În prag de Sărbători, Kaufland România se alătură programului Our Big Day Out, unul dintre cele mai longevive programe de voluntariat 100% din România, și donează 85.000 de produse pentru pachetele pe care voluntarii le pregătesc pentru copii din centre de plasament, vârstnici din aziluri, persoane aflate în situații de risc și comunități defavorizate.

Cele 85.000 de produse pe care Kaufland le donează cuprind alimente, rechizite, îmbrăcăminte și alte produse necesare traiului de zi cu zi, pentru ca magia Sărbătorilor să ajungă și la cei mai puțin norocoși, pentru care orice ajutor în această perioadă înseamnă enorm.

Produsele compun 2.400 din cele peste 5.000 de pachete ce vor fi distribuite în total de voluntarii de la Our Big Day Out în București și alte 11 județe din tară, precum Ilfov, Prahova, Hunedoara, Olt, Brașov, Satu Mare, Ialomița, Constanța, Dâmbovița, Vaslui și Covasna.

Având o imensă apreciere pentru cei aproape 200 de voluntari Our Big Day Out, a căror misiune de implicare în comunitate se identifică cu cea a companiei-aceea de a facilita întâlnirea dintre omul capabil și omul vulnerabil, și care petrec peste 10.000 de ore pentru organizarea, pregătirea și livrarea pachetelor, Kaufland România suportă toate costurile aferente siguranței lor în activitatea de depozit, unde se pregătesc toate cadourile. Astfel, compania asigură protecția voluntarilor, punând la dispoziția acestora teste antigen pentru testarea la un interval de două zile, măști, mănuși, precum și nebulizarea spațiului generos oferit proiectului de către Universitatea Politehnică, alături de toate celelalte produse de dezinfectare necesare.

Anul acesta de Crăciun, suntem poate mai singuri ca niciodată, de aceea oamenii, în special cei vulnerabili, trebuie să simtă că cineva le este alături în momente dificile, în care grijile pot fi copleșitoare.

Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România

Programul Our Big Day Out și voluntarii săi reprezintă un exemplu de umanitate în aceste vremuri dificile. Kaufland se alătură acestui proiect, care de 16 ani este alături de cei în nevoie.

Our Big Day Out este un program care invită societatea civilă să acționeze și să își asume responsabilități civice și care, totodată, facilitează implicarea companiilor în proiecte sociale.

Alexandra Tinjala, fondator Our Big Day Out

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 138 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland.

Our Big Day Out (OBDO) este unul dintre cele mai longevive programe de 100% voluntariat din România, care din 2005 invită și învață societatea civilă să acționeze și să își asume responsabilități civice. Sunt alături de copiii din centrele de plasament, bătrânii din azilurile de stat, copiii și tinerii cu afecțiuni neuropsihiatrice și familiile care trăiesc în risc de sărăcie în comunități marginalizate. În aproape 16 ani, fără o echipă angajată, voluntarii OBDO au organizat activități și evenimente pentru peste 10.000 de copii și tineri din sistemul de protecție special sau din familii în situație de risc, au strâns peste 1.400.000 de produse și au pregătit și distribuit colete cadou pentru peste 50.000 de oameni vulnerabili din peste jumătate din județele României.

Sursa foto: Our Big Day Out

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri