Peste 100.000 de turişti sunt aşteptaţi în acest weekend pe litoralul românesc, gradul mediu de ocupare în structuri clasificate fiind estimat să ajungă la aproximativ 75%, potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), preluat de Agerpres.

"În acest weekend sunt aşteptaţi pe litoralul românesc peste 100.000 de turişti. Chiar dacă ploile din luna iunie au îndepărtat turiştii de litoralul românesc, programul 'Litoralul pentru Toţi' a avut un succes deosebit şi a reprezentat un test pentru operatorii de pe litoral, greu încercaţi de restricţiile impuse în anul 2020 în contextul apariţiei virusului Sars-Cov-2", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, deşi luna iulie a adus cu întârziere vacanţa elevilor, după terminarea examenelor de bacalaureat familiile cu copii, clienţii fideli ai litoralului românesc sunt aşteptaţi în număr mare pe litoral.

"Deoarece tarifele nu au fost majorate faţă de anul trecut, iar meteorologii nu ne mai ameninţă cu furtuni, în acest weekend sunt aşteptaţi pe litoralul românesc peste 100.000 de turişti.

Citește și: Plaja lărgită din Mamaia a creat nemulțumiri printre turiști

Mamaia rămâne cea mai scumpă stațiune. Cât costă o noapte de cazare

Potrivit FPTR, staţiunea Mamaia se menţine în continuare în topul tarifelor de pe litoral, acestea variind în funcţie de categoria de confort, începând de la 220 lei/noapte o cameră la un hotel de 2 stele, ajungând şi la 2.000 lei/noapte un apartament privat cu trei camere.

MamaiaFoto: Agerpres

Cât costă o noapte de cazare în stațiunile din sudul litoralului

La polul opus se află staţiunile din sudul litoralului cu tarife care încep de la 200 lei/noapte la un hotel de 2 stele, până la 1.800 lei/noapte un apartament la un hotel de 5 stele.

Cel mai probabil staţiunile Costineşti şi Vama Veche, recunoscute ca centre ale distracţiei pe litoral, vor fi asaltate şi în acest weekend de tineri vizitatori şi localnici, care vor opta pentru aceste destinaţii datorită în principal preţurilor mai mici la mâncare şi băutură.

Potrivit estimărilor, gradul mediu de ocupare pe litoral în acest weekend în structuri clasificate va fi de aproximativ 75%, mai mare în staţiunile Mamaia şi Eforie Nord (80%) şi mai mic în sudul litoralului (70%).

"Cu toate că în perioada următoare tarifele vor creşte, având în vedere apropierea vârfului de sezon, românii vor dori să îşi petreacă concediul în condiţii de siguranţă în ţara lor, astfel este de aşteptat ca gradul de ocupare al hotelurilor şi altor structuri de cazare clasificate să crească şi mai mult", se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii organizaţiei susţin că aceste date sunt aproximative şi au fost obţinute pe baza estimărilor furnizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri