Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a sancţionat Electrica Furnizare şi Gaz Vest, cu o sumă totală de 400.000 de lei, pentru neaplicarea schemei de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale din luna noiembrie 2021, potrivit unui comunicat al reglementatorului.

ANRE a finalizat parţial acţiunile de control demarate în data de 12.01.2022 la principalii furnizori de energie electrică şi gaze naturale, scrie Agerpres.

Astfel, au fost finalizate verificările privind îndeplinirea obligaţiei de emitere de facturi care să cuprindă informaţii corecte, transparente, clare şi complete referitoare la plafonarea preţului final al energiei electrice şi al gazelor naturale precum şi consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensaţiei.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societăţile Electrica Furnizare şi Gaz Vest nu au aplicat clienţilor beneficiari schema de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, pentru luna noiembrie 2021, afectând astfel interesele economice ale clienţilor finali beneficiari ai schemei.

Pentru faptele săvârşite, societatea Electrica Furnizare a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 200.000 lei, iar societatea Gaz Vest cu amendă contravenţională în valoare de 200.000 lei.

Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul refacerii facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale din luna noiembrie 2021, cu aplicarea schemei de sprijin.

ANRE continuă acţiunile de control la furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, urmând ca, după finalizarea acestora, concluziile şi eventualele sancţiuni şi măsuri aplicate, să fie făcute publice.

"Reamintim clienţilor finali care sunt paşii de urmat dacă au neclarităţi privind facturarea energiei electrice şi a gazelor naturale: clienţii finali care au neclarităţi privind facturarea energiei electrice şi a gazelor naturale trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuţie pentru clarificări, acesta având obligaţia transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real. În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţei de judecată", se mai arată în comunicat.

ANRE recomandă clienţilor finali să încheie o convenţie de consum cu furnizorul de energie electrică/gaze naturale; să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis; să verifice în contract perioada în care trebuie transmis furnizorului indexul şi să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a evita facturarea unui consum estimat şi ulterior regularizarea acestuia; să nu ignore notificările transmise de furnizorul de energie privind modificarea condiţiilor contractuale, în special modificarea preţurilor/tarifelor.

Dacă aceste modificări nu respectă condiţiile prevăzute în contract (preţ fix pe o anumită perioada de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţa de judecată.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri