Circa 8,5 miloane de romani inca mai au actiuni primite in cadrul programului de privatizare in masa desfasurat de stat in anii ’90, iar o buna parte dintre acestia nici nu mai sunt constienti ca detin titlurile. Vineri si sambata (27-28 mai) romanii vor putea sa verifice gratuit daca se afla in randul “cuponarilor”, isi vor putea incasa dividendele restante si, in cazul celor satui de dobanzile de 1% ale bancilor, vor putea sa afle mai multe despre ce inseamna Bursa de Valori Bucuresti si investitiile in actiuni de la brokerii si administratorii de fonduri prezenti la targul “Banii Tai Expo” din Piata Universitatii.

Banii Tai Expo este un eveniment organizat de Bursa de Valori Bucuresti (BVB) dedicat investitorilor individuali. Pe langa obisnuitele seminarii, la editia din anul acesta persoanele prezente isi vor putea deschide pe loc un cont la o firma de brokeraj pentru a investi in actiuni precum Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, Petrom sau Romgaz.

“La editia din acest an Depozitarul Central le va oferi posibilitatea celor care participa sa isi inregistreze gratuit un cont bancar unde sa isi incaseze dividendele in cazul in care nu au un cont la o firma de brokeraj autorizata pe BVB. De asemenea, vom oferi extrase de informare, asa cum s-a intamplat si anul trecut, cand am eliberat un numar record de extrase de cont”, a declarat Silvia Buicanescu, directorul general Depozitarul Central.

Banii Tai Expo, pe scurt:

  • Eliberari de extrase de informare
  • Deschideri pe loc de conturi la firmele de brokeraj autorizate
  • Discutii cu reprezentantii Ministerului Finantelor despre investitiile in titluri de stat
  • Inregistrari gratuite de conturi bancare in vederea incasarii dividendelor
  • Seminarii de educatie financiara
  • Tombole si concursuri de tranzactionare
  • Discutii si recomandari de la brokerii si administratorii de fonduri prezenti la eveniment
  • Printre participantii la eveniment se vor afla: Omer Tetik (CEO Banca Transilvania), Matteo Patrone (director regional pentru Romania si Bulgaria al BERD), Mihai Gainusa (relizator radio), Cristian China Birta (blogger), Florin Pogonaru (presedinte AOAR)

Silvia Buicanescu spune ca in prezent mai sunt inscrisi 8,5 milioane de actionari in sectiunea 1. Depozitarul Central este institutia care asigura compensarea si decontarea tranzactiilor cu instrumente financiare si totodata tine evidenta actionarilor. Actionarii sunt inscrisi in doua sectiuni ale Depozitarului: astfel, in sectiunea 1 se afla persoanele care detin actiuni, dar care nu au deschis un cont la o firma de brokeraj (in general investitori inactivi sau proveniti din “Marea Privatizare”, in vreme ce in sectiunea 2 se afla detinerile persoanelor care au un cont deschis la o firma de brokeraj (in general investitori activi).

Nu cred ca multe persoane vor afla ca au o “comoara ascunsa” dupa verificarea conturilor, insa probabil ca vor fi destule cazuri de persoane care vor descoperi ca au cateva sute de lei de incasat din Marea Privatizare. Unul dintre obiectivele Banii Tai Expo este atragerea acestor persoane la eveniment. Tinta principala ramane insa dezvoltarea culturii financiare in randul romanilor – Lucian Anghel, presedinte Bursa de Valori Bucuresti

Marinescu, Tradeville: Romanii trebuie sa stie ca a investi pe bursa nu este o “mare smecherie”; imaginea brokerilor veritabili, lovita de intermediarii falsi

La evenimentul organizat de Bursa de Valori Bucuresti vor participa mai multe firme de brokeraj autorizate, ai caror reprezentanti vor sustine seminarii si vor discuta cu persoanele prezente vineri si sambata in Piata Universitatii din Capitala.

“Pentru noi este foarte important ca au loc astfel de evenimente deoarece brokerii veritabili au acum ocazia sa aiba girul BVB si al ASF in fata potentialilor investitori si ne putem diferentia astfel de brokerii falsi care denigreaza imaginea pietei. Romanii trebuie sa stie ca a investi pe bursa nu este o ‘mare smecherie’ si ca oricine care are economii intr-o banca ar trebui sa investeasca si in actiuni”, a declarat Ovidiu Marinescu, director general adjunct in cadrul societatii de brokeraj Tradeville.

Problema brokerilor neautorizati, in special din piata Forex, a fost intens dezbatuta in ultimii ani. Formele de promovare agresiva si publicitatea falsa folosita de acestia au afectat imaginea pietei de capital romanesti, una oricum lovita in ultimii ani de anumite scandaluri de frauda.

La inceputul acestei saptamani peste 50 de perchezitii au avut loc in Bucuresti si in 12 judete la persoane suspectate ca ar fi cauzat, prin inselaciune si desfasurarea fara autorizatie de operatiuni pe piata de capital, un prejudiciu de peste 2 mil. de euro. La audieri urmeaza sa fie adusi 25 de suspecti. Acestia se prezentau drept brokeri si reprezentanti ai unor societati de servicii de investitii financiare care administreaza platforme de investitii online, reusind sa determine mai multe persoane sa depuna sau sa transfere bani in conturile lor bancare.

Sursa foto: Radu Bercan / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri