Medicina viitorului se va baza pe date și informații, procesele de identificare, stocare, accesare și transfer urmând să fie susținute prin intermediul comunicațiilor, anticipează Vlad Doicaru, vicepreședinte Huawei Technologies, prezent la conferința Future Healthcare, organizată de wall-street.ro.

“Vom avea nevoie de acces rapid la informații, de capacități de stocare pentru că vom vorbi de un număr foarte mare de posibili pacienți, dar și de opțiuni care să faciliteze schimbul global de opinii între medicii specialiști”, a declarat Vlad Doicaru.

Acesta subliniază că ecosistemul 5G a fost gândit de Huawei luând în calcul un număr mare de domenii de activitate, inclusiv cel medical. Printre aplicațiile tehnologiei informațiilor și comunicațiilor (ICT) în medicină se află transferul de imagini și filme medicale, comunicarea cu pacienții, diagnosticarea la distanță (telemedicină) și conferințele video pentru cazurile mai complicate.

“De asemenea, creșterea gradului de penetrare a Inteligenței Artificiale, poate avea beneficii încă neimaginabile. Vorbim de lucruri precum automatizarea activităților medicale repetitive (analize, teste), algoritmi puternici de diagnosticare pentru boli grave, roboți chirurgicali, aplicații mobile de monitorizare a stării de sănătate sau de analize macro a sistemelor de sănătate”, menționează Vlad Doicaru.

Cum va arăta tehnologia 5G în medicina viitorului

Reprezentantul Huawei a oferit ca exemplu șase situații în care tehnologia 5G și conexiunile cu latență scăzută oferite sunt și vor fi folosite în medicină viitorului.

CAZUL 1: CONSULTAȚII MULTIPLE LA DISTANȚĂ

Lățimea de bandă a conexiunilor 5G suportă consultații la distanță la rezoluți 4K și 8K și partajarea la viteze mari a imaginilor și datelor medicale despre pacient. Acest lucru permite realizarea de consultații medicale la distanță în timp real, un singur doctor specialist putând consulta multipli pacienți, oriunde s-ar afla aceștia.

CAZUL 2: ECOGRAFIE LA DISTANȚĂ

Ecografia la distanță presupune tele-operarea dintr-un centru medical a unui braț robotic asupra unor pacienți aflați în zone rurale, unde accesul la servicii medicale este limitat. Ecografia la distanță este posibilă grație latențelor foarte mici oferite de conexiunile 5G.

CAZUL 3: ASISTENȚĂ DE URGENȚĂ LA DISTANȚĂ

Rețelele 5G suportă streaming video HD în timp real din interiorul ambulanței. Mai mult, se pot transmite în timp real către un centru de comandă semnele vitale ale pacientului. Asta înseamnă că pacienții vor primi asistență medicală de urgență în timp real, la fel ca în spital.

CAZUL 4: INSTRUIRE LA DISTANȚĂ

Datorită rețelelor 5G, instructorii pot folosi realitatea augmentată/virtuală și modele 3D pentru predare și practică medicală, oferind o experiență imersivă pentru studenți.

CAZUL 5: ROBOȚI DE LOGISTICĂ

Profitând de lățimea mare de bandă oferită de tehnologia 5G, condusul autonom și-a găsit utilitatea în roboți de logistică pentru spitale. Acești roboți pot distribui provizii medicale oriunde în spital, eliberând astfel personalul medical de această sarcină și ajutându-i să își folosească mai eficient timpul.

CAZUL 6: OPERAȚII LA DISTANȚĂ

Latențele foarte mici și lățimea de bandă generoasă a conexiunilor 5G fac din chirurgia la distanță o realitate. Cu ajutorul roboților chirurgicali și a sistemelor audio-video interactive, specialiștii pot realiza operații la distanță pe pacienți din spitale de provincie în cel mai scurt timp.

Conferința Future Healthcare este organizată de wall-street.ro în parteneriat cu Huawei, Signal Iduna, Nutribalance, RASCI, Roche, Emerald, Sofmedica, Medcity, ZEBRA Technologies și Janssen Compania Farmaceutică a Johnson & Johnson.

Foto: Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri