poartă sigură către succes.

„Prezența în online e ca vaccinul în această perioada, nu îți dă o garanție că nu te îmbolnăvești, dar te ajută să treci peste mai ușor. Sunt, cu siguranță foarte multe cazuri în care prezența online poate fi o gură de oxigen, de supraviețuire a unui business cu tradiție, un producător sau un creator care era obișnuit că oamenii să îi calce pragul și acum nu se mai întâmplă.

Am văzut în primăvara anului trecut o foarte mare varietate de business-uri care au fost forțate brusc să treacă în online fără orice altă opțiune. Dar asta fost o etapă care cred că s-a încheiat, eu nu aș mai privi digitalizarea ca un termen de supraviețuire pentru business, ci mai curând ca o oportunitate ratată de un retailer care refuză să între în online”, a declarat acesta.

Petru Andronic, Country Manager România Sportisimo este de părere că oamenilor nu le mai este teamă de interacțiunea fizică pe care o au cu angajații din magazine, un trend observat cu precădere în vara acestui an, când a existat mai multă interacțiune în magazine.

„Clientul nostru de online a revenit în offline. Clientul a vrut să vină înapoi să pună mâna pe haine. Nu pot să zic că offline-ul a crescut, dar clienții au ales o opțiune care era între offline și online. Aleg spre exemplu să returneze produsele offline”, a precizat Country Managerul pe România al retailerului ceh de echipamente sportive, Spotisimo, care a anunțat că va deschide un marketplace în România.

În această perioadă, companiile mari din piață observă că în prezent, în ciuda restricțiilor recent impuse din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19, mobilitatea este un indicator care, în mod paradoxal, a cunoscut o creștere. Acest trend impulsionează comerțul online pentru că oamenii înțeleg importanța timpului petrecut alături de cei dragi sau practicarea unor hobby-uri, explică Robert Berza, General Manager Fashion Days.

Oamenii ies mai mult afară acum, dar nu merg mai mult neapărat în magazine, ci în parcuri. Oamenii au înțeles că timpul e o resursa mai importantă, înțeleg că online e important așa că ei comandă online, chiar dacă produsul vine în câteva ore sau câteva zile. Lockerele au accelerat acest lucru, avem 20-30% din comenzi sunt preluate de la lockere.

-Robert Berza, General Manager Fashion Days-

Digitalul, un tren care nu mai poate fi ratat

Trendurile digitalizării și instrumente pentru a ține pasul în piață au fost discuțiile abordate în cel de-al doilea panel de discuții. Companiile ne-au prezentat perspectiva lor asupra evoluției din ultimele luni și direcțiile de investiții pentru componentele digitale.

Noi am crescut ca agenție și în 2020 și anul acesta cu 60% aproximativ în fiecare an. Da, sunt din ce în ce mai mulți comercianți care apelează la serviciile de SEO, a fi prezent în Google e o necesitate și e important să îți achiziționezi clienții organic și prin brand și dincolo de mediile plătite, strategia pe termen lung a unui retail asta ar trebui să fie.

-Sorin Drăghici, Managing Partner & New Business Development DWF-

Și Elena Cobianu, Business Development Manager în cadrul GLAMI, primul motor de căutare online de modă din România, estimează creșteri cu aproape 40% a vânzărilor, comparativ cu anul precedent, o majorare susținută de Black Friday, dar și de perioada sărbătorilor de iarnă.

Piața de fashion are o cotă de 24% din online, iar cea mai puternică regiune este partea de nord-vest a țării, urmată de centrul țării și apoi de parte de sud a României care include și București și Ilfov. Aceste date se reflectă în cel mai recent studiu lansat de Corin Cimpoca, Fondator MKOR Consulting a cărui date au fost prezentate în premieră în cadrul retailArena 2021.

Comerțul prin click care a salvat afacerile, precum și digitalizarea și automatizarea proceselor retailerilor. Aceste instrumente ușurează și eficientizează munca, dar cresc totodată și vânzările, în timp supraveghează și competiția.

„În 2020 a existat un soi de panică și de revelație că avem nevoie de digitalizare pentru că modul clasic în care făceam digitalizarea nu era suficient. Când a trecut 2020 și a existat acest șoc și această revelație a zonei de digitalizare, 2021 s-a văzut prin vânzări de creșteri de 50%”, a declarat în cadrul evenimentului Alexandra Lucescu, Director Executiv SoftOne România, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții Cloud ERP, CRM și aplicații web&mobile din Europa de Sud-Est.

Ultimii doi ani au schimbat nu doar preferințele de cumpărare ale românilor, ci și modul în care plățile sunt realizate. Plățile electronice au fost integrate la o scară din ce în ce mai largă odată cu pandemia, o accelerare care plasează România pe locuri fruntașe ca ritm de creștere a plăților electronice.

„România a avut cel mai rapid ritm de creștere și estimăm c anul acesta să se mențină acest ritm de creștere. Pentru 2021 aceasta crestere este estimată la 23%, în timp ce media europeană e de 12%”, a declarat Elena Dincă, Account Manager Mastercard.

Concluzia clară a acestui panel de discuții a fost, în mod cert legată de faptul că retailerii care au fost prezenți atât în online, cât și în offline au fost și se poziționează în continuare ca fiind câștigătorii crizei.

Cea mai vizibilă este migrarea către online a retailerilor care activau doar în offline și această migrare a fost forțată de restricțiile impuse în timpul pandemiei. Toți retailerii și-au dat seama că nu poți să depinzi de un singur canal de vânzare și că este necesar să diversifici și să deschizi un canal de vânzare online (...) De câștigat au avut însă cei care au fost prezenți atât online, cât și offline. În timpul restricțiilor a fost importantă prezența online, dar atunci când restricțiile au fost ridicate, când oamenii s-au întors în centrele comerciale și în magazinele fizice, a devenit din nou importantă prezența fizică, rezultatele fiind amplificate și de soluțiile omnichannel.

-Cătălin Vlădescu, VP of B2B Sales Eastern Europe VTEX-

Mkor, compania de cercetare a prezentat un studiu despre evolutia consumului în an pandemic.

Stocurile de Black Friday, sub amenințarea crizei transportatorilor

În ultima parte a evenimentului au fost trecute în revistă și cele mai noi insight-uri de la transportatori și am aflat de la companii care mai sunt impedimentele din prezent care pot afecta derularea în condiții optime a livrării produselor de Black Friday de anul acesta.

„La nivel de transport maritim, aici e un punct slab ce va afecta întreaga campanie de la finalul anului. Nefiind suficiente produse pe stoc impactul va fi pentru anumite tipuri de produse, nu pentru toate”, a explicat Cornel Morcov, Chief Commercial Officer FAN Courier.

Florin Filote, Vice President of Sales - Marketplace / Home-DIY-Auto / Corporate for Romania, Bulgaria & Hungary eMAG, prezent în cadrul evenimentului, a explicat la rândul său că eMAG estimează că aceste scumpiri ale produselor se vor reflecta cel mai bine în primul trimestru din 2022.

În prima jumătate a anului trecut vom vedea efectul tuturor acestor probleme într-o creștere de preț pe care noi o estimăm la 10-20% pentru toate produsele care nu au o producție puternică locală. Aceasta este o creștere medie a produselor pe care noi o așteptăm. E clar că vor fi categorii mai mult afectate și altele mai puțin.

-Florin Filote, Vice President of Sales - Marketplace / Home-DIY-Auto / Corporate for Romania, Bulgaria & Hungary eMAG-

În ciuda problemelor care pot apărea la nivel logistic, retaileri din zona electro-IT, cum este Atex își pune toate armele în joc în această perioadă și lansează noi opțiuni de livrare, cu promisiunea de a avea produsele la ușă, într-un timp record.

„E un pariul al nostru, l-am început chiar azi: să livrăm produsul în trei ore. Acest lucru se obține doar dacă clientul e într-o localitate în care avem magazin sau în zonele din împrejurimi, e un pariu început de azi., suntem ft încrezători că îl vom duce la bun sfârșit”, a declarat Edvin Abdulachim, Director Comercial Altex.

În cadrul ultimei părți a evenimentului s-a alăturat și Doinița Ilie, MRICS, Leasing Manager Colosseum Mall care ne-a dezvăluit cum a decurs mobilitatea în această perioadă, în cadrul centrului comercial pe care îl reprezintă.

Traficul a început să revină la normal după perioada de minimă mobilitate (...) Conceptul de retail park este în continuare apreciat și de către consumatori, dar și de dezvoltatori.

Doinița Ilie, MRICS, Leasing Manager Colosseum Mall

La discuție a participat și Andreea Luppa, Key Account Manager – Retail&Hospitality, System & Services Signify, care a declarat:

„Noi mergem umăr la umăr cu piața. Suntem alături de cei care se extind, de cei care își remodelează magazinele existente. Trendul e ascendent, anul acesta nu a fost mai bun comparativ cu anul trecut nici pentru noi, însă pentru anul următor avem niște prognoze care ar arată mai bine. Dezvoltarea noastră e către Republica Moldova, avem niște magazine care se vor deschide acolo, dar și în România. Pe zona de retail, dezvoltarea vine umăr la umăr cu iluminatul Philips furnizat de Signify”.

retailArena 2021: A Game of The Future, powered by Retail.ro și wall-street.ro, îl are ca Main Partner pe VTEX, iar Online Commerce Day Partner este FAN Courier. P3 Logistic Parks, Carrefour și Upswing sunt Gold Partners, DWF, eSolutions, Gun Media, Jysk, GLAMI, Iulius, Altex, eMAG Marketplace, SoftOne, Signify și Agroland sunt Silver Partners, iar Environ, Karcher, Simplify by KLG, BeeFast, MTH Digital, MerchantPro, Optimized, Colloseum și Nespresso sunt sponsori ai evenimentului.