Valul de căldură va persista şi se va intensifica în Bucureşti, astfel că duminică se vor atinge 40 de grade, conform prognozei speciale pentru Bucureşti, publicată sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie.

"Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări în seara zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni, când va creşte probabilitatea de apariţie a fenomenelor specifice instabilităţii atmosferice (intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse)", se menţionează în prognoza ANM, conform Agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, valul de căldură va persista şi pe parcursul săptămânii viitoare astfel că luni sunt estimate în jur de 34 de grade.

𝐂𝐎𝐃 𝐑𝐎𝐒̦𝐔 - val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat

În județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare și Sălaj se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute. Acestea vor fi cuprinse între 39 și 42 de grade, iar în cursul nopții valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20...24 de grade și disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

În sudul Olteniei și al Banatului, precum și în sud-vestul Munteniei valul de căldură va persista, iar local în Transilvania și în zona joasă din Maramureș acesta se va intensifica. Se vor înregistra valori termice diurne de 37...40 de grade, mai ridicate în Oltenia, iar minimele nu vor coborî sub 18...22 de grade, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri