Proiectul Restart Energy constă în instalarea a 1.776 de panouri, pe o suprafață de 8.000 mp și cu o putere de 800 kWp. Instalate pe acoperișul unității de producție din județul Alba, acestea acoperă aproximativ 80 % din consumul energetic al companiei Rekord, unul dintre cei mai mari producători de încălțăminte din România.

Investiția, în valoare de peste 630.00 euro, urmează să fie amortizată în mai puțin 4 de ani.

Panourile solare vor produce 21.250 MWh în 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor cu energia de peste 3,4 milioane de euro și o diminuare a emisiilor de CO2 de 267 tone și a deșeurilor radioactive de 2,6 kg.

Restart Energy a semnat un nou contract, cu aceeași companie, în valoare de peste 200.000 de euro pentru implementarea unui nou sistem de panouri fotovoltaice, cu o putere de 300 kWp. Acesta va fi instalat pe acoperișul unității Rekord din Teiuș, Alba. Această investiție urmează să fie amortizată în aproximativ 2 ani și jumătate. Compania va acoperi astfel 80% din consumul propriu de energie.

Restart Energy este o companie lider în servicii de tranziție energetică, cu capital mixt românesc-american, înființată în 2015 la Timișoara. În 2022, Restart Energy a dezvoltat 60 de proiecte fotovoltaice, cu o putere instalată de aproximativ 15 MW, pentru companii din sectorul industrial, retail și HoReCa.

Rekord, companie specializată în producția de încălțăminte, a fost înființată în 1994, la Alba Iulia, și produce ghete de trekking, ghete de vânătoare, cizme pentru motociclete, încălțăminte de ski fond, încălțăminte de protecție și încălțăminte militară. Rekord are peste 400 de angajați și o cifră de afaceri de peste 47 de milioane de lei. Printre clienții companiei din Alba se numără Mammut, Dolomite, Viking, Alfa sau Garmont.

Sursa foto: Rekord