Cristian Pascu, Directorul Departamentului Instituții Financiare din BCR și Vicepreședinte al Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF), a fost ales membru în Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București, pentru un mandat de patru ani.

”Companiile din România știu că au în Bursa de la București un partener alături de care se pot dezvolta și își pot creste business-urile pentru a accede într-o ligă superioară, iar investitorii sunt marii câștigători. Listarea Hidroelectrica din această vară a fost momentul în care Bursa de la București a arătat că este pregatită să intre într-o altă ligă a piețelor de capital și cred, cu tărie, că acesta este doar începutul. Îmi propun ca, împreună cu ceilalți colegi, să sprijin dezvoltarea pieței de capital locale, care are un potențial imens și care poate transforma România într-unul din polii de investiții și de dezvoltare din regiune și chiar de pe continent”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Cristian Pascu, membru nou ales în CA al BVB.

Din poziția de membru al board-ului Bursei, Cristian pascu va continua să promoveze și să încurajeze investițiile în fonduri mutuale, așa cum BVB a făcut-o și până acum, fiind în permanență alături de Asociația Administratorilor de Fonduri și de investitorii noștri. Mulțumesc pentru încredere și vă asigur că vom face treabă excelentă împreună

Acționarii Bursei de Valori București au ales, miercuri, un nou Consiliu de Administrație pentru următorii patru ani.

Noii membri ai boardului sunt: Cristian Pascu (Director Departament Instituții Financiare BCR, Vicepreședinte AAF), Daniela Secară (Director General BT Capital Partners); Șerban Marin (Manager tranzacții Evergent Investments), Loredana Chitu (head of Capital Markets Dentons), Radu Hanga (președintele BVB), Remus Vulpescu, Robert Pană (Swiss Capital, actual membru de board), Octavian Molnar (IFB Finwest, actual membru de board) și Claudia Ionescu (BRD, actual membru de board).

Noile mandate vor începe din 13 februarie 2024, data expirării mandatului membrilor actuali ai CA ai BVB.

Sursa foto: AAF România

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri