
Compania autohtonă de baterii auto Rombat a anunțat un plan de investiții în valoare de 10 milioane de euro pentru anul 2023, cel mai mare din ultimul deceniu. Printre țintele Rombat pentru 2023 se numără instalarea a două parcuri fotovoltaice pentru a crește eficiența și pentru a reduce amprenta de carbon, dar și construcția unei linii de producție semiautomate.
Rombat a anunțat că alocă în acest an un buget de investiții de 10 milioane de euro, în principal pentru instalarea unei linii semiautomate pentru producția bateriilor heavy-duty EFB și realizarea a două parcuri fotovoltaice pentru a optimiza costurile de operare și a asigura companiei un grad mai mare de independență energetică, reducând totodată și amprenta de carbon a companiei.
Astfel, noua linie de fabricație va fi destinată producției bateriilor Heavy Duty Champion HD-EFB, pentru vehiculele de mare tonaj, respectiv a bateriilor AGM (Absorbent Glass Mat), instalate pe mașinile cu sistem start-stop. Bateriile HD-EFB, dezvoltate de Rombat, sunt potrivite atât pentru autocamioane Euro 5/6, cât și pentru vehicule grele cu cerințe mari de energie, având o rezistență ridicată la vibrații și un număr de cicluri de încărcare de 10 ori mai mare decât în cazul bateriilor clasice, la o descărcare de 17,5% în mod continuu.
Parcurile fotovoltaice, o soluție către independență energetică
De asemenea, Rombat intenționează să investească o parte din suma planificată în două parcuri fotovoltaice. Primul dintre acestea, cu capacitatea de 4,2 MW, urmează a fi cofinanțat prin fondurile puse la dispoziție prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul se află în acest moment în stadiul de analiză, implementarea urmând a începe în cursul acestui an.
Al doilea parc fotovoltaic, cu capacitatea de 1 MW, va funcționa la Copșa Mică, acolo unde compania operează Rebat, propriul centru de reciclare a bateriilor uzate. În paralel, Rombat va investi și în achiziția unei instalații de producție a oxigenului, care va funcționa de asemenea la unitatea din Copșa Mică. De asemenea, o parte din bugetul de investiții anunțat de companie va fi alocat pentru îmbunătățirea spațiilor de lucru, dar și pentru formarea și dezvoltarea continuă a angajaților prin cursuri de dezvoltare personală și profesională.
În 2022, compania a anunțat intenția de a-și completa gama de produse cu baterii Li-Ion (litiu-ion), destinate clienților care dezvoltă parcuri fotovoltaice sau utilizatorilor casnici (prosumatori) interesați să instaleze în locuințele proprii instalații de producere a energiei verzi. Potrivit datelor publicate de presă, în 2019 existau în România numai 303 prosumatori, dar la finalul acestui an ar putea ajunge la 100.000.
Rombat SA înregistrează o creștere susținută a businessului. În 2021, compania a comercializat la nivel global 2,65 milioane de baterii auto, în creștere cu 15% față de anul anterior. De-a lungul timpului, compania a produs și a distribuit baterii auto în peste 40 de țări de pe patru continente. „În același timp, industria bateriilor are perspective excepționale de dezvoltare, fiind în acest moment una foarte dinamică, cu o rată anuală de creștere (CAGR) estimată la 6,57% pentru intervalul 2022-2030,” a spus Alin Ioaneș, CEO Rombat SA.
Sursa foto: RombatIn lipsa unui acord scris din partea InternetCorp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Rombat va investi 10 milioane de euro în 2023 și va construi două parcuri fotovoltaice.