România încearcă să se ridice în picioare în fața pandemiei, însă bățul în care se ține trosnește și e pe cale să se rupă. De ce? Măsuri adoptate în ultimul moment, erori ale autorităților care au dus la neîncrederea românilor în actuala guvernare, comunicare trunchiată, dar și lipsa unui ajutor solid pentru antreprenorii care au avut de suferit în urma restricțiilor impuse au dus la slăbirea imaginii unei Românii europene. Ce spun reprezentanții agențiilor de turism, unul dintre cele mai afectate domenii? Ne apropiem de colaps. Ce spun autoritățile? Șomaj tehnic.

Contactat de wall-street.ro, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Dumitru Luca, a declarat că se apropie un moment dificil pentru toate agențiile de turism din România, această situație putând fi rezolvată prin dialog și dezbaterea unor propuneri care să vină atât din partea autorităților, cât și din partea antreprenorilor din turism.

”Cel mai rău scenariu e pe cale să se întâmple. Un colaps generalizat cu impact social major sau, într-un caz mai fericit, un handicap greu de surmontat în perioada următoare al agențiilor de turism românești, în competiția acestora cu cele înregistrate în alte țări europene care au acționat coerent și eficient”, a declarat Dumitru Luca.

Acesta este de părere că un dialog argumentat ar putea duce la salvarea multora dintre agențiile de turism, până în prezent, fiind raportat doar un faliment în rândul acestora. Dumitru Luca susține că ar trebui adoptată aceeași atitudine ca în sistemul medical, nu poate exista același plan de tratament pentru toți bolnavii.

Vezi mai multe în : Interviu cu proprietarul primei agenții de turism în insolvență din cauza COVID-19. Ce se întâmplă cu banii turiștilor

În plus, președintele ANAT susține că nu e vorba doar despre bani în această situație și că sunt necesare alte măsuri pentru a evita un faliment în lanț.

”Nu neapărat banii rezolvă problemele, de altfel prima măsura pe care am cerut-o (reglementarea voucherelor compensatorii) nu avea niciun impact bugetar. Era deja implementată cu succes în mai multe țări europene. Tratarea de-a valma a diferitelor ramuri economice și activități în detrimentul personalizării în luarea oricărei măsuri nu poate avea sorți de reușită. Situația este similară sistemului medical, nu funcționează același plan de tratament pentru toate afecțiunile și la toți pacienții”, a explicat acesta.

Falimentul, un deznodământ realist

Cât despre falimentul Agetur, intens mediatizat, Dumitru Luca susține că există mai multe agenții care au trecut prin aceeași experiență. Diferența a constat în modul de acțiune, în sensul în care acestea din urmă nu au creat un impact social exagerat, înapoind sumele achitate de turiști.

”Au fost cazuri de agenții mici care și-au închis porțile, au depus licența ori au trecut în conservare, nu s-a auzit despre ele pentru că și-au gestionat bine problemele și nu au creat impact social”, a completat președintele ANAT.

Vezi și: Reprezentant turism balneoclimateric: Vom avea nevoie de cel puțin trei ani, de la o relaxare totală, pentru a ne reveni

În plus, acesta susține că sunt agenții care însă se luptă cu amenințarea închiderii, încercând mai multe variante de la tăieri masive ale cheltuielilor, până la împrumuturi, toamna fiind, în general, un moment vulnerabil pentru astfel de business-uri.

”Astfel de situații apar toamna în domeniul nostru, iar toamna e abia la inceput. Cei mai mulți și-au restrâns drastic activitatea și cheltuielile de funcționare, „trăind” din resurse, împrumutându-se, amânând și reeșalonând scadențele în speranța că vor obține ceva din mult trâmbițatele ajutoare de stat dedicate domeniului nostru. Acum, după ce s-a văzut fiascoul proiectului cu granturile, ne așteptăm la ce e mai rau”, a mai spus Dumitru Luca.

Early Booking-ul, compromis pentru o perioadă

Teama de a călători, dar mai ales, restricțiile de circulație între state împiedică turiștii să mai călătorească peste granițe. În plus, incertitudinea manifestată de la o zi la alta în rândul măsurilor adoptate nu creează baza unor rezervări sigure pentru turiști. Prin urmare, aceștia vor merge pe varianta last minute, de cele mai multe ori, asumându-și un risc mai mic.

Agențiilor le va fi mai greu să dimensioneze acțiunile viitoare (chartere, circuite).

Ținând cont de acest context pandemic nou creat, Dumitru Luca este de părere că early booking-ul va avea cel mai mult de suferit.

Călătorii nu vor mai putea beneficia de reducerile consistente pentru plățile cu anticipație, prestatorii nu vor mai avea acces la finanțarea atât de comodă pe seama rezervărilor în avans și vor trebui să-și finanțeze investițiile și cheltuielile operaționale din alte surse – mai greu accesibile și mai scumpe. Agențiilor le va fi mai greu să dimensioneze acțiunile viitoare (chartere, circuite)”, a mai spus președintele ANAT.

Dumitru Luca a precizat că agențiile de turism din întreaga țară se află într-o continuă adaptare și, în mod cert, vor arăta flexibilitate în fața turiștilor, însă aceasta va veni cu un cost pentru antreprenorii din domeniu. Va rămâne de văzut dacă flexibilitatea va ajuta agențiile de turism să se modeleze în fața crizei sau dacă le va împinge mai rapid spre o închidere definitivă.

”Va veni o flexibilitate a ofertelor, dar cu ce preț? Firește, cu unul sensibil mai mare, în care se vor regăsi riscul sporit al operatorilor, costul unei eventuale polițe care să acopere riscurile, dar și costurile conformării cu noile reguli”, a completat Dumitru Luca.

Te poate interesa și: Dragoș Anastasiu, proprietar al resortului Green Village: Peste jumătate dintre restaurante se vor închide până la finalul anului

În plus, președintele ANAT a adăugat că turiștii ar trebui să țină cont de riscurile pe care și le asumă rezervând individual, în detrimentul unei vacanțe stabilite cu ajutorul unei agenții de turism.

”Agențiile de turism au un mare atu, despre care încă puțini clienți știu și anume, toate pachetele de servicii de călătorie oferite sunt garantate împotriva insolvenței. Adică toți banii achitați în avans sunt asigurați, ceea ce nu se întâmplă în cazul în care, de exemplu, s-a achiziționat un bilet de avion de pe o platformă online (ori direct de pe site-ul companiei) și s-a făcut o rezervare hotelieră direct la prestator ori printr-o altă platformă. În cazul oricărui eveniment nedorit, imprevizibil, agenția oferă (sau e obligată să ofere) consultanță și soluții. În timp ce, în cazul rezervărilor “pe cont propriu” toate riscurile de neconformare sunt preluate și asumate de călător”, a conchis președintele ANAT.

ANAT este asociația patronală a agențiilor de turism din România și reprezintă interesele profesionale ale acestora la nivel regional, național și internațional. Asociația are ca membri activi peste 300 de agenții de turism și ca membri asociați, birouri de promovare a turismului, companii aeriene, de transport, rent-a-car, hoteluri și restaurante, sisteme de rezervări online, firme de asigurări, instituții de învățământ, fundații/asociații cu activitate în turism.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri