Leul se afla pe o tedinta de depreciere de durata, categoric asociata cu situatia balantei de plati, aflata in deteriorare, in special din cauza importurilor masive de bunuri de consum, alimentate de politica de stimulare a consumului populatiei, sustine guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. El a reiterat ideea ca o astfel de politica duce la crearea de locuri de munca in afara Romaniei si la presiuni pe cursul de schimb. “Nu este deloc bine sa dam cu capul intr-un zid cu politici prociclice accentuate si apoi sa vedem ca nu este bine”, a punctat Isarescu.

Guvernatorul BNR a mentionat ca, in prezent, cursul leu/euro se afla la “un nivel de relativ echilibru” si, atat timp cat acesta reflecta fundamentele economice, nu se poate interveni.

“Aici il vedem, in aceasta zona, cu problemele pe care vi le-am spus. A la long trebuie sa rezolvam deteriorarea in mod evident (nu este o tendinta temporara) a balantei comerciale si mai ales pe componenta de bunuri de consum”, a declarat guvernatorul BNR in cadrul conferintei de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflatiei.

Cursul leu/euro a depasit pragul de 4,6 lei miercuri, pentru prima data din vara anului 2012. Joi, cotatia a continuat sa urce la 4,6279 lei/euro.

Potrivit acestuia, in regiune, leul a avut o evolutie mai stabila decat forintul unguresc sau zlotul polonez insa, per ansamblu, s-a observat o tendinta de depreciere mai de durata la leu.

Se contureaza o problema in privinta balantei comerciale

“Nu vorbim de cifre mari, sunt cifre mici, dar tendinta este categoric asociata cu situatia balantei de plati. Si aici avem, spre deosebire si de zlot si de forint, o situatie in deteriorare a balantei comerciale. Cresc exporturile cu 9%, dar cresc importurile cu 11 – 12% si, avand in vedere ca baza este oricum dezechilibrata, adica importurile sunt mai mari decat exportuirile, chiar daca ar creste in acelasi ritm, balanta comercial s-ar deteriora. Semnificativ mai este faptul ca Ungaria are excedent comercial, iar Polonia este aptoape pe echilibru, iar noi, la noua luni, avem un deficit comecial de 8 miliarde de euro. Se contureaza o problema, chiar daca acest deficit este acoperit partial. Dar orice incetinire a acestei acoperiri face presiune pe curs”, a mai spus guvernatorul BNR.

Mai mult, in opinia sa, ingrijorator este faptul ca deteriorarea balantei comerciale vine in mare parte din importul de bunuri de consum, nu pe bunuri intermediare, care ar duce ulterior la exporturi, sau pe bunuri de capital.

“Atat timp cat deteriorarea balantei comerciale este pe bunuri de consum, si in crestere, si nu de acum, ci din 2014 – 2015, de cand cu teoria de stimulare a consumului, nu e decat o singura citire: ne ambitionam sa cream locuri de munca in strainatate”, a adaugat Isarescu.

Potrivit acestuia, Romania trebuie sa mizeze pe rezolvarea problemelor structurale, “multe in economia romaneasca” si pe politici care nu trebuie sa fie prociclice.

“Trebuie si o intelegere conceptuala a problemei, daca vrem sa tinem lucrurile sub control. Nu este deloc bine sa dam cu capul intr-un zid cu politici prociclice accentuate si apoi sa vedem ca nu este bine”, a adaugat guvernatorul BNR.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri