Scenariul de bază este că nu va exista o recesiune efectivă în România, însă, o criză economică ar putea purta haina acestui fenomen. Dacă am avea în vedere cel mai negru scenariu prin care ar putea trece România, o recesiune ar putea dura doi ani, cel puțin aceasta ar fi o concluzie logică privind în urmă la precedente perioade de scădere economică din țara noastră care au durat cel puțin atât de fiecare dată, consideră Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România.

Recesiunea a ajuns un subiect fierbinte în glasul românilor, care, de cele mai multe ori nu știu exact cum se definește acest fenomen. Mai mult, ne este greu să definim din punct de vedere temporar cât durează o recesiune și care o să fie efectul ei principal. Ca să încercăm să explicăm acest concept, în primul rând, este important să delimităm doi termeni: cel de recesiune tehnică și cel de recesiune efectivă.

Recesiunea tehnică reprezintă atunci când PIB-ul înregistrează valori negative timp de două trimestre succesive, iar apoi revine pe creștere. O recesiune tehnică este posibilă în România, cumulate fiind trimestrul 4 al acestui an și primul trimestru al anului viitor. Legat de posibilitatea de a avea o recesiune efectivă, scenariul de bază spune că nu se va întâmpla acest lucru. Cu toate acestea, multe instituții financiare spun că dacă va exista doar o recesiune tehnică, se va simți ca o recesiune”, a declarat Adrian Codirlașu.

Cât de mult ar putea dura o recesiune în România și care o să fie primele efecte

Vicepreședintele CFA menționează că pentru a putea aproxima cât ar dura o recesiune în România, trebuie să urmărim cum a reacționat economia românească la crizele trecute. Cât despre efectele la care trebuie să ne așteptăm în cazul acestui scenariu, primele semne vor fi o creștere a ratei șomajului și scăderi al nivelului salarial.

În România, o recesiune nu a durat niciodată mai puțin de 2 ani. O recesiune recentă și puternică a fost criza din 2008 - 2009 când economia a avut un an de de scădere, peste 6 % a scăzut și s-a simțit, a crescut puternic șomajul. Ca prime efecte într-o astfel de criză o să se evidențieze o creștere a ratei șomajului și salarii care pot înregistra scăderi”, explică economistul.

Cine nu își cunoaște istoria, riscă să o repete și în ce privește economia. Întrebat dacă am tras o lecție de pe urma crizei din 2008, Adrian Codirlașu spune că s-a văzut o schimbare de comportament.

„În timpul crizei din 2008 a existat un comportament, să zicem, riscant din partea tuturor. Guvernul s-a împrumutat, chiar dacă criza începuse în Statele Unite. În acest moment nu doar că nu se lua niciun fel de măsură, s-a majorat și mai mult deficitul bugetar: companiile și populația s-au supraîndatorat și am avut chiar acel balon imobiliar care s-a spart”, menționează reprezentantul CFA România.

Cum dictează dolarul o presupusă recesiune în Europa

Aprecierea puternică a dolarului este un semn de accelerare a recesiunii unei economii globale deja afectată din plin de inflație și de criza energetică, susțin specialiștii iBanFist. Este de așteptat ca aceasta să debuteze în țările emergente, care sunt cele mai sensibile la fluctuațiile valutare.

Zona euro se află, de asemenea, în prima linie. La fel ca în cazul crizelor sanitare, nicio regiune geografică nu se poate considera imună la un dolar prea puternic. Inflația importată va sfârși mai devreme sau mai târziu prin a contamina întreaga economie mondială, conform unei analize iBanFist.

O recesiune economică este cauzată de un dezechilibru al economiei care trebuie corectat. Dacă ne uităm în trecutul economic al României, niciodată o recesiune nu a semănat cu alta, însă există câteva elemente care sunt partea din „rețeta unei recesiuni perfecte”: ratele dobânzilor ridicate și nivelurile extreme ale inflației.

Cum arată viitor inflației în țara noastră, dar și când o să vedem o inflație formată dintr-o singură cifră? Conform lui Adrian Codirlașu, abia în a doua parte a anului viitor vom putea vedea o reducere consistentă a ratei inflației.

„Inflația, din păcate, va continua să crească în trimestrul IV al acestui an. Am putea vedea maximul inflație la finalul anului, de la nivelul de aproape 16 % către 17 % , după care, în a 2-a parte a anului viitor am putea vedea o reducere ceva mai consistentă. În sondajul CFA România, realizat în luna septembrie, vom vedea o inflație formată dintr-o singură cifră în octombrie anul viitor”, a concluzionat Codirlașu.

Puteți vedea interviul integral mai jos:

Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri