Rusia analizează o posibilă majorare a taxelor la exporturile de grâu, preconizate în prezent la 25 de euro pe tonă în perioada 15 februarie - 30 iunie, a declarat preşedintele Uniunii exportatorilor de cereale din Rusia, Eduard Zernin, potrivit Agerpres.

Rusia, unul din cei mai mari exportatori mondiali de grâu, încearcă să stabilizeze preţurile la alimente pe piaţa internă prin introducerea unei taxe la exporturile de greu precum şi a unei cote la exporturile de cereale şi alte măsuri, după ce preşedintele Vladimir Putin a criticat majorarea preţurilor la alimente.

"Taxa la exporturile de grâu este destinată să stabilizeze preţurile la cereale pe piaţa internă. Cu toate acestea, preconizata taxă de 25 de euro a fost deja aproape absorbită de pieţele globale", a spus Zernin.

Preţul la export pentru grâul rusesc a crescut după ce, la mijlocul lunii decembrie, autorităţile de la Moscova au aprobat introducerea unei taxe la export.

"În consecinţă, guvernul nu are altă alegere decât să analizeze majorarea taxei cu un procent care va avea un impact semnificativ asupra pieţei interne. Este prea devreme să spun care va fi acest procent, urmează să fie discutat în următoarele zile. Sper că voi fi invitat la discuţiile cu privire la noii parametri", a spus Zernin.

Două surse din apropierea discuţiilor au declarat că Guvernul rus analizează posibilitatea majorării taxei la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, adăugând că există şanse ca noul nivel al taxei să fie aprobat. Una din surse a mai spus că majorarea ar putea intra în vigoare din 15 februarie sau 15 martie, dacă va fi aprobată de guvern.

În ultimii 20 de ani, Rusia a trecut de la o ţară dependentă de importurile de grâu la una care este responsabilă pentru o cincime din vânzările mondiale, graţie solului fertil care produce recolte mari la preţuri atractive.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri