Seful IPJ Botosani, Cristian Cucoreanu, si seful Serviciului Resurse Umane din IPJ Botosani, Andrian Osolinschi, au fost pusi, marti seara, sub control judiciar de catre Serviciul Teritorial Suceava al DNA, in dosarul in care au fost inculpati pentru abuz in serviciu.

Potrivit DNA - Serviciul Teritorial Suceava, in urma perchezitiilor facute, marti, la sediul IPJ Botosani si a probelor administrate, a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sefului IPJ Botosani Cristian Cucoreanu si a sefului Serviciului Resurse Umane din cadrul IPJ Botosani, Andrian Osolinschi, pentru abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, scrie Mediafax.

Astfel, in sarcina lui Cucoreanu, procurorii anticoruptie au stabilit ca acesta nu a respectat atributiile de serviciu din fisa postului, privind promovarea intr-o functie superioara de executie, respectiv ofiter specialist I, a ofiterului Cristian Cezar Suhan in sensul ca a semnat in calitate de inspector sef al IPJ Botosani, fara sa verifice in fapt, conditiile emiterii unei dispozitii din 29 decembrie 2014, in cuprinsul careia era mentionata in mod nereal indeplinirea procedurii prevazute in Ordinul MAI referitor la asigurarea publicitatii vacantarii postului, constituirea comisiei pentru ocuparea postului vacant cu rol in selectarea si intervievarea cadrelor care indeplineau conditiile de promovare, precum si existenta documentelor necesare emiterii acestei dispozitii.

Anchetatorii arata ca aceasta fapta a dus, pe de o parte, la obtinerea unui folos necuvenit in beneficiul ofiterului Cristian Suhan lucrator de politie in cadrul IPJ Botosani, Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice, prin numirea intr-o functie superioara, si pe de alta parte la producerea unui prejudiciu moral ofiterilor de politie ce indeplineau conditiile de accedere pe functia superioara, necesara, de altfel, ocuparii gradului profesional de comisar sef de politie.

In cazul sefului Serviciului Resurse Umane s-a stabilit ca acesta nu si-a respectat atributiile de serviciu mentionate in fisa postului privind promovarea intr-o functie superioara de executie a lui Suhan pentru ca a semnat ca verificator fara sa verifice, in fapt, conditiile emiterii dispozitiei sefului IPJ Botosani in cuprinsul careia era mentionata in mod nereal indeplinirea procedurii prevazute privind asigurarea publicitatii vacantarii postului, constituirea comisiei pentru ocuparea postului vacant cu rol in selectarea si intervievarea cadrelor care indeplineau conditiile de promovare, precum si existenta documentelor necesare emiterii acestei dispozitii.

DNA Suceava precizeaza ca, in conformitate cu Statutul politistului, politistul fata de care s-a pus in miscare actiunea penala este pus la dispozitie, cu exceptia cazurilor in care actiunea penala a fost pusa in miscare pentru o infractiune din culpa si se apreciaza ca aceasta nu aduce atingere prestigiului profesiei.

DNA Suceava a dispus, prin ordonanta, masura controlului judiciar fata de cei doi, acestia avand obligatia de a nu parasi teritoriul Romaniei decat cu incuviintarea prealabila a procurorului competent, de a nu comunica cu anumiti agenti si ofiteri din cadrul IPJ Botosani, direct sau indirect, pe nicio cale si de a nu detine, folosi si purta arme.

Masura controlului judiciar a fost comunicata atat inculpatilor, cat si IPJ Botosani - Serviciul de Investigatii Criminale - Biroul de Supraveghere, Politiei Municipiului Botosani si Politiei municipiului Dorohoi, Inspectoratului General al Politiei de Frontiera Romane, Directiei Generale de Evidenta a Persoanelor si Directiei Generale de Pasapoarte.

DNA - Serviciul Teritorial Suceava a desfasurat, marti, perchezitii si ridicari de documente la sediul Politiei Judetene Botosani, actiunea vizand comiterea unor infractiuni asimilate celor de coruptie privind indeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu in legatura cu organizarea de concursuri privind promovarea in functii de executie si de conducere la nivelul unor servicii din cadrul IPJ Botosani, Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice si Serviciul Cazier si Evidenta Operativa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri