În alegerea materialelor consumabile la o mașină este necesar să alocăm timp pentru documentare și căutare, cât și resurse financiare, pentru a putea face o investiție bună, pe termen lung. Atunci când suntem în căutare de anvelope 195 65 15 trebuie să știm și de ce avem nevoie de ele.

Mulți sunt acei șoferi care cunosc anvelopele de care au nevoie, însă nu cunosc clar motivul pentru care este necesar să folosească acel model de anvelope.

Cunoașterea dimensiunilor anvelopelor este foarte importantă, acest lucru ajutându-ne să luăm o decizie corectă atunci când achiziționăm noi anvelope.

Chiar dacă sunt materiale consumabile și odată cu uzarea lor vor trebui înlocuite, trebuie să alegem produse de înaltă calitate, care să ne asigure siguranță și confort.

Dimensiunea potrivită este foarte importantă, întrucât anvelopele mai mari sau mai mici față de cele necesare mașinii afectează negativ performanța acesteia în trafic, punând în pericol atât siguranța pasagerilor, cât și a celorlalți participanți la trafic. Știm că avem nevoie de cauciucuri 195 65 r15, însă iată cum interpretăm aceste notații și ce ne indică 195 65 r15 de fapt:

  • 195 ne indică lățimea anvelopei în milimetri;
  • 65 este flancul anvelopei, ne indică raportul dintre înălțimea transversală a anvelopei și lățimea acesteia, reprezentând astfel 65% din lățimea de 195 a anvelopei;
  • Litera R ne indică că construcția anvelopei este una radială, această construcție este prezentă la majoritatea anvelopelor;
  • 15 este diametrul cercului interior, reprezentat în inch. Diametrul interior ne indică totodată și dimensiunea jantelor de care avem nevoie. 15 este valabil și pentru jante, recomandat fiind să alegem odată cu aceste anvelope și jante pe 15.

Odată cunoscute nevoile pe care mașina le are, nu ne mai rămâne decât să alegem anvelopele. Însă și în acest caz, se recomandă ca șoferii să țină cont de anumite aspecte și anume:

  • Calitatea produselor
  • Prețul produselor
  • Modalitatea de achiziție și disponibilitatea lor.

Calitatea produselor ar trebui să fie principalul aspect luat în calcul atunci când suntem în căutare de anvelope 195 65 r15. Astfel că, pentru a ne asigura că anvelopele prezintă calitate, putem urmări doi indicatori importanți și anume eficiența anvelopei și indicele de viteză.

Clasa de eficiență a anvelopei are notații de la A la F, unde clasa A reprezintă reperul de clasă superioară ce descrește apoi până la F. Eficiența este dovedită în cazul anvelopelor prin zgomot, aderență și consum. Astfel, putem să ne facem o idee despre calitatea produsului prin zgomotul pe care îl produce în mers, despre aderența pe șosea, cât și despre consumul de combustibil.

Indicele de viteză pe de altă parte, ne indică viteza maximă pe care o putem atinge cu anvelopele alese. Desigur că indicele de viteză este influențat și de puterea motorului, însă un indice de viteză potrivit ne ajută să atingem performanțele dorite.

Prețul produselor este corelat de multe ori cu calitatea lor. Astfel, trebuie să ne asigurăm că alegem produse cu un raport corect calitate-preț. Pe piață sunt disponibile numeroase branduri de anvelope 195 65 15, iar acest lucru poate îngreuna luarea unei decizii. Iată cum putem lua cea mai bună decizie, asupra unui producător de anvelope:

  • Ne documentăm cu privire la producătorii de anvelope, la istoricul lor pe piață și la tipul de produse pe care le comercializează.
  • Ne asigurăm că produsele pe care le comercializează au fost supuse testelor de siguranță impuse și că aceste teste au fost trecut cu bine.
  • Căutăm recenzii despre acești producători, solicităm păreri de la persoane care folosesc produsele producătorilor respectivi.
  • Analizăm prețurile pe care le practică, în raport cu recenziile găsite și cu calitatea pe care o prezintă la fiecare produs.

Disponibilitatea anvelopelor și modul de achiziție pot influența cu mult decizia de cumpărare. Magazinele online reprezintă o variantă optimă pentru achiziția de anvelope, întrucât pun la dispoziție o gamă variată de produse, de la numeroși producători și pot fi accesate oricând, pot fi plasate comenzi, iar anvelopele sunt livrate direct la domiciliu sau la service-ul la care se realizează schimbul.

Puteti găsi cauciucuri 195 65 r15 de la producători de top și jante 15 adecvate. Raportul calitate preț este unul optim, iar pe lângă produsele în sine, sunt puse la dispoziție și servicii auxiliare, precum consultanță de specialitate, ridicare personală, montare anvelope.

Sursa foto: pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri