Durata valului 3 de COVID-19 nu poate fi stabilită exact, doarece evoluția depinde de mai mulți factori care o pot influența. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului “Matei Balș”, vorbește însă de un orizont de timp în care se așteaptă ca presiunea să fie mare la nivelul spitalelor.

”Nimeni nu poate spune exact(n.r. durata valului 3) pentru că aceste date depind de anumite măsuri fie restrictive fie de relaxare care pot influența. Orice eveniment poate să influențeze evoluția, inclusiv vremea. Eu m-aș gândi în felul următor, următoarele două luni o să fie grele, nu m-aș gândi că este un vârf sau un platou, ci m-aș gândi că sunt 2 luni cu presiune mare la nivelul spitalelor și mă aștept ca undeva după aceste două luni lucrurile să se așeze treptat și în momentul în care vara se termină să fie mult mai bine decât acum”, precizează Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului ”Matei Balș”, într-o intervenție la Digi24.ro.

Rochelle Walensky, directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite ale Americii, a declarat recent că noile date obținute arată că persoanele cărora le-au fost administrate ambele doze ale vaccinurilor anti-COVID-19 nu transmit coronavirusul aproape niciodată.

”Cred că avem nevoie de vești bune în condițiile în care ne aflăm. Sunt mai mult decât binevenite. Știam deja că dacă mă vaccinez nu mă îmbolnăvesc sau am o probabilitate foarte mică de a mă îmbolnăvi. Dacă se întâmplă, fac o formă ușoară sau asimptomatică și dacă virusul pătrunde pe căile respiratorii în mod mecanic am o probabilitate mai mică de a-l transmite”, adaugă Marinescu.

Acesta punctează faptul că menținerea măsurilor de protecție în urma unui asemenea anunț este logică, pentru că ne dorim să ”închidem pandemia”, iar aceasta nu se închide precum o ușă, ci vrem să o închidem într-un timp rezonabil pas cu pas.

”Am nevoie să mă vaccinez, am nevoie de măsurile de prevenție ca virusul să dispară ușor-ușor din circulație. Este ceea ce îmi trebuie ca să pot rezolva pandemia într-un interval de timp pe care e greu de estimat, dar din punctul meu de vedere se va închide transformând-o în focare de regiune, focare izolate”, consideră Marinescu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri