Noile reguli de impozitare, intrate in vigoare la 1 ianuarie 2018, ne vor intoarce cu cativa ani in treciut, atunci cand multi dintre cei care castigau multi bani erau platiti pe PFA, drepturi de autor etc. pentru ca platitorul de venit sa nu suporte toate taxele percepute de stat pentru angajat. In 2015, lucrurile s-au reglat in piata muncii, avand in vedere ca s-au introdus o serie de criterii clare care deartajeaza munca dependenta de cea independenta, iar tentatia de ocolire a anumitor impozite s-a diminuat. Acum, insa, avantajele acordate de stat pentru PFA si microintreprinderi sunt chiar mai mari decat in trecut, ceea ce va face ca, din nou, cei cu venituri mari sa migreze din pozitia de salariat catre astfel de forme de remunerare, taxate mult mai putin.

Iata care sunt principalele avantaje care ar determina un astfel de comportament.

In primul rand, intervine plafonarea contributiilor la sanatate pentru PFA, la nivelul salariului minim pe economie (un astfel de plafon a mai existat, insa a fost eliminat dupa doar o luna de aplicare, la inceputul anului 2017), iar daca veniturile sunt sub acest nivel, nu se platesc contributii, nici la pensie, nici la sanatate.

In acelasi timp, s-a extins plafonul pentru incadrarea la categoria microintreprindere de la 500.000 de euro la un milion, concomitent cu eliminarea exceptiilor actuale pentru incadrarea in categorie (cele mai notabile fiind cele referitoare la serviciile de management si cosultanta – veniturile din aceste activitati sa nu depaseasca 20% din veniturile totale ale firmei). Aceasta limitare a fost introdusa in urma cu cativa anu, avand in vedere ca multi dintre cei care castigau sume substantiale alegeau sa renunte la statutul de salariat si erau platiti de angajator pe firma, pentru a evita taxele suportate in calitate de angajat.

Piata muncii, impartita in 3 tabere

“PFA si microintreprinderile sun in mod evident avantajate de aceasta situatie. Putem spune ca, la inceputul acestui an, pe piata muncii au aparut trei tabere de impozitare: prima este reprezentata de cei 5 milioane de angajati cu contract de munca, a aparut si aceasta categorie net privilegiata fata de anii trecuti – PFA - care sunt impozitate si mai slab decat in trecut (diferenta dintre un PFA si un salariat s-a marit) si microintreprinderile”, a declarat Alex Milcev, partener EY Romania.

Potrivit acestuia, si in anii trecuti era mai avantajos sa fii PFA, dar discutiile privind legalitatea (delimitarea dintre munca dependenta si cea independenta) limita fenomenul de migrare a salariatilor catre aceasta forma de remunerare. In 2015, in urma unor discutii ample pe aceasta tema, o serie de actiuni al ANAF in cadrul carora multe din veniturile declarate ca fiind din activitati independente au fost reclasificate ca fiind din munca dependenta, s-au stablit criterii foarte clare de departajare si multi angajati au renuntat la PFA si au redevenit salariati.

Insa acum exista riscul sa revenim la acea situatie, pentru ca avantajele fiscale oferite PFA si microintreprinderilor sunt din nou foarte tentante.

“Pentru oricine, chiar din PFA, este mult mai avantajos sa se transforme in microintreprindere ca sa plateasca impozit 1% si apoi 5% pe dividende. adica 6% versus 15% – 25% la PFA sau 45% la salariat. Deci multi vor fi foarte tentati sa migreze catre microintreprinderi si PFA, ceea ce nu ar fi corect pentru ca pun presiune pe piata muncii”, a explicat Milcev.

Concurenta neloiala pentru cei corecti

El sustine insa ca, in acest caz, peste un an – doi vor exista din nou cazuri in care ANAF va descoperi nereguli, mai ales ca acum criteriile de departajare sunt mult mai clare, iar inspectorii Fiscului cunosc mai bine “portitele” care pot fi exploatate.

Pe de alta parte, Milcev atrage atentia si asupra concurentei neloiale care o sa apara in piata muncii, avand in vedere ca angajatorii “cu mai putine scrupule” isi vor mute forta de munca, cu toate riscurile aferente, iar cei corecti vor pierde din competitivitate (salariatii lor vor avea venituri mai mici decat ai celorlalti).

“O sa fie o dinamica in piata muncii, care cred ca o sa se simta in jumatate de an. Din pacate acesta este un aranjament legislativ total dezechilibrat si foarte prost gandit”,

In opinia sa, zeci de mii daca nu chiar sute de mii de persoane vor merge in aceasta directie, ceea ce va crea o distrosiune serioasa a pietei muncii serioasa. Va fi vorba de oameni care isi vor asuma riscul, sperand ca nu vor fi prinsi”, a punctat Milcev.

Ce ar trebui sa faca ANAF

In acest context, el este de parere ca ANAF ar trebui sa avertizeze asupra riscurilor la care se expun cei care isi vor schimba forma de remunerare fortand limitele legale, iar elementul punitiv sa fie foarte bine explicat de la inceput.

“ANAF ar trebui sa reaminteasca faptul ca regulile de departajare raman neschimbate, si sa fie foarte atenti ce inseamna microintreprindere si ce inseamna TVA, pentru ca sunt niste criterii foarte stricte, si nu o sa se opreasca sa ii reclasifice daca nu au fost corecti”, a mai spus reprezentantul EY.

In plus, el este de parere ca ar trebui sa se reintroduca restrictia de 20% pentru serviciile de consultanta si management, care a fost introdusa in urma cu cativa ani tocmai pentru ca cei care fac pur servicii cu valoare adaugata mare sa nu se incadreze acolo si sa nu se incadreze la impozitul pe microintreprindere.

“In caz contrar castiga contribuabilul (care se incadreaza la microintreprindere pentru a evita taxele pe munca -n.r.), pierde bugetul de stat si pierd si cei care nu risca si raman salariati”, a mai spus Milcev.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri