Nivelul cresterii economice nu poate sustine revenirea cererii pe piata carburantilor, care va ramane, cel mai probabil, sub presiune in acest an, dupa o scadere cu 2% in prima jumatate a anului, arata compania MOL Romania.

"Este greu sa facem acum previziuni clare privind evolutia pietei pana la sfarsitul anului, dar cel mai probabil piata va ramane sub presiune. Nivelul cresterii economice nu pare sa poata sustine o revenire a pietei in acest an", arata MOL Romania.

In primul semestru, economia a crescut cu 2,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, insa Romania a intrat in recesiune tehnica pentru ca Produsul Intern Brut a scazut doua trimestre consecutiv fata de trimestrul anterior, precizeaza Mediafax. In primele sase luni, piata carburantilor a scazut cu circa 2% comparativ cu intervalul similar din 2013.

Obiceiurile de consum, distorsionate de schimbarile regimului fiscal

MOL Romania, parte a grupului ungar MOL, arata ca in primul trimestru piata carburantilor a avut o evolutie pozitiva si s-a plasat mai aproape de potentialul sau, ca urmare a evolutiei economiei, insa, incepand cu al doilea trimestru, schimbarile aduse regimului fiscal, care nu tin de evolutia organica a pietei, au creat o distorsiune in obiceiurile de consum, astfel ca piata carburantilor a scazut.

"Din evaluarile noastre, nu rezulta ca s-ar fi diminuat in mod semnificativ activitatea de transport, ci doar ca marile companii din domeniu au ales sa alimenteze dincolo de granita Romaniei dupa ce majorarea accizelor a urcat pretul motorinei peste nivelul din alte tari din regiune", potrivit datelor companiei.

Guvernul a introdus, de la 1 aprilie, o acciza suplimentara de 7 eurocenti pe fiecare litru de carburant comercializat in Romania. De asemenea, autoritatile au impus un impozit pe constructii speciale, din care estimeza ca va colecta in acest an 1,5 miliarde de lei.

Vanzarile MOL Romania au stagnat in primul semestru, la 236.000 de tone, ponderea majoritara fiind detinuta de motorina. Compania a deschis 11 benzinarii de la inceputul anului, cu investitii de aproape 7,5 milioane de euro. Planul de investitii aprobat pentru intregul an 2014 depaseste 10 milioane de euro, avand doua directii principale - extinderea si consolidarea retelei de benzinarii si consolidarea si optimizarea lantului logistic. MOL Romania a inregistrat anul trecut afaceri de 979 milioane de euro, in crestere cu 5% comparativ cu anul 2012.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri