Romania acumuleaza datorii din ce in ce mai mari, in timp ce banii care intra in tara se raresc. Deficitul extern al Romaniei a urcat, in primele zece luni ale acestui an, cu 2,5 miliarde de euro (87%) fata de perioada similara a anului trecut, la 5,3 miliarde de euro. In acelasi timp, datoria externa a urcat, in 10 luni, cu aproape 1,4 miliarde de euro. Pe de alta parte, investitiile straine directe, care ar trebui sa finanteze acest deficit, au urcat cu doar 17,7% in aceeasi perioada.

Potrivit unei analize realizata de economistii Bancii Transilvania, evolutia slaba a investitiilor se explica prin reticenta companiilor de a investi in Romania din cauza tensiunilor publice si a acumularii de dezechilibre macroeconomice.

“Datele BNR indica majorarea deficitului de cont curent cu 87% an/an la 5,3 miliarde de euro in perioada ianuarie - octombrie, evolutie determinata, in principal, de deteriorarea balantei comerciale cu bunuri. (…) Pe de alta parte, investitiile straine directe au crescut cu 17,7%
an/an la 4,1 miliarde de euro in primele 10 luni din 2017, evolutie care reflecta rezistenta la tensiunile publice si la acumularea de dezechilibre macroeconomice”, se mentioneaza in analiza citata.

In acelasi timp, datoria externa totala a urcat cu 1,5% in zece luni din acest an, la 94,3 miliarde de euro (cu aproape 1,4 miliarde de euro), pe fondul majorarii componentei termen scurt cu 6,3%, la 24,7 miliarde de euro (de la 23,3 miliarde de euro la 31 decemrie 2016).

Lipsa investitiilor, mai ales a celor din sectorul public, se reflecta direct in evolutia activitatii din constructii. Aceasta a scazut cu 1,3% luna/luna in octombrie, conform datelor INS, pe fondul declinului reparatiilor capitale cu 2,5%, noteaza economistii BT.

Evolutia anuala arata, insa, mult mai rau. “Acest sector intensiv in capital si forta de munca a scazut cu 13,4% in octombrie si cu 7,5% la 10 luni, ca urmare a evolutiei nefavorabile a investitiilor publice”, se mai arata in analiza citata.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri