”Majoritatea sistemelor fotovoltaice se amortizează începând de la 4 ani și până la maxim 8, în funcție de consum și de utilizare. Asta înseamnă că mai au la dispoziție încă 15 ani în care sistemele funcționează la un cost aproape inexistent din punct de vedere al energiei. Pentru foarte multe companii poate fi diferența între un profit acceptabil și unul la pragul de jos”, explică Diana Stîngă

Costurile unui astfel de sistem pot fi acoperite de un credit - și există pe piață produse dedicate în acest sens. ”Ce ne-am dori ar fi să se întâmple un pic mai rapid accesul la aceste produse și poate un suport din partea statului. În alte țări, companiile și casele care implementează astfel de sisteme pot primi reducere la impozite cu până la 40% din valoarea sistemului instalat”, afirmă reprezentanta Darcom.

Sunt multe programe pentru sisteme fovoltaice, dar deseori sunt blocate pentru că procesul durează, ghidurile nu sunt complete iar accesul la fonduri e destul de mic. În opinia Dianei Stîngă, ar fi de dorit o fluidizare și o transparență mai mare în cazul programelor privind energia verde. Rapiditatea ar fi esențială – un an-doi fac diferența în cazul instalării unui sistem fotovoltaic.

”Dar aceste programe au educat un pic piața, înainte lumea credea că un panou e tot sistemul”, recunoaște ea.

Avantajele sunt însă considerabile: sunt case, chiar secții de producție în industrie care nu au niciun fel de cost cu energia deoarece au instalat sisteme fotovoltaice. ROI-ul se vede cel mai rapid în secțiile de producție: în 4-5 ani amortizezi investiția, apoi ai 20 de ani în care nu mai poluezi, reduci amprenta de carbon și îți optimizezi costurile.

În cazul clădirilor rezidențiale sau de birouri, o astfel de investiție crește valoarea, a mai afirmat Diana Stîngă la Sustenabil zi de zi. De asemenea, dacă rețeaua nu face față, devii independent energetic dacă completezi cu o soluție de stocare - ceea ce poate reprezenta o soluție pentru companiile care operează în zone cu căderi de tensiune frecvente.

Sursa foto: Pexels