Intalnirea cu Pascal Prigent, directorul general al GlaxoSmithKline (GSK) Romania, una dintre cele mai mari companii de medicamente pe plan local, nu putea avea loc decat intr-un bistrou cochet din zona Cismigiu. De fapt, totul la Pascal Prigent este frantuzesc: accentul, desi bine camuflat cu o engleza fara cusur, pasiunea pentru scrima, cultul familiei, placerea de a sta la masa si a conversa si, in definitiv, insasi arta de a trai.
„Eram la un concurs la Leipzig. Cu o zi inainte, am vrut sa vizitam orasul, dar nu aveam voie sa plecam din locul unde eram cazati, asa ca am «evadat» pe fereastra. La nici 15 metri distanta am fost intampinati de o trupa de ofiteri STASI. Eram inspaimantati. Ne-au interogat si apoi ne-au intors din drum, nu inainte de a-l informa pe antrenor, care ne-a si pedepsit dupa. A fost o experienta deosebita pentru simplul fapt ca am trecut prima data granita intr-o perioada cand nu calatoreai usor in blocul de est”, isi aminteste managerul.
En garde!
„Filmul de capa si spada” s-a sfarsit cand, la sugestia parintilor sai, Prigent a renuntat la viata sportiva care nu i-ar fi oferit prea multe satisfactii materiale mai tarziu. „Daca m-ai fi intrebat atunci, visul meu era sa fiu olimpic la scrima, nu general manager undeva. Am renuntat la sport pentru studii si, uitandu-ma in urma, nu imi pare rau. A fost o decizie buna. Scrima nu este un domeniu din care sa faci bani cu adevarat”.
Cu aceste ganduri, era normal ca Prigent sa se indrepte spre o facultate de business. S-a hotarat deci sa mearga la Reims, oras aflat la 120 kilometri distanta de Paris. „Era una dintre cele mai bune scoli de profil. Am ales aceasta scoala pentru ca imi doream un echilibru intre viata personala si studii”.
Scrima i-a imprimat un puternic spirit competitional, asa ca tanarul Pascal, interesat de relatiile internationale, s-a angajat la Rhone-Poulenc, o companie franceza ce activa in domeniul chimic-textil. La numai 19 ani, a fost trimis in Canada, cu misiunea de a infiinta acolo o subsidiara a Rhone-Poulenc. „Seful meu, din Franta, mi-a zis: «du-te sa fondezi compania». I-am raspuns ca nu stiu ce sa fac, iar el mi-a replicat: «ei bine, afla!»”. A fost o experienta extraordinara de invatare, spune managerul, si asta pentru ca a trebuit sa se lupte cu produsele ieftine din Asia, dar si cu un competitor puternic din SUA.
A stat la Toronto trei ani, timp in care, printre „duelurile” de business, Prigent descoperea viata salbatica a Canadei. „Acolo, inchiriezi o canoe mica si mergi pe lac, apoi o cari pana la urmatorul si tot asa. Apa din lacuri este asa de curata, incat poti sa bei direct de acolo. Este extraordinar!”, remarca managerul.
Ghid de supravietuire…la pranzurile de afaceri
Afacerea din Canada nu era menita sa reziste fara un partener asa ca, dupa gasirea unuia, Prigent s-a intors in Franta, tot la Rhone-Poulenc. De data aceasta, avea sa se ocupe de afacerile companiei din zona de sud-est a Asiei, perioada in care a acumulat o serie de experiente care mai de care mai exotice. Il intreb care a fost cea mai „striking” (frapanta) experienta din acele vremuri. Fara sa stea prea mult pe ganduri, imi povesteste despre o intamplare culinara cel putin socanta (pentru un european). „In Filipine, la masa se servea capul unei maimute. Au adus maimuta in viata si i-au taiat capul pe loc, astfel incat sa-i mancam creierul cat inca era cald, crud. Am zis ca nu pot sa mananc asa ceva”.
De altfel, a invata sa refuzi in mod politicos reprezinta un „must” pentru un manager care se misca in spatii culturale diferite, unele cu traditii total distincte de cele europene, spune Prigent, dand ca pilda o alta experienta.
„Acolo (in Asia – n.r.) se obisnuieste sa iti distrezi partenerul de business, mai ales cu bautura. Mie nu mi se parea potrivit. Asa ca, intr-o situatie ca aceasta, apare o dilema: nu vrei sa iti insulti partenerul, dar nici nu vrei sa bei. Raspunsul potrivit este sa spui ca nu iti permite religia sa faci asta. Daca spui «nu-mi permite religia», atunci esti salvat!”.
Odata depasit momentul (neobisnuit) culinar, am comandat mille-feuille, carne de vitel, somon si limonade, perfecte pentru o dupa-amiaza calduroasa de vara. Nu este pentru prima data cand Pascal Prigent vine la Bistro Epoque; este unul dintre localurile sale preferate in Romania, nu numai pentru bucataria frantuzeasca, dar si pentru locatia centrala, ferita totodata de zgomotul strazii.
Revenind la Asia: totusi, ce tara din acea regiune v-a impresionat cel mai mult? – il intreb. „China, pentru oportunitatile uriase. Ce este extraordinar acolo e faptul ca oamenii sunt mereu dispusi sa incerce lucruri noi”, spune managerul. Japonia, pe de alta parte, „este foarte civilizata, iar cultura – una sofisticata”.
„Nu am ales sectorul sau compania, ci oamenii”
Dupa experienta din Asia, Pascal Prigent si-a dorit o schimbare. Pe de o parte pentru ca nu vedea un viitor pentru industria textila franceza (segment de piata in care activase in Canada si Asia), dar si pentru ca isi dorea o cariera mai buna, intr-o industrie care sa fie in crestere. Mai intai, s-a intors la scoala, urmand cursurile unui MBA la INSEAD (Institutul European de Administrare a Afacerilor), una dintre cele mai prestigioase scoli de management din Europa.
„Mi-a placut foarte mult, a fost o experienta concentrata pentru ca eram alaturi de oameni foarte diferiti, din domenii diferite. Eram coleg cu un arhitect din China, cu un inginer din Elvetia, deci cu oameni foarte diferiti”.
„Iepurele” a sarit de unde s-a asteptat mai putin si asta pentru ca Prigent a gasit oportunitatea schimbarii domeniului de activitate chiar in curtea INSEAD. Compania farmaceutica Eli Lilly era in cautare de manageri tineri, iar Pascal Prigent a fost unul dintre candidati. „M-au intervievat, mi-a placut de ei, asa ca m-am alaturat companiei. Nu am ales sectorul sau compania, ci oamenii. Ei sunt foarte importanti in cariera. E foarte important sa ai colegi buni. Stiam ca sectorul farmaceutic este in crestere, asa ca industria se potrivea cautarilor mele. Si mi-a placut sa lucrez acolo, ca dovada ca am stat in Eli Lilly aproape15 ani”.
La inceput, a lucrat pentru Eli Lilly in Franta, ocupand diferite pozitii in departamentele de vanzari si marketing, ca in octombrie 1999 sa plece in SUA, in Florida (sud-est), iar apoi in Indianapolis (nord-est). Povesteste cu mult umor despre plecarea din Florida si peripetiile de la aterizarea pe aeroportul noului camin: „Am plecat in decembrie si la aeroport ne-am dat seama ca nu avem haine de iarna pentru copii. Aveam doar costume de baie, ca veneam din Florida. Am mers la un magazin, dar fiind mijlocul sezonului nu mai aveau haine groase. Vanzatorul a stat o ora in telefon incercand sa gaseasca haine pentru copii, apeland chiar si la competitie”.
In 2003, familia Prigent si-a facut din nou bagajele. Pascal Prigent acceptase primul sau post de country manager, in Chile. „Era pentru prima data cand ne duceam in America Latina. Chile este una dintre tarile mele preferate – vremea este perfecta, in Santiago (capitala tarii – n.r.) esti la 40 de minute distanta de munte si la jumatate de ora de mare. In sezon, poti sa faci schi la munte si apoi sa inoti la plaja”.
Il intreb care este locul sau preferat din toate pe care le-a vizitat pana acum. Isi ia cateva clipe de gandire, dar spune ca ii este dificil sa faca o ierarhie. Ii vin in minte atat de multe locuri frumoase, din care Romania nu este exclusa, incat nu se poate decide. Cu siguranta insa ca Brazilia este printre primele si asta pentru ca oamenii de acolo sunt printre cei mai prietenosi. Pe de alta parte, remarca Prigent, in Brazilia exista si multa violenta printre bande. „Am fost surprins de acest contrast – cum de acesti oameni asa de prietenosi pot fi totodata violenti”.
Urmatoarea oprire: Romania
Dupa patru ani de mandat in Chile, Prigent s-a intors in 2007 in Franta, perioada in care a fost business unit manager in cadrul Eli Lilly. La sfarsitul lui 2010 a primit propunerea de a veni la carma GSK in Romania. Era o schimbare radicala – de tara, de pozitie, de companie, pe care a acceptat-o, „pentru ca GSK Romania este deosebit de importanta pentru grup, fiind prezenta local de peste 20 de ani, prin activitati integrate”, dupa cum a declarat Pascal Prigent la prima intalnire cu jurnalistii romani.
Acum, revenind la momentul deciziei, Prigent spune ca adaptarea in tara a fost una destul de usoara, avand in vedere facilitatile primite ca expat, dar si limba romana, pe care reuseste sa o stapaneasca la nivel conversational. „Vocabularul activ este destul de variat pentru ca am invatat cuvintele care seamana cu franceza si cu spaniola. Insa vocabularul pasiv este ceva mai dificil, deoarece gramatica difera. Sotia mea in schimb se descurca mai bine – merge la cumparaturi, vorbeste in romana. Eu lucrez numai in engleza si de aceea nu am ocazii asa dese sa-mi exersez romana”.
In legatura cu copiii sai (doua fete si un baiat de 17, 14, respectiv 11 ani), Prigent prefera sa vada partea pozitiva a deselor schimbari de domiciliu. „Cand le-am zis copiilor ca ne mutam din nou, nu au fost de acord. Dar asa reactionasera si inainte – cand trebuia sa plecam in Chile nu voiau pentru ca nu stiau spaniola, iar mai apoi cand ne-am intors in Paris nu se mai desparteau de Santiago”. Acum, remarca el, cei trei stiu sa vorbeasca fluent trei limbi straine, fara sa aiba accent, si au locuit pe trei continente diferite.
Despre Romania, Prigent spune ca este o tara dinamica, solicitanta din punct de vedere mental. „Este o provocare interesanta, dar nu e usor pentru ca in Romania mergi din schimbare in schimbare”, apreciaza managerul. Chiar daca are in maini o companie cu vanzari de peste 150 milioane de euro (anul trecut), Prigent incearca sa mentina un echilibru intre viata personala si cea profesionala. Si-a propus sa nu lucreze in weekend, iar daca o face, atunci va fi doar in situatii de urgenta. „In 15 ani, cred ca am lucrat cinci weekend-uri adunate. Pentru mine, felul in care mentin acest echilibru imi garanteaza performanta”.
In timpul liber, Prigent exploreaza Romania in pas alergator. Alearga in fiecare zi aproape 20 de kilometri, iar multe locuri precum Tusnad, Moeciu sau Bran le-a vazut participand la diferite curse. Visul sau, ca al oricarui jogger pasionat, este sa ajunga sa alerge in maratonul de la New York. Pana atunci insa, el are in plan sa alerge la Istanbul, in primul sau maraton.
Cat despre competitia de zi cu zi din business, Pascal Prigent spune ca piata romaneasca reprezinta o combinatie de oportunitati si riscuri. „Din punctul de vedere al business-ului, Romania nu este cu siguranta plictisitoare, lucrurile se schimba des. In termeni de activitate mentala, este o tara foarte solicitanta. Este o provocare interesanta, insa nu e usor, pentru ca in Romania mergi din schimbare in schimbare. Pe de o parte, exista potential de crestere, nu numai pentru industria farmaceutica, ci in general, dar si riscuri. Sunt lucruri periculoase pentru aceasta industrie, precum taxa clawback", crede Prigent.
Cu toate acestea, spune el, pe termen lung oportunitatile vor castiga. „Daca guvernul va lucra mai indeaproape cu industria, atunci lucrurile se vor imbunatati. Motivul pentru care nu se stabilesc parteneriate este acela ca oamenii nu au incredere unii in altii. Incercam sa le explicam guvernantilor sa faca aceasta taxa sa fie una ce poate fi sustinuta de industrie", explica managerul.
Pascal Prigent se refera la discutiile esuate dintre reprezentantii industriei farmaceutice si autoritati privind schimbarea modalitatii de aplicare a taxei clawback. Potrivit calculelor producatorilor si importatorilor de medicamente de pe piata locala, cuantumul taxei clawback, de 400 de milioane de euro/an (valoare calculata pentru 2011), adica circa 33,6% din totalul vanzarilor compensate, nu poate fi sustinut de industria farmaceutica. Daca un producator/importator de medicamente nu poate achita aceasta taxa trimestriala (calculata in baza unei formule care tine cont de cota de piata si de cresterea vanzarilor), atunci produsele sale sunt retrase de pe lista celor compensate si gratuite.
„Compania va fi aici si maine dimineata"
In contextul dinamicii din piata romaneasca, Prigent remarca faptul ca cea mai mare provocare a functiei sale este, pana la urma, managementul oamenilor si al schimbarii. Iar mai apoi obtinerea unui echilibru intre munca si viata personala. „Profesional, sigur ma vad la GSK in viitor. Nu cred ca nicio alta companie imi poate oferi acest echilibru munca-familie”, imi raspunde, explicandu-mi totodata si de unde vine regula cu „in weekend nu se lucreaza”.
„Am fost norocos ca unul dintre primii mei sefi, imediat dupa ce am terminat MBA-ul, englez de origine, mi-a spus ca se duce acasa in fiecare zi la 18.00. Atunci, in Franta, obiceiul era sa termini destul de tarziu. Cand ramaneam mai tarziu la serviciu, imi zicea sa ma duc acasa. Imi amintesc ca odata aveam un document pe care el trebuia sa il semneze; cand m-am dus la el, era aproape 18.00, asa ca mi-a zis ca nu poate, ca il va semna a doua zi. Eu am insistat, insa el mi-a replicat: «compania va fi aici si maine dimineata». Atunci am decis ca si eu pot face la fel – sa nu lucrez in weekend, exceptand cazurile de urgenta, bineinteles”.
Ce am comandat la Bistro Epoque
Apa plata
Limonade
Carne de vitel
Somon
Salate
Mille-feuille
Total: ~ 300 lei
Fotografii de Mircea Dragos Photography
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
