Romania nu este o tara a vizionarilor. Nu este nici o tara a executantilor. Dupa revenirea la democratie, nu am reusit sa avem nici un Vaclav Havel care sa ne aduca respectul tarilor dezvoltate, nici un Helmut Kohl care sa ia istoria de capastru si sa ii dea o noua directie.

Pentru buna parte din istoria noastra, Romania a functionat dupa principiul frunzei in vant, lasandu-ne dusi de briza istoriei scrise de altii, uneori pe un colt de servetel. Am intrat in al Doilea Razboi Mondial de partea Germaniei naziste, fara a crede in doctrina lui Hitler. Am iesit din razboi de partea Rusiei, fara a fi avut in prealabil vreo miscare solida de stanga. Am construit decenii de comunism, adoptand modelul sultanist din Corea de Nord. Si tot asa.

In ultimii ani insa, a inceput sa se contureze o viziune de tara a poporului roman. Aceasta viziune nu este visul unui geniu pustiu, ci rezultatul unui dialog public purtat de tot mai multi cetateni. Au inceput sa se contureze o serie de principii si directii de miscare, ce sunt insusite de tot mai multi dintre noi. Cinci astfel de principii si directii sunt demne de mentionat, si ele impreuna definesc ceea ce ar putea fi o viziune de tara.

1. O clara orientare catre Vest

Ar putea parea un truism faptul ca majoritatea romanilor se raporteaza la Vest cand isi definesc viitorul, dar daca vedem clivajele sociale curente din Republica Moldova, Ucraina sau Orientul Mijlociu, ne dam totusi seama cat de important este faptul ca grupul din care noi romanii vrem sa facem parte este grupul tarilor vestice. Nu intelegem intotdeauna principiile dupa care Vestul functioneaza (principiile democratiei si ale economiei de piata), nu vrem intotdeauna sa ne asumam valorile Vestului (de exemplu, respectarea libertatilor fundamentale ale tuturor cetatenilor), dar suntem iremediabil ancorati in directia Vest. Poate si din teama fata de Marele Urs de la Est, pentru ca anumite lectii ale istoriei nu se uita niciodata.

2. O acceptare a modernismului

Nu avem o aversiune fata de modernism si nici alergie la nou. Poate pare insignifianta, dar aceasta deschidere spre nou este esentiala pentru o tara ce va trebui mai devreme sau mai tarziu sa produca propriile inovatii. Sunt, de exemplu, multe tari unde dobanda bancara nu este acceptata, unde femeile nu au acces la calculator, sau unde tehnologia e considerata ochiul dracului. Romania reuseste sa fie totusi – din nou, dupa perioada interbelica – in avangarda unor schimbari tehnologice, iar asta nu-i putin lucru.

3. O sustinere neconditionata a Uniunii Europene

Uniunea Europeana este una dintre cele mai mari realizari ale umanitatii – este pentru prima oara in istoria omenirii cand un grup de oameni a realizat ca au mai mult de castigat daca isi ajuta vecinii decat daca ii lasa de izbeliste sau intra in conflict direct cu ei. Intrarea Romaniei in UE este un mare succes pentru noi ca popor, dar tine de noi cum vom gestiona aceasta oportunitate in continuare. In curand, vom deveni, pentru prima data in istoria noastra, o tara dezvoltata – la fel ca alte 13 tari din Europa care au fost acceptate in UE de-a lungul timpului. Impactul pozitiv al Uniunii Europene este simtit pana si in ultimul catun al tarii si cei mai multi romani considera ca interesele noastre au fost aparate mai bine de la Bruxelles decat de la Bucuresti.

4. O clara separare a puterilor in stat

Statele Unite ale Americii sunt cea mai dezvoltata tara a lumii pentru ca in intreaga lor istorie (si sunt o democratie veche cu adevarat) nu au permis concentrarea pe termen lung a puterii si a resurselor in cateva maini. Succesul modelului american se datoreaza separarii clare a puterilor in stat si cladirii unui sistem care incearca sa ofere cat mai multor oameni acces la putere si oportunitati. Principiile care au stat la baza natiunii americane sunt acum atacate in mai toata Europa de Est, inclusiv in Romania. Surpinzator pentru multi, societatea civila romaneasca a organizat cea mai apriga defensiva a principiilor democratiei in Europa de Est. In functie de cum se vor desfasura urmatoarele luni, s-ar putea sa ajutam la salvarea Europei sau sa continuam sa fim o simpla frunza in vant – data la o parte de briza vremurilor in care traim.

5. O deschidere fata de altii

Nu suntem un popor tolerant, dar nu suntem nici un popor susceptibil de extremism. Adevarul este ca fara imigranti intreaga economie europeana o va lua la vale – datele recente arata aceasta dinamica foarte clar. Din 2000 pana in 2015, populatia cu varsta de 20-35 ani a scazut cu 15 milioane oameni in toata Europa din cauza natalitatii scazute. Acesti oameni nu reprezinta numai forta de munca care a disparut de pe piata, ci si o piata importanta de consum care a disparut. Un cetatean UE consuma in medie cam EUR 22.000 pe an. Disparitia a 15 milioane cetateni inseamna ca s-a pierdut o piata interna de EUR 327 miliarde – unul dintre principalele motive pentru care o buna parte din Europa de Vest este in criza acum.

Singurele tari dezvoltate care au reusit sa mentina rate de crestere mai sanatoase in ultimii ani sunt tari cu programe clare de atragere a migrantilor – de ex., SUA, Canada, Australia, Noua Zeelanda. Toate aceste patru tari au acum un PIB pe cap de locuitor mai mare decat cel al Japoniei, chiar daca Japonia are cea mai complexa economie din lume si in anii ’90 performa mai bine decat toate aceste tari. Japonia este insa tara dezvoltata cu unul dintre cele mai restrictive sisteme in ceea ce priveste imigrarea.

Dincolo de masuri de incurajare a natalitatii, Romania trebuie sa stie sa fie primitoare cu strainii si sa dezvolte programe de atragere a celor mai buni. Altfel, ne vom trezi ca suntem o natie de pensionari si asistati social fara o patura care sa si produca.

Aceasta este o viziune de tara in 5 puncte. Suntem convinsi ca nu toata lumea le impartaseste pe deplin, dar cel putin exista in societate un dialog continuu si inca necenzurat despre viitorul Romaniei. Iar acesta este primul pas catre mai bine.

La acest articol a contribuit si Alin Iliescu, politolog si specialist in comunicare new media. Alin a absolvit Masterul de Comunicare Politica si Marketing Electoral din cadrul SNSPA si ste implicat activ in proiectele de schimbare civica din Romania. In prezent ocupa functia de director executiv al Platformei Actiunea Civica a Tinerilor (PACT).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri