Legea de aprobare a Ordonantei 23/2017 privind plata defalcata a TVA a fost promulgata de presedintele Klaus Iohannis. In aceste conditii, exista sanse ca actul normativ, cu modificarile majore adoptate in Parlament, sa fie publicat in Monitorul Oficial pana la finalul acestui an si sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2018. Desi, in forma finala, sistemul este mai putin nociv pentru mediul de afaceri, consultantii sutin ca va crea multe probleme, inclusiv celor care, aparent, nu vor fi obligati sa il aplice.

Concret, daca legea apare in Monitor inainte de 1 ianuarie 2018, plata defalcata a TVA nu va mai fi obligatorie pentru toate companile, ci doar pentru cele in insolventa si pentru cele cu datorii la plata TVA, peste anumite plafoane, respectiv 15.000 de lei pentru companii mari, 10.000 pentru cele mijlocii si 5.000 pentru cele mici.

In plus, ramane si varianta optionala, pentru cei care intra in sistem benevol, si pentru care se mentin beneficiile initiale (cel mai important fiind reducerea impozitului pe venit cu 5%).

Chiar si asa, insa, consultantii fiscali sustin ca mecanismul va fi greu de aplicat si sunt, inca, multe aspecte neclare.

Cumparatorul, obligat sa isi verifice furnizorul

In primul rand, este vorba de faptul ca, in cazul in care furnizorul aplica, benevol sau obligat, plata defalcata, clientul trebuie sa ii plateasca TVA separat, in contul deschis in acest scop. Asta inseamna ca beneficiarul trebuie sa verifice daca furnizorul este in sistem si daca plata este realizata in contul corect.

“Daca furnizorul aplica TVA defalcat, atrage automat cumparatorul in sistem, pentru ca este obligat sa plateasca TVA in contul de TVA. In caz contrar, acesta va fi penalizat cu 0,06% pe zi de intarziere”, a explicat recent Raluca Baldea, director in cadrul Deloitte Romania.

Potrivit acesteia, furnizorul este obligt sa il notifice pe cumparator cu privire la aplicarea sistemului split TVA insa si cumparatorul, la randul lui, este obligat sa isi varifice furnizorul din acest punct de vedere.

In acest context, PwC Romania a anuntat lansarea aplicatiei ANAFcheck. Aceasta se conecteaza la bazele de date ale ANAF si permite verificarea automata a tuturor codurilor de inregistrare fiscala ale furnizorilor, pentru a identifica acele companii care aplica plata defalcata de TVA.

„Ideea ANAFcheck a pornit de la faptul ca sistemul de plata defalcata nu va afecta doar contribuabilii care aplica mecanismul, ci si mare parte din partenerii acestora. Astfel, chiar si contribuabilii care nu sunt in sistem, dar sunt inregistrati in scopuri de TVA, vor fi nevoiti sa verifice, incepand cu 1 ianuarie 2018 care dintre furnizorii acestora aplica mecanismul. O verificare manuala ar crea o povara administrativa semnificativa si ar putea necesita resurse si timp suplimentar”, a declarat Daniel Anghel, partener, liderul echipei de taxe si impozite indirecte, PwC Romania.

Potrivit acestuia, o cautare manuala a unui furnizor pe site-ul ANAF dureaza intre 20 si 40 de secunde, iar ANAFcheck poate verifica in medie 80 de coduri de TVA pe minut.

Nu in ultimul rand, aplicatia permite identificarea furnizorilor inactivi sau cu coduri de TVA invalidate precum si evitarea unor penalitati generate de plati incorecte catre furnizori care aplica sistemul de plata defalcata a TVA.

Contribuabilul, responsabil si pentru greselile ANAF

La randul sau, Alex Milcev, partener E&Y Romania atrage atentia asupra faptului ca firmele trebuie sa isi verifice foarte atent si platile efectuate la stat in contul TVA, pentru ca se poate intampla sa nu stie ca au restante si sa fie inrolate automat in sistem.

Acestora li s-a dat un termen de 60 de zile sa isi verifice situatia si sa isi rezolve problemele. Pasuirea este binevenita, in opinia lui Milcev, pentru ca sunt multe cazuri in care firmele nu stiu ca au restante la TVA (au platit, dar ANAF a utilizat banii pentru alt debit, au gresit contul de plata, greseli in evidentele ANAF etc.). “In astfel de cazuri, au trecut 31 de zile si se trezeste in sistem”, a subliniat Milcev.

In aceste conditii, el recomanda contribuabililor ca, dupa ce isi regleaza situatia TVA, pentru a nu se trezi incadrati in split TVA fara sa stie, sa trimita lunar un reprezentant la Fisc pentru a cere fisa platitorului. “Firmele in niciun caz nu trebuie sa se increada in SVP (Spatiul Virtual Privat), pentru ca nu este actualizat si… contribuabilul este direct responsabil inclusive de greselile ANAF”, a mai spus Milcev.

Pe de alta parte, el a precizat ca a disparut amenda de 50%, care ar fi trebuit sa se aplice pentru orice greseala, si s-a ajuns la o penalitate de 0,06% pe zi, care este limitata in timp si pretul final al greselii nu poate depasi 11% – 12%.

In schimb, nu este clar in cazul acesta ce penalitati plateste ANAF daca nu elibereaza banii in cele 3 zile prevazute in actul normative. In conditii normale, Fiscul plateste dobanda contribuabililor pentru sume retinute pe nedrept, insa doar dupa castigarea unei actiuni in instanta.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri