Subscrierile aferente asigurarilor de viata, realizate de catre companiile de asigurari din Romania, au inregistrat o crestere semnificativa in primul trimestru al anului 2017, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, de 43%, in principal datorita vanzarilor de polite de asigurari de viata si anuitati (unit-linked), legate de fonduri de investitii (avans de 62%) si asigurari de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare (avans de 33%). Evolutia constituie cel mai puternic avans pe care piata de asigurari de viata l-a cunoscut in ultimii cinci ani de zile, datorita, in mare parte, cresterii venitului disponibile si conditiilor favorabile de creditare ipotecara.

Totusi, in continuare, spre deosebire de piata europeana de asigurari care este dominata de segmentul asigurarilor de viata, in Romania acesta reprezenta doar aproximativ 21% din primele brute subscrise, in perioada analizata, piata fiind dominata de asigurarile generale, respectiv cele auto, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF). Asiguratorii au cumulat in primul trimestru al anului 2017 prime brute subscrise in valoare de peste 2,56 miliarde de lei, in crestere cu 8% fata de primul trimestru 2016. Defalcat, cresterea pe asigurari generale a fost de 2% pana la 2,03 miliarde de lei, iar pe asigurari de viata, avansul inregistrat s-a situat la 43%, pana la un volum de prime brute subscrise de 538 milioane de lei.

Din totalul primelor brute subscrise pentru asigurari de viata, cele mai mari ponderi le detin clasele de asigurari de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare si respectiv asigurari de viata si anuitati, legate de fonduri de investitii (unit-linked) si care impreuna cumuleaza 95% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurari de viata.

Asigurari de viata

Potrivit ASF, din analiza in dinamica se desprind urmatoarele concluzii: asigurarile de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare, reprezinta 64% din totalul subscrierilor pentru asigurari de viata si au inregistrat in primul trimestru o crestere cu 33%, in timp ce asigurarile de viata si anuitati, legate de fonduri de investitii, insumau 31% din totalul subscrierilor pe asigurari de viata, iar crestere se situa la 62% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Ce impact au venitul disponibil si creditarea bancara in asigurari

De regula, evolutia pietei de asigurari de viata urmeaza acelasi trend cu nivelul de incredere in economie si cu evolutia Produsului Intern Brut (PIB), fiind corelate, dar, cu un decalaj de pana la sese luni. Se poate deduce, din evolutia prezentata mai sus, potrivit datelor statistice publicate de ASF, ca piata de asigurari de viata (traditionale de protectie si unit-linked) a cunoscut un salt semnificativ, pe fondul avansului consumului alimentat de cresterea increderii in economie, venitului disponibil si a conditiilor favorabile de creditare pentru populatie.

Dinamica asigurarilor de viata de protectie a fost, cel mai probabil, strans legata de avansul creditarii in conditii favorabile pe fondul unor dobanzi (momentan) foarte scazute (in conditiile in care fiecare contract de finantare ipotecara are anexat un contract de asigurari de viata). Astfel, cresterea substantiala din primul trimestru (33%) ar putea fi datorata, in mod indirect, acumularii unei cereri nesatisfacute pe piata rezidentiala in perioada 2010 - 2015 (adica amanarea preferintei de achizitie a unui imobil).

Pe de alta parte, dinamica asigurarilor de tip unit-linked din primul trimestru (62%) ar putea fi explicata partial de cresterea venitului mediu cu 16% pe parcursul anului trecut, ci si de imbunatatirea nivelului de incredere in economie sau cresterea apetitului pentru investitii, in conditiile in care aceste tipuri de asigurari de viata dispun si de o componenta investitionala.

In ceea ce priveste clasamentul societatilor de asigurare in functie de primele brute subscrise pentru asigurarile de viata in 2017, pe prima pozitie s-a mentinut NN Asigurari de Viata, cu o cota de piata de 33%, urmate de BCR Asigurari de Viata, cu 21%, Eurolife ERB Asigurari de Viata (8%), Ergo Asigurari de Viata (7%) si Allianz-Tiriac Asigurari (6%).

De asemenea, s-a mentinut si in anul 2017 un grad mare de concentrare, astfel ca top 10 sociatati au detinut o pondere de 95% din volumul total al primelor subscrise pe acest segment, cu subscrieri cumulate in valoare de 511.663.757 lei, similar cu perioadele anterioare.

Sursa foto: Menna / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri