Marinela Mihalcea, Head of Retail in cadrul UniCredit Leasing, a vorbit intr-o emisiune WALL-STREET 360, in saptamana dedicata finantarii in agricultura, despre provocarile pietei de leasing agricol. Aflati din materialul de mai jos de ce rigori trebuie sa tina cont un fermier atunci cand vrea sa isi achizitioneze un echipament agricol in leasing.

WALL-STREET 360, emisiune de business difuzata in fiecare zi la ora 12:30, analizeza o singura industrie in fiecare saptamana. Tema saptamanii trecute a fost finantarea in agricultura. WALL-STREET.RO organizeaza in 11 iunie o masa rotunda cu tema finantarii in agricultura. Inscrierile se fac in sectiunea dedicata conferintelor wall-street.ro, iar participarea este gratuita.

In cazul unui leasing agricol, avansurile pot incepe chiar si de la 5%, dar o medie ar fi pe la 10-15%, in timp ce durata contractului de leasing este de cinci ani. "In functie de bonitate, un cuvant pretios, dar care se refera la felul in care arata clientul la un anumit moment in timp, putem varia de la un avans foarte foarte mic si pana la un avans mai mare, care sa ne dea si noua ca finantatori confortul ca la finalul zilei ne recuperam intreaga investitie", afirma Mihalcea.

Fermierii romani prefera in proportie de 80% leasingul pentru echipamente agricole noi, fiind recunoscut faptul ca agricultorii se despart cu greu de utilajele lor. De altfel, acesta este si motivul pentru care nu a prins (inca) nici leasingul operational, dar Marinela Mihalecea este convinsa ca acesta va creste.

Leasing operational este mai putin folosit in agricultura, dar situatia nu difera nici la nivelul intregii piete. "Este o chestiune de educatie si intelegere a faptului ca peste o anumita perioada determinata poti avea un bun nou si nu este nevoie sa te ocupi tu remarketare. Din acest punct de vedere, al grijilor pe care le ai pe durata unui contract, cu siguranta leasingul operational are avantaje si atunci il vom regasi inclusiv in zona agricola. Fermierii vor invata ca un echipament performant, pe care il poti schimba peste 3-4 ani, fara sa iti bati capul cu vinderea celui vechi, iti poate aduce mult mai multe beneficii decat sa iti pastrezi echipamentul actual 8-10 ani", subliniaza oficialul UniCredit Leasing.

Cum ajunge un fermier sa discute cu societatile de leasing?

In general, un fermier nu se duce direct la societatea de leasing, ci merge mai intai la furnizorul de echipamente agricole. El primeste consultanta de la acest furnizor de echipament si isi calibreaza achizitia pe baza informatiilor primite. Furnizorul este cel care transmite dosarul de finantare catre societatea de leasing, intr-o forma mai mult sau mai putin completa.

Din momentul acesta, finantatorul preia acest "lead de vanzare" si intervine pe zona de consultanta "Contactam fermierul si ii oferim sprijin efectiv in constituirea acelui dosar. O societate de leasing are insa rigori in ceea ce priveste dosarul de finantare, rigori impuse de reglementarile in vigoare sau de procedurile interne".

Oficialul UniCredit Leasing recunoaste ca inca exista acea perceptie legata de dificultatile de a intocmi un dosar de leasing. In realitate, insa, finantatorii din piata si-au luat in echipa experti pe zona de agribusiness care ofera sprijin fermierilor in realizarea dosarului. Bancherul spune ca exista o reticenta in acest sens, probabil cauzata de ideea ca ar fi necesare multe documente la dosar.

"Pe cat de mult ne dorim noi sa standardizam procesul, daca am face lucrul asta am lasa in afara foarte multe cazuri particulare, care in pofida business planului lor, asa rudimentar cum e la inceput, sunt finantabile. Important este insa sa te uiti la fiecare business in parte si sa alegi semnele ca poate sa devina o poveste de succes", a mai spus Mihalcea.

Istoricul de plata conteaza foarte mult intr-un dosar de leasing

Specialistul UniCredit Leasing precizeaza ca se uita foarte atent si la instrumentele de plata pe care fermierul le pune la dispozitia finantatorului si tine cont inclusiv de zona de "soft factors".

Desigur ca intelegem cand unele incidente cu bilete la ordin au o justificare si suntem dispusi sa ascultam.

De asemenea, tineti cont ca societatea de leasing se va uita si la business-plan, iar in unele cazuri reprezentantii acesteia vor merge pe teren sa vada afacerea, uneori insotiti chiar de ofiteri de risc, care sa evalueze afacerea fermierului. "Daca s-a ocupat de apicultura pana astazi si de maine va cultiva o cultura foarte pretentioasa, evident ca vom dori sa intelegem in detaliu care este ideea de la baza acestei schimbari".

Decizia pe care o iei dintr-un birou pretentios de sticla nu e aceeasi cu cea pe care ai lua-o daca esti pe teren.

UniCredit Leasing a inceput sa promoveze puternic leasingul agricol de anul trecut, punctul de plecare fiind insa unul destul de jos ca pondere in portofoliul, de cateva procente. In prezent, insa, ponderea echipamentelor agricole in portofoliu se masoara cu doua cifre.

"Este un aspect foarte bun privind la imaginea noastra de portofoliu, pentru ca default-ul inregistrat in piata finantarilor agricole este unul foarte mic. Este un lucru traditional si se trage din cultura noastra ca popor. Suntem legati de bunul pe care il detinem si prin care la sfarsitul zilei generam venitul pentru familie. Aceasta este baza de la care pleaca acest comportament si ne dorim acest comportament la nivelul intregului portofoliu. Fermierii au grija inainte de orice sa isi plateasca datoriile catre finantatori", concluzioneaza Mihalcea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri