Google a raportat vineri o crestere puternica a profitului in trimestrul incheiat in septembrie, pe masura ce reteaua sociala proprie continua sa evolueze si telefoanele bazate pe Android au castigat cota de piata, scrie presa internationala.
Profitul companiei a crescut cu 26%, la 2,73 mld. dolari, veniturile companiei ridicandu-se la 9,72 mld. dolari, peste estimarile analistilor.

Larry Page, directorul executiv al Google care i-a luat locul lui Eric Schmidt in aprilie, beneficiaza de pe urma leadership-ului companiei pe segmentul de advertising pe motoarele de cautare. Google, care face cei mai multi bani din publicitatea de pe motorul de cautare propriu, ar putea acoperi 76% din aceasta piata in SUA, in crestere de la 74% in 2010 si 70% in 2009, conform companiei de cercetare Emarketer.

Numarul de click-uri pe reclame a crescut cu 28% in al treilea trimestru al anului fata de aceeasi perioada a lui 2010, in timp ce pretul mediu per click s-a redus cu circa 5%, conform companiei.

Page incearca sa concureze cat mai eficient cu Facebook, cea mai mare retea sociala din lume, cu proiectul propriu Google+. Serviciul companiei are peste 40 de milioane de utilizatori, in crestere de la 10 milioane in iulie.

Sistemul de operare Google Android a devenit cel mai important din lume, propulsat de producatori de terminale precum HTC, Samsung Electronics si Motorola Mobility. Veniturile din mobile advertising vor atinge circa 2,5 mld. $ pe an, conform lui Page.

Mai mult de 190 de milioane de mobile Android au fost activate pe glob si acest numar este in crestere.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri