AUR revine în atenția publicului și capătă notorietate cu ajutorul USR-ului. Odată cu demiterea ministrului Justiției, Stelian Ion, USR a declarat război premierului Cîțu, amenințând cu moțiunea de cenzură. Pentru ca aceasta să treacă, sunt necesare și voturile AUR, cu care, insistă Dan Barna, vicepremierul României, nu a negociat nimic.

”Nu am negociat nimic cu AUR. Ionuț Moșteanu a spus că avem o moțiune de cenzură pregătită, pe care am deschis-o spre vot, iar cei de la AUR au menționat că o vor susține”, a explicat Dan Barna, într-o intervenție la Digi24.

Barna a adăugat că speră ca și alte partide să sprijine inițiativa lor, nu numai AUR, menționând că USR ia în calcul și opțiunea votării moțiunii PSD.

”Coaliția nu poate funcționa cu acest premier. Avem 80% din semnături, însă nu există colaborare cu AUR. E doar un vot de de conjunctură, acțiune des întâlnită în politică”, a completat vicepremierul.

Barna a precizat că va exista o ședință a coaliției în seara zilei de 3 septembrie, unde vom preciza că e nevoie de o demisie elegantă a lui Florin Cîțu.

”După căderea guvernului, urmează pașii normali. PNL-ul trebuie să propună un prim-ministru, sperăm la un premier care să știe să mențină o coaliție”, insistă acesta.

Momentul Vlad Voiculescu

Coaliția a mai trecut printr-un astfel de moment dificil, mai exact, demiterea lui Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății.

”Credeam că premierul a învățat că a greșit și a înțeles ce înseamnă o coaliție. Noi am tăcut și am acceptat momentul. Cineva mi-a spus odată că dacă în politică nu poți înghiți broaște, te duci contabil la CAP. Dar când meniul devine numai broaște, trebuie schimbat bucătarul”, a explicat Barna.

Vicepremierul a precizat că țara are nevoie de un premier care are maturitatea umană de a conduce o coaliție.

Totodată, acesta susține că dacă moțiunea de cenzură nu trece miniștrii USR se vor retrage de la guvernare.

”Ideea că USR PLUS este în colțul mesei, care poate face ceva doar dacă PNL îi dă drumul din colivie este complet eronată. În politică ai nevoie de soluții reale, pentru care partenerii să discute. Dacă pe un subiect nu cădem de acord, îl băgăm la pilit până când găsim o soluție de comun acord. Până ieri, eram o coaliție stabilă, iar într-o singură, un premier a reușit să spargă borcanele”, a mai spus vicepremierul.

Nu în ultimul rând, Dan Barna a menționat protocolul de funcționare a coaliției va rămâne aceeași, promițând că, odată ce moțiunea de cenzură va trece, noul guvern va apărea în maximum o săptămână.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri