În România anului 2023, numărul cartelelor SIM îl depășește (cu mult) pe cel al locuitorilor. În schimb, telefoanele fixe au devenit o raritate - le vedem mai mult prin instituții bugetare. Vorbim însă de o revoluție a comunicațiilor care abia dacă trece de un sfert de secol, în vreme ce telefonia are în România o istorie datând de la sfârșitul veacului al XIX-lea. Cum au ajuns telefoanele în casele românilor - și cum au fost detronate apoi de smartphone-uri?
La sfârșit de secol XIX, în România ajungeau primele telefoane. Guvernul de la București a instalat prima linie încă din 1884, între Poșta Centrală și Ministerul de Interne; la Iași, poliția avea însă telefoane încă din 1882. Primele reţelele telefonice erau disponibile doar pentru autorități, cu excepția uneia, private, folosită de cea mai mare casă de editură de atunci, Socec, pentru a face legătura între tipografia și librăria din București.
Pe vremea când în România nu erau nici 200 de telefoane
Abia în următorul deceniu rețelele de telefonie au fost introduse și pentru public. La început erau doar în principalele orașe - în Capitală în 1893, apoi în Brăila și Galați, numai că puteai suna strict în orașul tău. Apoi, din 1894, s-a introdus și primul serviciu interurban, București-Sinaia (pentru legătura cu reședința regală de la Peleș). În ultimul an al veacului, telefoanele au ajuns și în marile orașe din Regat.
Citeste si:
Anuarele statistice arată că la 1895 existau în România 177 de abonați și 10 cabine publice de telefon. În același an, în România se efectuau mai puțin de 55.000 de convorbiri telefonice, dintre care 24 interurbane – cel mai probabil, toate fiind oficiale și având legătura cu regele Carol I.
La 1900 se ajunsese la 2.880 de abonați, iar numărul lor atingea aproape 18.000 înainte de declanșarea primului Război Mondial. În 1924 aproape că se dublaseră, în 1930 ajunseseră la 50.000 – și peste 81 de milioane de convorbiri telefonice pe an, dintre care însă mai puțin de 3 milioane erau interurbane sau internaționale. Iar în 1939 România a trecut de 100.000 de posturi telefonice (dintre care, însă, aproximativ 3.000 erau în instituții de stat) și a ajuns la aproape un sfert de miliard de convorbiri pe an.
Citeste si:
Expansiunea din perioada interbelică a fost posibilă însă doar ca urmare a concesionării telefoniei, până atunci un monopol de stat, către americanii de la ITT. Aceștia au adus centrale automate și au extins rețeaua, astfel că numărul de convorbiri interurbane a crescut de 4 ori din 1931 până în 1943. Între timp România a început să și producă telefoane: prima fabrică s-a deschis în 1922. Iar în 1934 a fost inaugurat Palatul Telefoanelor din București, sediul companiei controlate de ITT.
După o scădere din cauza pierderii Basarabiei și Bucovinei de Nord, dar și efectelor războiului, în perioada comunistă s-a ajuns o la nouă creștere a numărului de telefoane și extindere a rețelei la nivel național, începând cu cincinalul 1961-1965. Astfel, în 1965 se ajunsese la 300.000 de abonați, în 1977 se trecuse de un milion iar în 1989, la peste 2 milioane – dar mulți dintre aceștia aveau abonamente pe ”cuplaj”, adică împărțeau linia cu un vecin. Regimul Ceaușescu adoptase această soluție pentru a crește numărul de abonați fără a investi în infrastructură, care, de altfel, era și depășită: la momentul respectiv, în Occident începeau să se răspândească deja telefoanele mobile.
Citeste si:
Mărirea și căderea telefoniei fixe
Creșterea a fost mult mai accelerată după 1989, când circa jumătate de milion de români făceau anual cerere pentru a își instala un telefon fix. În 1997 s-a trecut de 3 milioane de abonați (persoane fizice) la telefonia fixă, iar în 2008 aproape că s-a ajuns la 4 milioane. Dar creșterea s-a oprit aici și în ultimii 15 ani numărul abonaților a scăzut vertiginos, odată cu ascensiunea și ieftinirea telefoniei mobile. Un indiciu clar: încă în 2004 existau 460.000 de cereri în așteptare pentru instalarea unui post telefonic (date ANCOM); în 2012, problema pur și simplu dispăruse, deoarece românii nu își mai doreau să aibă telefon fix în casă.
Ca urmare, posturile fixe au scăzut rapid, până la circa 1,53 de milioane, la nivelul anului 2022, dacă ne raportăm strict la persoane fizice. Dacă adăugăm și telefoanele fixe ale persoanelor juridice, acestea sunt undeva în jurul a 400.000. Cât despre telefoanele publice cu cartelă, care în 2004 ajunseseră să depășească 50.000 de posturi, ele practic nu mai există.
Citeste si:
Ascensiunea telefoniei mobile
Telefonia mobilă, care a detronat-o pe cea fixă, a intrat în România în 1992 – doar analogic – dar efectiv, din 1996, când s-au organizat primele licitații pentru frecvențe. În aprilie 1997 a pornit Connex, urmat, o lună mai târziu, de Dialog. La finalul aceluiași an, cele două companii trecuseră deja de 200.000 de abonați.
În următorii ani au mai intrat pe piață Zapp și Cosmote apoi, în 2008, Digi Mobil. Dialog a devenit Orange iar Connex, Vodafone. Cosmote a înghițit Zapp iar apoi s-a transformat în Telekom România, în 2014. De atunci și până azi,aceste 4 companii își împart piața telefoniei mobile, unde cea mai mare cotă – peste 38% - o are Orange.
În ce privește numărul de clienți – sau, mai corect spus, de cartele SIM – acesta l-a depășit pe cel al locuitorilor României. În 1999 se trecuse de un milion, cinci ani mai târziu, de zece milioane, iar în 2007, de 20 de milioane. Ritmul de creștere este uriaș: telefonia fixă a avut nevoie de aproape 85 de ani ca să ajungă la un milion de abonați în România, dar cea mobilă, de doar 3 ani.
Citeste si:
Mai multe cartele SIM decât români
În ultimele decenii s-a înregistrat totuși o oarecare scădere a numărului de cartele SIM. Dacă în 2009 se atingea vârful – peste 25 de milioane – azi sunt 23 de milioane, dintre care 64% abonamente și 36%, cartele preplătite. Poate avea legătură cu migrația, cât și cu faptul că au dispărut tarifele suplimentare pentru apeluri între rețele, din cauza cărora mulți aveau cartele pentru fiecare operator de telefonie mobilă.
Traficul total de voce este uriaș: aproape 64 de miliarde de minute în 2022. Practic, fiecare român vorbește în medie la mobil 4 ore și 40 de minute pe lună și trimite 19 SMS-uri – asta fără a pune la socoteală apelurile și mesajele prin WhatsApp sau Facebook, de pildă.
Pe fix, în schimb, numărul apelurilor a scăzut dramatic Maximul a fost atins în 2009 – 5,87 miliarde de minute de convorbiri, potrivit INS. În 2022 mai erau doar 1,3 miliarde, adică 6 minute pe lună pe cap de român. Nici nu e de mirare: datele ANCOM arată că, în vreme ce în anii ‘2000 peste jumătate dintre gospodăriile din România aveau un telefon fix, acum procentul a scăzut la o cincime, iar declinul continuă. În ritmul actual, nu ar fi de mirare ca în 2030 doar prin instituțiile bugetare să mai vedem telefoane fixe.
Citeste si:
Sursa foto: Unsplash
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
