Intr-o zi insorita de vara, am ajuns cu livrarea de legume la adresa indicata in formularul online. In cateva minute, am trecut de interfon si am ajuns in sufrageria familiei careia ii adusesem cosul cu legume. Langa parinti, au aparut imediat copiii, dornici sa vada ce adusese strainul din casa lor. “Legume sanatoase, fara chimicale!”, a venit raspunsul parintilor iar ei imediat s-au entuziasmat si au inceput sa manance direct din punga de hartie rosiile, castravetii, ardeii.

A fost pentru prima oara cand am vazut doi copii, nu mai mari de 8 ani, atat de entuziasmati de legume si mai ales de legume proaspete! Din pacate, pana acum, experienta nu s-a mai repetat si in alte sufragerii/bucatarii pe unde am ajuns!

De ce am povestit acest episod? Pentru ca traim intr-o societate in care consumatorii nu stiu clar de unde vine mancarea din farfuria lor si nici cum a fost ea produsa. De-a lungul anilor, modul in care mancarea a fost comercializata si prezentata consumatorilor a dus la o deconectare aproape totala de originea legumelor, carnii, lactatelor etc.

Ceea ce a urmat a fost pierderea controlului asupra a ce avem in farfurie de trei ori pe zi. Cumparam un aliment dintr-un magazin, de multe ori semi-preparat, ca atare procesul de a gati s-a scurtat considerabil, iar apoi mancam ceva despre care nu stim de unde a venit, cum a fost produs, ce alte produse chimice contine si ce efecte au acestea. Ne punem increderea in cele 10 companii care controleaza la nivel global aproape toate brandurile de
mancare la care va puteti gandi. Iluzia optiunilor dintr-un magazin este inselatoare: tehnicile de productie si produsele chimice utilizate sunt impamantenite printre toate aceste 10 companii. Asadar, in final, care sunt optiunile noastre? Sa continuam asa, riscandu-ne sanatatea precum si pe cea a copiilor nostri sau sa ne indreptam atentia asupra unor produse diferite.

Agricultura ecologica este alternativa sanatoasa, curata, responsabila. De ce? Deoarece practicile agricole conventionale nu dauneaza doar mediului inconjurator, ci si consumatorilor: absolut orice pesticid are potentiale efecte adverse asupra persoanelor care intra in contact cu el; diferenta o face doza: daca pentru operatorii care le aplica, dozele cu care intra in contact sunt mai mari si riscurile mai mari, pentru consumatori pericolele sunt mai subtile; efectele survin in timp, iar de cele mai multe ori, relatia cauza-efect nici nu este facuta corect. Iar agricultura conventionala foloseste pesticide si erbicide din plin!

2017 a fost anul recordurilor in agricultura romaneasca, cel putin in ceea ce priveste cantitatile la hectar obtinute de fermierii romani. Si atat. Produsele romanesti au luat calea exportului exact asa cum au fost recoltate. Ca urmare, valoarea adaugata a aparut abia in afara granitelor, in fabricile de procesare din Vestul Europei sau din tarile arabe. Asta e un adevar si in agricultura ecologica.

Desi reprezinta astazi sub 2% din agricultura romaneasca si nu a fost ocolita de scandaluri si fraude, agricultura ecologica este un segment in crestere al agriculturii romanesti. Motivele sunt multiple, dar cel mai important este cererea in crestere pentru aceste produse de catre consumatori. Si aici intervine cea mai mare problema a agriculturii ecologice romanesti: consumatorul vrea produse gata de a fi consumate, nu materii prime; iar Romania nu are prea multe capacitati de procesare a materiilor prime eco. Asa ca graul, porumbul, floarea soarelui, plantele aromatice ecologice pleaca la export si se intorc ca biscuiti, paste, lapte praf si atatea altele.

Cu alte cuvinte, avem un segment in crestere al consumatorilor care vor produse ecologice la raft, dar nu avem suficienti producatori care sa le ofere aceste produse. Cu toate acestea, in pofida lipsei unei politici clare de sustinere a agriculturii ecologice, presiunii din partea companiilor producatoare de inputuri conventionale, presiunii din partea celorlalti fermieri care fie nu cred in acest sistem, fie nu stiu sa il aplice, exista fermieri care produc ecologic si o parte dintre acestia o fac la un nivel inalt de calitate si eficienta. Acesti fermieri cultiva cereale, legume, oleaginoase, plante aromatice, cresc animale fara a utiliza ingrasaminte si pesticide chimice de sinteza, fara antibiotice; folosesc extracte din plante, compost si nutreturi ecologice.

Pe termen mediu si lung, agricultura ecologica va reprezenta un segment tot mai mare al pietei, datorita cresterii cererii pentru acest tip de produse, dar si pentru avantajele asupra mediului pe care acest sistem agricol le aduce: reducerea eroziunii, restabilirea calitatii solurilor, reducerea impactului negativ asupra insectelor benefice, restabilirea calitatii apelor freatice, precum si reducerea riscurilor alimentare catre consumatori.

Din fericire, Romania se afla intr-un moment in care poate capitaliza aceasta evolutie a pietei si se poate pozitiona ca unul dintre jucatorii importanti in agricultura ecologica din Europa, alaturi de state precum Austria, Germania, Elvetia, cu cateva conditii:


a. producatorii romani sa beneficieze de o asociatie de producatori care sa le reprezinte interesele si sa mentina comunicarea cu ceilalti actori ai pietei
.
O asociatie care sa formuleze clar nevoile fermierilor din sectorul ecologic, sa le coaguleze interesele si sa le prezinte consumatorilor, procesatorilor, intermediarilor, autoritatilor. Desemenea, o asociatie care sa aduca know-how membrilor ei si sa ii sprijine incat sa se dezvolte sustenabil si durabil.

b. Ministerul Agriculturii sa sustina dezvoltarea segmentului de procesare a materiilor prime agricole ecologice. Pentru a aduce pe rafturile magazinelor produse gata de a fi consumate, e nevoie de un intreg lant de masuri pentru ca drumul de la materie prima la produs finit sa fie parcurs in Romania: masuri de relaxare fiscala pentru procesatorii care utilizeaza materii prime romanesti, desfasurarea unor campanii de preventie si educare a procesatorilor si producatorilor in privinta conformitatii cu standarde de calitate nationale si internationale, restabilirea sectorului de cercetare agricola care sa furnizeze seminte si material saditor precum si tehnologii de productie moderne si relevante si imbunatatirea procesului educational in domeniul agriculturii.

Toate aceste masuri au efect pe termen mediu si lung, au un efect sistemic de imbunatatire a sectorului agriculturii ecologice. Bineinteles ca nu sunt singurele masuri necesare si ca agricultura trebuie privita per ansamblu; orice masura de imbunatatire afecteaza atat agricultura conventionala, cat si cea ecologica.


c. producatorii agricoli sa invete sa utilizeze serviciile consultantilor agricoli (si sa ii selecteze) pentru a creste profitabilitatea fermei si calitatea marfii livrate.
Deseori, in Romania, ne asteptam ca cei care ne controleaza sa fie si cei care ne invata cum sa respectam regulile conform carora suntem controlati. Desi componenta de prevenire este foarte importanta, ea nu tine loc de educare. Aici intervin consultantii in agricultura ecologica
care trebuie sa identifice solutii specifice fiecarui fermier si sa il asiste pe acesta in a le implementa.

Totodata, alaturi de fermieri, consultantii identifica cele mai potrivite produse pentru a fi utilizate in respectiva ferma, dar si strategia care trebuie sa fie aplicata pentru ca rezultatele sa fie pozitive.

In concluzie, Romania se afla inca o data intr-un moment in care poate fie sa se pozitioneze foarte bine pe o piata de nisa, sau poate sa rateze din nou momentul. Agricultura ecologica este un domeniu in care performanta este obtinuta pe termen mediu, de cele mai multe ori, insa in care definitia performantei se face cu ajutorul notiunilor de sustenabilitate, durabilitate. Asadar, rezultatele obtinute nu ne afecteaza doar pe termen scurt, ci mai ales
pe termen mediu si lung. Asa cum sa faci naveta pe bicicleta poate fi o alegere la indemana oricui, asta trebuie sa fie situatia si in cazul mancarii: alimentele ecologice trebuie sa fie accesibile unei parti cat mai mari ale societatii, iar in acelasi timp, alimentele accesibile trebuie sa fie de o calitate cat mai buna!

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri