Gigantul Coca-Cola Co. este aproape de un acord de preluare a tuturor acţiunilor la BodyArmor pentru 5,6 miliarde de dolari, în urma unei tranzacţii care evaluează producătorul de băuturi sportive la aproximativ opt miliarde de dolari, scrie The Wall Street Journal, preluat de Agerpres.

Citând surse din apropierea discuţiilor, Wall Street Journal susţine că grupul Coca-Cola, care deţine deja 30% din acţiunile BodyArmor, va prelua restul de 70% din acţiuni de la fondatorii şi investitorii BodyArmor, pentru a putea rivaliza mai bine cu Gatorade. Un acord ar putea fi anunţat chiar luni, adaugă WSJ.

Coca-Cola a preluat o participaţie minoritară la BodyArmor în 2018, devenind al doilea mare acţionar.

Fostul star al basketului Kobe Bryant a fost unul dintre primii investitori la BodyArmor, preluând o participaţie în 2013, la doi ani de la lansarea mărcii. Fundaţia care administrează averea lui Kobe Bryant urmează să primească peste 400 de milioane de dolari în schimbul participaţiei sale de peste 5% la BodyArmor, susţin sursele citate de WSJ.

Gatorade domină în continuare piaţa băuturilor sportive, chiar dacă vânzările BodyArmor au crescut rapid. Potrivit surselor, în acest an BodyArmor ar urma să genereze vânzări în valoare de 1,4 miliarde de dolari.

În ultimii ani, Coca-Cola şi-a eficientizat gama de produse pentru a se concentra pe băuturile în creştere rapidă. În luna mai a acestui an gigantul american a încetat să mai vândă propria sa băutură Coca-Cola Energy pe piaţa din America de Nord dar a păstrat pachetul majoritar la Monster Beverage Corp, unul dintre cei mai mari producători de băuturi energizante din SUA. În 2018, Coca-Cola a cumpărat lanţul de cafenele Costa pentru 5,1 miliarde dolari, în ideea de a profita de o piaţă a cafelei în creştere.

Gigantul Coca-Cola Co. deţine un pachet de 23,16% din acţiunile Coca Cola HBC, al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, o firmă care este prezentă şi pe piaţa din România.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri