Libra Internet Bank va lansa, in primul semestru al acestui an, creditul online pentru persoane fizice, ca urmare a interesului bancii pentru zona de digital. “Va fi un credit autentic online, nu doar o aprobare de obtinere a creditului online, cum exista in acest moment pe piata bancara. Vrem ca clientii nostri sa nu mai fie nevoiti sa se deplaseze la banca. Vrem sa fim prima institutie bancara care ofera acest tip de credit”, a declarat Emil Bituleanu, director general Libra Internet Bank pentru wall-street.ro.

In 2015, Libra Internet Bank a lansat contul online in lei sau in euro, un cont bancar pe care orice persoana fizica si-l poate deschide de acasa si care a strans aproximativ 1500 de clienti si 50 milioane de lei in conturi. “Ca urmare a interesului bancii pentru digital, a fost in ordinea fireasca a lucrurilor ca produsele bancare dezvoltate sa urmeze aceasta directie”, a declarat presedintele Libra Bank.

Creditul online va functiona dupa aceleasi principii ca cele ale contului online, iar selectarea clientilor eligibili pentru obtinerea unui credit se va face respectand criteriile de baza precum capacitatea de rambursare, garantarea creditului sau trecutul bancar al creditorului.

Ce alte produse bancare pregateste Libra Internet Bank in 2016

Oficialul Libra Internet Bank a declarat ca, daca creditul online pentru persoane fizice va fi bine primit pe piata, vor pregati creditul online pentru microcompanii, in a doua jumatate a anului. Selectarea microcompaniilor eligibile se va realiza in cadrul unui videointerviu, documentele si contractele urmand a fi semnate cu semnatura digitala.

Pentru celelate segmente predominante ale bancii, Libra Internet Bank pregateste noi produse, care vor fi lansate in decursul acestui an. In domeniul agriculturii, se vor dezvolta credite pentru pomicultura si viticultura si se va face push pe creditele destinate legumicultorilor. “Pe acestea le-am lansat anul trecut, dar nu au performat la nivelul la care au performat creditele pentru culturi mari. E posibil sa acceleram aceste credite pentru legumicultori”, a declarat Emil Bituleanu.

Pentru domeniul profesiilor liberale, banca detine un credit instant care se adreseaza medicilor, executorilor judecatoresti si notarilor si care se acorda la sediul clientilor, fara a fi nevoie deplasarea la banca. Pentru 2016, se doreste transformarea acestui credit instant intr-unul online si care sa poata fi acordat inclusiv celor care nu sunt clientii bancii.

In domeniul Corporate, banca incearca sa contruiasca un produs in care sa calibreze o linie de credit in functie de istoricul de incasari al unui debitor cedat care ar urma sa fie in garantie la Libra Internet Bank. De asemenea, reprezentantii banci isi doresc sa lanseze un alt produs menit sa preia clientii altor banci, prin refinantare.

Libra Internet Bank are o retea de 43 de sucursale si se adreseaza preponderent clientilor din segmentele IMM, Corporate, Profesii liberale si Agricultura, carora le ofera o gama variata de solutii financiare eficiente si de incredere. La finalul anului 2015, banca a raportat un profit de aproximativ 22,2 milioane de lei. De asemenea, soldul creditelor a crescut cu circa 37%, la 1,4 miliarde lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri