De 17 ani, de cand am inceput ‘sa fac turism’, am avut ocazia sa vad multe, foarte multe locuri. Sa intalnesc oameni noi, obiceiuri ciudate, mancaruri care mai de care mai exotice. Nu am stat niciodata sa numar tarile pe unde am umblat, insa probabil acopera peste jumatate de lume. Si, evident, unele locuri mi-au placut mai mult decat altele, de care ma leaga amintiri mai frumoase.

Kenya a fost insa, de departe, o experienta unica. Ca operator in turism, organizam de ceva vreme excursii in Kenya, dar nu fusesem niciodata acolo. Au existat mereu alte tentatii si prioritati. Visam insa sa ajung si in aceasta tara despre care citisem si auzisem atatea lucruri frumoase. Toate insa au vremea lor. M-am decis in sfarsit intr-o iarna, impreuna cu sotia si cu doi prieteni, sa petrecem un Revelion in inima Africii. A fost o alegere aproape ad hoc, la o masa de seara cu prietenii, destul de tarziu pentru a pune la punct toate detaliile organizarii unei excursii de o oarecare complexitate. De fapt, se intampla cu doar o saptamana inainte de Anul Nou. Mi-am dat seama, din experiente multiple, ca vacantele neplanificate ies cel mai bine.

Problema se punea acum altfel, aveam nevoie de vize, pe care nu le mai puteam obtine din tara, din cauza timpului foarte scurt, si de vaccinuri contra bolilor tropicale, care de regula se administreaza cu minimum 45 zile inainte. Dar cand iti doresti ceva foarte mult, stiti bine, nimic nu pare sa fie imposibil. Aveam cunostinta ca vizele se pot aplica, la cheremul ofiterilor politiei de frontiera kenyene, direct pe aeroportul din Nairobi, iar vaccinul putea fi oarecum inlocuit cu un tratament profilactic de scurta durata. Restul pregatirilor, cum ar fi procurarea echipamentului de safari, au durat mai putin decat medierea razboiului inevitabil dintre mama si soacra, iscat ca intotdeauna din pricina copiilor: unde vor ramane ei vreme de doua saptamani cat noi vom fi plecati, ambele bunici, fiind evident deopotriva indreptatite la astfel de bucurii. Aceste dileme pe mine ma depasesc si prefer mereu sa dau cu banul.

Asadar, zburam spre Africa! Vizitasem pana atunci nordul acestui continent, cum ar fi Egipt, Tunisia sau Maroc, tari relativ mai accesibile din Romania, si nu ma asteptam la mari surprize. Si poate tocmai pentru ca asteptarile noastre nu au fost foarte mari, impactul cu aceasta tara a fost de-a dreptul naucitor. Dar nu dintr-odata. Nairobi nu te seduce la prima vedere. Te surprinde in schimb, ca orice loc exotic, prin mirosuri, culori si forme neobisnuite. Prima zi am petrecut-o aici, plimbandu-ne pe strazile aglomerate, relaxandu-ne la piscina hotelului, dar nerabdatori sa incepem adevarata aventura, scopul principal al acestei calatorii: safariul. Aveam sa descopar surprins, la intoarcere, un alt fel de Nairobi, cand ghidul ne-a oprit sa savuram un pranz barbeque fabulos la restaurantul The Carnivore, trecand prin cartierele englezesti elegante si opulente, ingropate in vegetatie luxurianta.



Imbarcati intr-o masina de teren semidecapotabila si acompaniati de simpaticul nostru ghid Shaffi (faptul ca imi amintesc numele lui dupa aproape 7 ani imi dau seama ca a fost mai mult decat simpatic) strabatem spectaculoasa Rift Valley, tracand prin mici localitati prafuite, unde freamatul matinal creeaza senzatia unui haos de nedescris, o babilonie seducatoare pentru ochii curiosi ai europeanului. Nu stii ce-ti trezeste mai intai simturile, zgomotul asurzitor al strazii, in care isi dau concursul sutele de voici amestecate, strigatul vanzatorilor ambulanti si claxoanele zecilor de ‘matatu’ ambuteiate in intersectii sau poate socul vizual, mai puternic, cand privirea surprinde, in mersul hurducait al masinii, un mozaic halucinant de culori si forme stranii.

Ajungem in Lake Nakuru National Park, prima oprire din itinerariul nostru, unul din cele mai mici parcuri nationale din Kenya, recunoscut pentru spectacolul ornitologic al celor peste doua milioane de flamingo roz. Dupa ce ne cazam in lodge facem prima escapada in inima rezervatiei. Sanctuar al celor aproape cinci sute de specii de pasari, incluzand speciile migratoare, Lake Nakuru ofera privelisti desprinse din cartile postale. Ne dam seama ca astfel de peisaje nu am vazut decat la televizor, insa, categoric, imaginile nu pot suprinde decat foarte putin din acest mic colt de rai. Mi-a placut mereu, acolo unde ma aflu, sa observ, sa adulmec, sa simt, sa traiesc. Emotiile care te cuprind insa aici, pierdut in salbaticia nesfarsita a savanei africane, te coplesesc, dandu-ti senzatia ca te afli intr-o cu totul si cu totul alta lume, in care timpul curge altfel.

Drumul dintre Nakuru si Masai Mara se parcurge in conditii normale, pe ‘african roads’, in cca. 6 ore. Insa noi, datorita ploilor abundente din acea zi, am facut 14 ore. Impotmoliti de cateva ori, am fost nevoiti sa coboram in noroiul care ne ajungea pana la genunchi si sa impingem ‘jeep-ul’, facand haz de necaz. Strabatand savana, in desele astfel de opriri, cand drumul devenea aproape impracticabil, eram asaltati de copiii masai, aparuti de nicaieri, invesmantati in straiele lor rosii, care se inghesuiau in jurul masinii, cu zambete largi, cerandu-ne diverse obiecte. Eram in Africa !

Ajungem seara tarziu in lodge-ul nostru situat in inima rezervatiei, obositi si hamesiti ca niste lei. Adorm in patul cu baldachin, auzind in departare ragetele animalelor de prada.



Masai Mara, cea mai faimoasa rezervatie din Kenya, este tot ceea ce nu putem vedea la televizor. Imensitatea salbatica a savanei te copleseste. Pornim dimineata foarte devreme in cautarea celor ‘cinci magnifici (the big five): leul, elefantul, bivolul, leopardul si rinocerul. Peste noapte a plouat zdravan si se pare ca acum e o ocazie buna de a vedea pradatorii iesiti in cautarea prazii. Avem noroc si reusim sa fotografiem cativa lei doborand o girafa. Ghidul nostru cheama prin statie si alte jeep-uri pentru a asista la acest spectacol regal. Vulturii plesuvi s-au adunat deja in varful unui arbore acacia, asteptand terminarea ospatului. Vedem in departare si cateva hiene incercand sa se apropie timid. Cand participi la astfel de scene dramatice pentru prima data, nu stii ce-ti doresti mai mult, sa vezi actul final, cand gatul girafei este frant si leii se napustesc navalnic asupra prazii cazute sau sa te bucuri ca girafa reuseste sa scape, lasand in urma o familie de lei flamanzi. La televizor cum e? Din ce am citit, leii au o reusita de sub 15% a atacurilor, mult sub cea a gheparzilor, care datorita vitezei, reusesc in peste 50% din atacuri sa-si doboare prada. Parem cu totii ravasiti si ghidul ne aduce cu picioarele pe pamant: suntem in mijlocul savanei ! Hakuna Matata ! Si ma intreb: am fi fost descumpaniti daca atacul leilor ar fi esuat? Nu stiu. Ma simt rascolit, si ceva imi aminteste de poezia Moartea Caprioarei a lui Labis.

Cutreieram de cateva ore, fotografiind tot ce ne iesea in cale, antilope, sacali, gazele, bivoli, zebre, elefanti. Bateriile aparatelor foto sunt aproape pe terminate, ni s-a facut deja foame, asa ca ghidul se indreapta spre lodge pentru masa de pranz si bine meritata odihna de dupa-amiaza. Insa pana la lodge mai e ceva de mers. Mai avem si alte nevoi, ce Dumnezeu, suntem porniti de la 7 dimineata. Il rog pe Shaffi sa opreasca undeva ca ‘arde’. Primisem instructajul inainte, cum ca nu avem sub nici o forma voie sa coboram din masina in timpul safari-ului si ma asteptam sa ma refuze ( politicos, ce-i drept ). Continua sa accelereze, taind potecile, cautand scurtaturi. Ii strig din nou din spate, de pe a doua bancheta: ‘Hei, Shafii, if you don’t stop NOW…!’ Intelege. Se uita atent de jur imprejur si intr-un final opreste. Imi spune ( imi porunceste ) sa nu mai indepartez mai mult de 2 m de masina. Ei, lasa ! Ma indrept spre primul boschete, care se afla, ce-i drept, ceva mai departe decat distanta maxima impusa de Shaffi. Ma simt mult mai bine acum ! Ma intorc agale spre masina, fericit, si exact cand sa urc, aud un strigat la unison: leul, leul, lion ! In acele momente, cand panica iti paralizeaza simturile si mintea, nu actionezi decat din instinct. Am sarit in masina in mai putin de o secunda si mi-am intors capul. Exact din spatele tufisului de unde venisem, si-a facut aparitia o felina frumoasa, care ne privea cu un iz de iritare si dezgust. Se pare ca tocmai ii tulburasem somnul !

Aceasta-i Africa. Aceasta-i Kenya. Diminetile si dupa-amiezele le petrecem in safari, iar serile ne adunam in jurul unui foc de tabara si ascultam acordurle calde ale muzicii swahili, cantate de un baiat masai la chitara. Intr-una din zile am vizitat un sat autentic al tribului masai (enkang), cu cateva colibe mici aranjate in cerc, inconjurate de un mic gard din ramuri. Masaii traiesc din cresterea vitelor (vaci si capre), nu vaneaza si nu cultiva. De fapt, vitele sunt tot ce au, iar aceastea sunt ridicate in viata lor la rang de sacralitate. Fara vite nu poti fi numit ‘razboinic’ si devii un ‘paria’. Tot ceea ce aceastea produc este exploatat. Pana si balega uscata la soare este folosita ca si combustibil pentru focul care arde aproape continuu in mijlocul ‘manyattei’. Si pentru ca vitele sunt atat de importante, dorm impreuna cu stapanii lor, de multe ori in aceleasi colibe. Cand se taie o capra, ‘razboinicii’ se aduna si mananca primii, dupa care femeile lor. Femeile au grija de sat, de copii, iar ei pasc turmele si le apara de pradatori si de alte triburi rivale.

Cand m-am intors acasa, prima carte pe care am citit-o a fost ‘Masaiul Alb’. Bazat pe intamplari reale, o tanara din Elvetia, aflata in excursie in Kenya, se indragosteste de un masai si se hotareste sa ramana acolo. Daca nu ai fost in aceasta tara si nu ai vizitat un sat de masai, e greu sa intelegi decizia acestei femei.

In ziua plecarii, ghidul ne anunta ca, din cauza ploilor abundente, drumurile sunt blocate. Singurul pod de pe raul Mara a fost rupt. Suntem izolati in mijlocul salbaticiei si devenim din ce in ce mai agitati. Ce vom face ? Cum vom pleca? Urmatoarea noastra escala ar fi fost Mombasa, sa ne rasfatam pe nisipul fierbinte al oceanului, sub umbra unui cocotier. Impreuna cu un cuplu de italieni, inchiriem un mic avion, Cesna, care urmeaza sa aterizeze pe o mica fasie de pamant, la cativa km. de lodge-ul nostru. Acesta este ‘aeroportul’ din Masai Mara. Pe o coliba darapanata, la capatul ‘pistei’ in care sunt expuse cateva vesminte colorate ( noi le numim zdrente ), este scris mare, cu vopsea, ‘duty free shop’. Inaintea noastra, un alt avion mic, preia niste americani si, in timpul decolarii, usa calei se deschide si incep sa cada bagaje. Ne uitam unii la altii uimiti si speriati in acelasi timp. Mai plecam?

Dar, da, plecam. Avionul nostru aterizeaza lin si se opreste la capatul pistei de pamant. Pilotul discuta aprins ( negociaza ) cu alti cativa pasageri carora probabil le-a intarziat avionul. Pentru ca nu sunt locuri suficiente, imi face semn sa ocup scaunul de langa el, cel al copilotului. Minunat !

Asa parasim Masai Mara, aruncand de sus o ultima privire asupra intinderii nemarginite a savanei. Deja m-a cuprins dorul de aceste locuri minunate. Si imi promit ca intr-o zi ma voi reintoarce.

Doru Negulescu este asociat si administrator al operatorului de turism Kara Travel.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri