Transformarea locuinței într-una inteligentă se poate realiza din mai multe direcții. Îți prezentăm 6 dispozitive și, totodată, soluții smart pentru a te bucura de automatizare și control de oriunde vrei.

1. Becuri cu iluminare smart

Becurile LED cu tehnologii Wi-Fi și spectru de culori sunt printre cele mai accesibile dispozitive pentru a începe să-ți „construiești” o locuință inteligentă. Le poți controla, după bunul plac, de pe un simplu smartphone.

Prin urmare, nu va mai fi nevoie să te ridici din pat pentru a stinge o lumină uitată aprinsă. Pe de altă parte, vei putea să programezi diferite scenarii de aprindere și stingere automată a luminilor din locuință.

Mai mult decât atât, becurile inteligente, cu funcție de detectare a mișcării, contribuie atât la economisirea de curent, cât și la creșterea securității locuinței.

2. Prize inteligente pentru control

Controlul aparatelor electronice din casă se poate realiza cu ajutorul prizelor inteligente. O astfel de priză se conectează la rețeaua Wi-Fi și, desigur, poate fi controlată, oriunde și oricând, de pe un smartphone.

Cu prizele inteligente poți controla din punct de vedere al funcționalității și a consumului de curent electric o gamă variată de electronice și electrocasnice. Așadar, poți decide când să pornească sau să se oprească un aparat, respectiv să deconectezi de la distanță un aparat lăsat în priză.

3. Întrerupătoare cu funcții personalizate

Întrerupătoarele inteligente îndeplinesc aceeași funcție ca întrerupătoarele mecanice. Ele reprezintă o alternativă actuală pentru automatizarea și controlul locuinței în cele mai mici detalii. Având control deplin și funcții personalizate, ele îți pot ușura iluminarea apartamentului sau casei.

Odată conectate la rețeaua Wi-Fi a locuinței și împreună cu o aplicație instalată pe smartphone, vei putea înțelege de ce controlul luminii ambientale este mai facil ca niciodată. Dincolo de posibilitatea de a putea comuta rapid și ușor iluminarea într-o locuință, cu întrerupătoarele inteligente vei putea controla chiar și ventilatoare de baie, rulouri exterioare sau ușa garajului casei.

4. Kituri complete pentru locuință

Producătorii și comercianții de produse tech pentru automatizarea unei locuințe propun sisteme smart home complete pentru a deține o locuință smart. De exemplu, un astfel de sistem, ce poate fi basic sau avansat, poate conține un switch smart cu întrerupător pentru controlul luminii, senzor smart de temperatură, o șină electrică pentru jaluzele, un panou smart pentru controlul dispozitivelor din kit, precum și accesul la aplicația mobilă necesară.

Această soluție vine în avantajul celor care caută mai multe dispozitive care să fie compatibile 100% între ele prin protocoale comune de comunicare și control. În funcție de nevoi, buget și așteptări, te poți îndrepta și tu către astfel de kituri.

5. Senzori pentru securitate deplină

O locuință inteligentă mai înseamnă și instalarea unor senzori inteligenți. Sunt dispozitive mici, însă extrem de utile în ceea ce privește siguranța și securitatea locuinței.

Există o serie de senzori smart, de la senzori de fum, senzori de gaz, senzori de inundație, până la senzori de mișcare sau de efracție. În plus, având în vedere pericolul poluării atmosferice, acum au apărut inclusiv senzori care monitorizează calitatea aerului.

După cum ți-ai dat deja seama, fiecare senzor are un rol specific în ceea ce privește buna desfășurare a activităților într-o locuință, precum și de monitorizare a acesteia atunci când nu ești acasă. Spre exemplu, aceștia îți pot transmite pe smartphone toate notificările care necesită atenția sau intervenția ta. Poți astfel evita evenimente nedorite.

6. Termostat cu reglare de la distanță

Un termostat fără absolut niciun fir vizibil și cu posibilitate de conectare la internet te va ajuta să te bucuri la maximum de confortul termic dorit. Desigur, asta poate face și un termostat ambiental obișnuit de centrală, însă cu un termostat smart nu va trebui să atingi deloc panoul de comandă al acestuia. Mai mult decât atât, vei putea să ai control deplin de la distanță.

Cu alte cuvinte, prin instalarea unei aplicații mobile pe smartphone, vei putea regla temperatura ambientală, precum și stabili diverse scenarii dorite. De exemplu, ce temperatură ambientală să ai înainte de a ajunge acasă sau atingerea unei anumite temperaturi în funcție de zi sau noapte.

Toate dispozitivele prezentate mai sus se pot integra cu succes în sisteme complete de Smart Home cu control de la distanță și chiar asistență vocală.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri