Programul a fost lansat recent de către Administraţia Fondului pentru Mediu, iar în data de 19 mai va începe sesiunea de înscriere a solicitanţilor, conform calendarului publicat.

Tinerii de la FEL România, specialişti în domeniul energetic, au lansat o iniţiativă de informare a persoanelor care urmăresc paginile de pe reţelele de socializare ale asociaţiei.

"Colegii noştri primesc des întrebări despre acest program şi ne bucurăm că este un interes foarte mare pentru soluţiile de eficienţă energetică.
Totodată, ne dăm seama că este nevoie de informare şi explicaţii cu privire la obţinerea subvenţiei acordată de AFM. Prin urmare, am creionat succint materialul info - ghid Casa Verde, care include cele mai importante informaţii pe scurt din Ghidul Solicitantului", menţionează Teodora Mîndra, manager de proiect.

Ghidul Casa Verde Fotovoltaice realizat de FEL România include cele mai importante informaţii pe scurt din Ghidul Solicitantului precum scopul programului, documentele necesare, procedura de eliberare a documentelor necesare, condiţiile de eligibilitate, calendarul regional de depunere a dosarelor, etapele de înscriere, model de tehnoredactare a Cererii de finanţare şi întrebări frecvente.

Pe lângă ghidul creat, tinerii specialişti vor oferi asistenţă gratuită timp de două săptămâni şi încurajează persoanele interesate să adrese întrebări specifice cu privire la înscrierea în program pe pagina de Facebook Future Energy Leaders România.

"Am inclus în ghid o pagină cu cele mai frecvente întrebări primite. Şi pentru că realizăm că întrebări sunt mult mai multe, ne-am mobilizat astfel încât să oferim asistenţă asupra procedeului de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 pentru toţi cei interesaţi, pe o perioadă de două săptămâni, ca o acţiune de tip "info-desk", a declarat Olivian Savin, director comunicare şi marketing FEL România.

Materialul realizat de echipa FEL România poate fi accesat şi descărcat de pe website-ul felromania.ro.

Sursa foto: Shutterstock