Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că cea mai mare parte a revendicărilor salariale ale Sanitas vor fi rezolvate "cu siguranţă" şi că cele două părţi sunt "aproape de obţinerea unui acord", în contextul în care sindicatele amenință cu greva generală, relatează Agerpres.

"O să discutăm cu sindicaliştii de la Sanitas. Am discutat în fiecare zi aproape. Suntem aproape de obţinerea unui acord. Au avut tot sprijinul din partea Guvernului, a prim-ministrului Marcel Ciolacu şi cea mai mare parte a revendicărilor lor salariale cu siguranţă vor fi rezolvate", a spus Rafila, prezent la Institutul "Marius Nasta".

Potrivit acestuia, există discrepanţe în salarizarea personalului care lucrează în spitale.

"În primul rând, personal, consider şi am ajuns la aceeaşi concluzie cu dânşii: discrepanţele în salarizarea personalului care lucrează în spitale. Există personal TESA sau alt tip de personal care are salarii foarte mici. Trebuie să găsim o soluţie pentru ei şi ulterior o mărire generală a salariilor, dacă se poate şi bazat pe performanţa profesională", a susţinut ministrul Sănătăţii.

Federaţia Sanitas a anunţat că va picheta Ministerul Sănătăţii iar Federaţia "Solidaritatea Sanitară" a precizat că membrii săi vor fi în faţa Ministerului Muncii.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri