Studii recente arată că 93% dintre oameni au folosit contextul social pandemic pentru a reflecta asupra condiției lor. Peste 80% spun că semnificația succesului este alta. Pun mai mare accent pe echilibrul intre viața personală și muncă, pe flexibilitate și, mai ales, pe sănătatea mintală.

Tot mai multe corporații au înțeles nevoia de a oferi angajaților cursuri de dezvoltare personală. Numai în cazul Brightway®, peste 4.000 de persoane au participat la diferite cursuri de dezvoltare personală și profesională. Iar în cazul International House București, peste 2.000 români au participat la cursuri.

Cele mai căutate cursuri în perioada asta au fost cele cu o componentă mare umană. Au fost creșteri de 3 ori mai mari pentru sesiunile cu componentă emoțional, precum cele de growth-mindest, comunicare folosind PCM, negociere și persuasiune sau leadership vs. parenting. De cealaltă parte, cele mai căutate cursuri de limbi străine au fost cele cele de germană. În anul 2021, a existat o creștere de 15% pentru acestea, în timp ce cererea pentru cursuri de limbă franceză a fost de 10%.

Pornind de la această necesitate Brightway® & International House București realizează, începând de luna aceasta, un parteneriat prin care pun la dispoziția companiilor cursuri de dezvoltare personală și profesională integrate, pentru a răspunde nevoilor tot mai dinamice de pe piața muncii.

Brightway® va asigura componenta de cursuri de dezvoltare personală și profesională, iar International House București va pune la dispoziția companiilor cursurile lingvistice, într-un parteneriat care va asigura complementaritate.

„Am avut ocazia să cunosc echipa International House îndeaproape și am fost bucuros să regăsesc oameni pentru care a servi clientul la standarde de excelență este o preocupare continuă. Pentru Brightway®, parteneriatul cu IH înseamnă că avem pe cine să ne bazăm când vrem să ne ajutăm clienții să se dezvolte învățând o limbă străină”, mărturisește Mihai Arghire, Managing Partner Brightway.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri