Liderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles începând de vineri, au aprobat în noaptea de luni spre marţi un plan istoric menit să susţină economia europeană afectată de criza coronavirusului, plan care se bazează pentru prima oară pe o datorie comună, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

"Acord", a scris pe Twitter preşedintele Consiliului European, Charles Michel, după ce liderii Celor 27 au convenit acordul final, marţi la ora locală 05:15 (03:15 GMT).

''Acest acord trimite un semnal concret că Europa este o forţă pentru acţiune'', a spus Michel într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi în zori.

''Este vorba despre mult mai mult decât bani. Este despre muncitori şi familii, despre locurile lor de muncă, despre sănătatea şi bunăstarea lor. Cred că acest acord va fi văzut ca un moment esenţial în călătoria Europei, dar de asemenea că ne va lansa în viitor'', a adăugat el.

''Zi istorică pentru Europa!'', a scris pe Twitter, la rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron.

''Avem un acord. Şi un acord bun! Cu un buget de 1.074 miliarde euro pentru 2021-2027 şi un plan de relansare de 750 miliarde de euro, Uniunea Europeană nu decisese până acum să investească într-o manieră atât de ambiţioasă în viitor'', a explicat şefa guvernului belgian Sophie Wilmes.

Președintele Iohannis, la finalul summitului UE: Am obținut pentru România 79,9 miliarde de euro după discuții foarte complicate

La finalul unei dispute între ţările 'frugale' (Olanda, Austria, Danemarca, Suedia) şi cuplul franco-german, în cele din urmă s-a ajuns la un compromis la capătul unui summit extraordinar început vineri dimineaţă.

Pentru a susţine economia europeană care trece printr-o recesiune istorică, planul prevede un fond de 750 miliarde euro, care ar putea fi împrumutaţi de Comisia Europeană de pe pieţele financiare. Acest fond include subvenţii în valoare de 390 miliarde euro, care vor fi alocate statelor celor mai afectate de pandemie. Aceasta va fi datoria comună ce trebuie rambursată de Cei 27.

Această emitere a datoriei comune, o premieră, se bazează pe o propunere franco-germană, care a suscitat o opoziţie din partea grupului ţărilor 'frugale', susţinute de Finlanda.

În afara acestor subvenţii, 360 miliarde euro vor fi disponibile pentru împrumuturi, rambursabile de ţările solicitante.

Planul este sprijinit de bugetul multianual al UE (2021-2027), care prevede 1.074 miliarde euro, ceea ce înseamnă 154 miliarde euro pe an.

Președintele Klaus Iohannis a declarat la Bruxelles, la finalul Consiliului European care a început vineri, că România a obținut 79,9 miliarde de euro din planul de recuperare de 750 de miliarde și bugetul multianual 2021 – 2027 al UE.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri