Cerintele romanilor care vor o locuinta noua sunt in schimbare, iar in Romania incep sa fie cautate casele prefabricate si cele cu consum energetic redus, sustine Sergiu Petrea, cofondator Tecto Arhitectura, care a dezvaluit in emisiunea Wall-Street 360 costurile pentru colaborarea cu un arhitect in construirea unei case.

Compania Tecto Arhitectura a fost fondata in urma cu 11 ani, avand initial doar doi asociati, in urma unei investitii minime, echivalentul a cateva sute de lei, pe langa o suma modica platita pentru chiria unui mic birou. Ulterior, au urmat investitiile in calculatoare, licente, dotari, ceea ce a atras cheltuieli suplimentare pentru cei doi fondatori ai firmei. Primul proiect monetizabil a venit in 2006, fiind vorba despre un depozit industrial, iar in 2014 a avut in total 12 proiecte.

Ce vor romanii de la o locuinta: costuri mici & confort mare

Cand vine vorba de achizitionarea unui apartament, romanii isi doresc costuri scazute, dar in acelasi timp un grad ridicat de confort, sustine seful Tecto Arhitectura,Stefan Petrea. "Daca inainte erau foarte cautate spatiile mari, acum am ajuns la o cale de mijloc intre ceea ce se poate construi si ceea ce se poate utiliza. Se doreste maximul de confort si performanta intr-un spatiu relativ decent dimensionat, nu mai sunt excese de dimensiuni, dar se pune foarte mult accent pe calitatea vetii din spatiul interior", arata el. Astfel, daca inainte erau cautate spatiile de circa 300 de metri patrati, acum suprafetele au fost reduse la 200 de metri patrati, costurile variind de la 350-400 de euro/mp la peste 1.000.

Un profil al clientilor Tecto Arhitectura arata ca cei care isi cauta o casa sunt, preponderent, persoane din clasa de mijloc, tineri sau de varsta medie, foarte activi pe internet. Stefan Petrea spune ca majoritatea clientilor se informeaza activ, iar comunicarea lor cu arhitectii si inginerii este mai intensa. In ceea ce priveste costurile cerute de un arhitect in cazul constructiei unei locuinte noi, acestea variaza de la 15 euro/mp, pana la 30 euro/mp, spune fondatorul Tecto Arhitectura.

Locuinta viitorului: casa cu consum energetic zero

Tendintele in constructia de locuinte se indreapta tot mai mult catre locuintele de tip eco, mai exact cele care presupun un consum energetic minim. De altfel, Tecto Arhitectura a inceput un proiect de casa pilot, facut dupa o directiva europeana care cere ca orice cladire noua sa aiba, incepand din 2020, un consum energetic aproape de zero.

Proiectul apartine grupului producator de caramizi si materiale ceramice Wienerberger. Casa va avea 250 de metri patrati construiti si 190 de metri patrati utilizabili si va fi construita in afara Bucurestiului, in complexul rezidential Paradisul Verde din Corbeanca, bugetul de construire fiind de peste 100.000 de euro. Casa, numita generic E4, se incadreaza intr-un concept numit "locuinta viitorului" si denumirea ei vine de la ecologie, economie, eficienta energetica si emotie.

Tendinte in arhitectura

Una dintre principalele tendinte in ahitectura mondiala, care ia avant si in Romania, este designul green sau arhitectura verde. "Tendinta a aparut in spatiul anglo-saxon si s-a implementat apoi in toata lumea. Ea presupune ca se pot construi case prietenoase fata de mediu si care aduc un set de valori prin care atat omul, cat si mediul, incearca sa coexiste afectandu-se cat mai putin posibil". De asemenea, in Romania incep sa se caute casele prefabricate, in special cele de lemn. Potrivit arhitectului, acest tip de case au avantaje cu privire la costurile de executie, iar in cazul lor exista un control mai ridicat al calitatii. Un alt trend din domeniu este adaptarea caselor vechi la cerintele moderne.

Exista tendinta de migrare din sfera urbana in imediata apropiere a marilor orase.

Clientii mai iau in calcul, atunci cand isi cauta o locuinta, ideea de "casa sanatoasa", care presupune utilizarea unor materiale cat mai putin daunatoare pentru sanatate, dar si accesul la respectiva locuinta. "Exista tendinta de migrare din sfera urbana in imediata apropiere a marilor orase, unde oamenii pot beneficia de o curte mica, spatiu verde, dar si o evadare din tumultul vietii de oras", detaliaza Sergiu Petrea.

In plus, el a observat ca oamenii isi doresc, din ce in ce mai mult, un spatiu de depozitare cat mai generos. "Aceste spatii de depozitare migreaza din spatiul efectiv de locuire si sunt alungate din zona de utilizare directa a familiei, ele incep sa-si gaseasca loc in alte parti ale casei".

Emisiunile de business WALL-STREET 360 de saptamana aceasta (23-27 martie), difuzate in fiecare zi, de la ora 12:30, vor analiza tendintele momentului in sectorul rezidential.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri